Parcu naziunale di Abruzzu, Laziu è Mulise

À prupositu di Wikipedia

U Parcu naziunale d'Abruzzu, Laziu è Mulise hè un parcu naziunale cumpresu pè a maiò parte (3/4 circa) ind’a pruvincia di l'Aquila in Abruzzu è pè a rimanenza ind’è quella di Frusinone ind’u Laziu è ind’è quella di Isernia ind’u Mulise. Fù inauguratu u 9 di settembre 1922 à Pescasseruli, attuale sede è direzzione centrale di u parcu, mentre l'organismu omonimu era statu digià custituitu u 25 di nuvembre 1921 cù un direttoriu pruvisoriu. A so istituzione hè avvinuta ufficialmente cù u decretu-lege reale di l'11 di ghjennaghju 1923.[1]

Lucalizazione di u Parcu naziunale di Abruzzu, Laziu è Mulise (in arancinu)

Discrizzione[mudificà | edità a fonte]

U Parcu naziunale di Abruzzu (cù a lege n. 93 di u 23 marzu 2001 Parcu Naziunale di Abruzzu, Laziu è Mulise, dinuminazione chì ùn hà micca cumpurtatu qualsiasi trasfurmazione amministrative), cù u Parcu naziunale di u Gran Paradisu, hè unu di i più antichi parchi d'Italia cunnusciutu à u livellu internaziunale pè u rollu avutu ind’è a cunservazione di spezie faunistiche taliane più impurtante, tale u lupu, u camosciu d'Abruzzu è l'orsu brunu marsicanu, ma ancu pè e prime è numerose iniziative pè a mudernizazione è a diffusione lucalizata di l'ambientalisimu.

Orografia[mudificà | edità a fonte]

E catene muntagnose di l'area prutetta
Valle Fundillu è Serra di e Gravare
Viduta di a Serra Longa

U Parcu si accalaccia soprattuttu ind'u territoriu muntagnosu è pasturale di i monti Marsicani, una di e dursale fundamentale di l'appenninu centrale, dunde ùn hè micca pratichevule a cultura di a vigna è di l'ulivu, trafranchendu ind'u pianu di e culture ind'a valle di u Giuvencu è ind'a valle di Cuminu è hè cupertu da boschi di faiu pè circa dui terzi di a so superficia. À nordeste hè divisu da a Majella è da u parcu relativu di l'area di l'altipiani maiò d'Abruzzu. Da u puntu di vista orograficu l'area pò esse raggruppata in quattru gruppi fundamentali.

  • Gruppu di u Monte Tranquillu (1 841 m s.a/u.m.), cuntraforte meridiunale di a Serra Lunga, sistemu muntagnosu parallelu a u corsu di u fiume Liri è di a valle Ruvetu sin’à a fuata di Forca di Aceru. Si accalaccia trà Pescasseruli, Alvitu è Campuli Appenninu, caratterizatu da a presenza di fenomeni carsichi evidenti cum'è i campi di duline (Macchiarvana, A Difesa), treghjaconi, grotte è corsi di acqua sutterranii affiurenti pè brevi tratti (Capu di Acqua à Campuli Appenninu). Forte pendite di u pendice cumiense, riccu dinù di surgente (Lacernu, piana di Alvitu).
  • Gruppu di u Monte Marculanu (1 940 m s.a/u.m.), trà Pescasseruli è l'altupianu di u Fucinu. Hè un cuntraforte di u sistema muntagnosu di u Monte Tranquillu-Serra Longa chì da Pescasseruli ghjunghje à l'altupianu fucense, trà l'alta valle di Sangru, a Vallelonga è l'alta valle di u Giuvencu. I monti ùn presentenu micca ripintine pendite o marangoni, salvu qualchì spaccatura ind'u Vallone Cavutu ind'u territoriu di Pescasseruli. Valle è altipiani carsichi caratterizeghjanu assai l'area intornu à e surgente di u Sangru. Grotte è treghjaconi si trovanu ind'a lucalità Cicerana, mentre ind'a cumuna di Gioia di i Marsi si trova a piscia di Acqua Ventilata.
  • Gruppu di a Muntagna Grande, trà Scannu è Villetta Barrea. Si accalaccia da a valle di Sangru sin'à a valle di u Sagittariu è pè un breve trattu face da spartiacque à i dui bacini fluviali. Caratterizatu da petra calcaria, currisponde à una longa spacca chì si accalaccia parallela à u corsu di u fiume Sangru. E cime più alte sò u monte Marsicanu, e Toppe di u Tesoru è u monte Argatone. Debule carsismu à u Ferroiu di Scannu, Bisegna (Fonte Appia) è Pescasseruli (Praturossu). I surgenti scaturiscenu à passu Godi, fonte di a Regina (cù tracce di argentuvivu) è Scannu.
  • Gruppu di i Monti di a Meta, da u passu di Forca d'Aceru à e Mainarde. E cime più alte sò u monte Petrosu (2 247 m s.a/u.m.), u monte Marsicanu (2 242 m s.a/u.m.) è u monte Meta (2 242 m s.a/u.m.) chì si trova à a cunfina trà u pendiu laziale, mulisanu è abruzzese. Istu ultimu hè caratterizatu da u pianottulu di i Biscurri (1 980 m s.a/u.m.).
  • Ind'a Zona di Prutezzione esterna si inalza u monte Grecu (2 285 s.a/u.m.) chì cù i monti circunvicini custituiscenu a più alta, massiccia è impunente catena muntagnosa di i dintorni.

Giulugia[mudificà | edità a fonte]

Tettonica[mudificà | edità a fonte]

A storia giulogica di u territoriu di u parcu hè a stessa di tuttu l'appenninu centrale. E catene di i monti sò grossi sistemi calcarii ingenerati si trà u Giurassicu inferiore è u Cretaceu in seguitu à l'emersione ind'è u Paleocene di i grossi ghjacimenti lagunarii di u pianottulu carbunaticu (accalacciatu iputeticamente à levante di Pescasseruli) è di a scugliera curallina (zona di u monte Marsicanu è Muntagna Grande di Scannu). In seguitu à l'emersione ind’è u Miocene a laguna è u mare altu sò rimpiazzati da i bassi fondi chì cù a definitiva orogenesi di u Quaternariu furmeranu i strati di arzilla è petra rinaghja chì oghje si alternanu in e muntagne calcarie è in i dipositi cuntinentali.

Duve affiuranu i strati arzillosi passa dinù u grossu spaccu di soprascurrimentu, pocu attivu: da Pizzone si ramificheghja versu Alfedena è Barrea pè prusegue direttu versu Villetta Barrea è Scannu longu a valle di u turrente Profluo. Spaccature dirette minore sò presente intornu à Pescasseruli è nant’à i monti di Pescusolidu è Campuli Appenninu. A mubilità tettonica di a zona hè a causa di i terramoti, cum'è quellu chè u 13 di ghjennaghju 1915 spantichete a cità di Avezzanu è a maiò parte di i so dintorni.

Circuli ghjacciali nant’à a Meta

Ghjacciature[mudificà | edità a fonte]

I cimali più alti presentanu qualchi tracce evidenti di l'ultima ghjacciatura di u Quaternariu cù parechji circuli è rispettive tracce di murene rimanente. I più evidenti sò quelli di i monti di a Meta, Serra di e Gravare, di u monte Petrosu è di u monte Palombu cù a murena à u Coppu di a Pulinella.

Idrografia[mudificà | edità a fonte]

Un territoriu cusì spiccatamente calcariu sente validamente di l'azzione di u mudellamentu idricu. Vasti campi di duline si distribuiscenu nant’à a Serra Traversa di San Donatu Val di Cuminu, nant’à i monti di Settefrati è Pescasseruli. Disseminate pè u territoriu inoltre numerose grotte di piccule è medie dimensioni, è inoltre abbundanza di surgenti carsiche. Sì infatti e surgente in altu sò limitate è i so ghjetti piuttostu discreti, nant’à i pendichi di i principali cumplessi muntagnosi intornu à i 1100–1000 m circa s.a/u.m. scaturiscenu abbundante l’acque di e surgente Turnareccia è Grotta di e Fate ind’è a cumuna di Opi, Aghja Santilli, Iannanghera è Surgente di e Donne di Civitella Alfedena, Riu Tortu di Alfedena è valle di Cannetu à Settefrati (surgente di u Melfa), è a surgente cristallina longu u fiume Sangru di Fonte di a Regina à Villetta Barrea cù u ghjettu mediu di 2000 litri di acqua à a seconda.

U bacinu naturale di u lagu di Scannu
Surgenti Altezza Ghjettu Bacinu Cumuna
Murrone di u Diavule 1370 10 Sangru Gioia dei Marsi
Madonna di Cannetu 1020 1000 Melfa Settefrati
Riu Tortu 1340 300 Sangru Barrea-Alfedena
Surgente di e Donne 1150 420 Sangru Barrea
Iannanghera 1242 180 Sangru Civitella Alfedena
Regina 980 2000 Sangru Villetta Barrea
Aghja Santilli 1170 50 Sangru Civitella Alfedena
Turnarecca 1100 180 Sangru Opi
U turrente Scertu ind’è a Camusciara

Trà i fiumi u Sangru nasce vicinu à a lucalità passu di u Diavule (Gioia di i Marsi) è scorre ind’è u core di u parcu finu à esce da i so confini à Alfedena occupendu a valle principale indù si sviluppa a riserva. Riceve a magiore quantità di acque da i turrenti Scertu è Fundillu, a vera è propria linfa vitale di u fiume. À Barrea una diga ingenera cù le so acque u lagu di Barrea.

U lagu di Castel San Vincenzu è e Mainarde

U settore laziale di u parcu ricasca ind’è u spartiacque di u Liri è trà e margine di a riserva ricascanu i fiumi Melfa à Settefrati è Mullarinu chì sorge vicinu à San Biasgiu Saraciniscu. U Giuvencu, chì omonima valle è quasi cumpletamente tramessa ind’è u parcu, hè unu di l’emissarii di u bacinu di u Fucinu. Ind’è u Mulise l’acque cadenu ind’è u spartiacque di u Vulturnu chì sorge ind’a cumuna di Rucchetta à Vulturnu, ind’è qualessu percorsu si framettenu u Riu Jemmare di Pizzone è u Riu San Petru di Scapuli.

Ind’a zona di u parcu esistenu parechji interessanti laghi naturali cum’è u lagu Vivu, stagiunescu, u lagu Pantanellu, a chì riserva statale impurtante pè l'elevata altezza è pè e presenze ittiche ricade frà e cime di u monte Godi, è u lagu di Scannu, sortu in seguitu à una frana ind’a valle di u Sagittariu, vicinu à Villalagu è à i pedi di l'abitatu di Frattura ind’è u territoriu cumunale di Scannu. U so immissariu principale hè u turrente Tassu, alimentatu da un sistema di surgente minore intornu à Scannu quasi tutte incanalate pè i bisogni cumunale di risorse idriche di qualità.
Parechji laghi artificiali sò stati custruiti in u secondu dopuguerra ind’a zona di prutezzione esterna: u Lagu di Carditu à Vallerutonda, u lagu di Grotta Campanaru à Piciniscu è u lagu di a Muntagna Spaccata ind’è u territoriu di Alfedena, tutti equipagiati pè a ricezzione di u turisimu ecosustenevule.

Zunazione, accessi è prugetti di aggrandimentu[mudificà | edità a fonte]

Signaletica in a cunfine di a zona A ind’a val Fundillu
Luttisciamentu riservatu pè l'abitazione ind’à piccula zona D di Opi

Pè una migliore amministrazione u territoriu di u parcu hè statu suddivisu ind’a so gestione in u 1987 in quattru differenti settori di prutezzione.

  • ZONA A - Riserva integrale: ricadenu ind’è questa dispusizione prutezzionistica e cime più impratichevule appupulate da i camosci, u fondu di a valle di u Scertu è di u turrente Fundillu, ma dinù parechje purzione di faiete ind’è e cumune di Villetta Barrea è Pescasseruli. L'accessu hè interdettu o severamente regulamentatu.
  • ZONA B - Riserva generale: i territorii indù a presenza umana hè sempre stata sturicamente custante sò a u stessu modu prutetti da i regulamenti di a riserva generale, chì regulamentenu l'accessu muturizatu, u prelevamentu di legname è di prudutti di u sottuboscu. L'escursionisimu hè liberu.
  • ZONA C - Prutezzione: l'area, prevalentemente estesa ind’è u fondu di a valle di u Sangru, hè quellu territoriu intornu à i centri abitati tradiziunalmente destinatu à l’attività agricule è à l'usu privatu di e risorse naturale.
  • ZONA D - Sviluppu: i centri urbani inglubati ind’è u perimetru di u parcu dopu i vari aggrandimenti gestiscenu ind’è quest'area i piani di urbanistica di u sviluppu ediliziu in cullaburazione cù l'organismu di u parcu chì quì prumove l'attività ricettive è di orientazione di u trafficu turisticu.

A lucalità di accessu più comuda hè a cità chjuca di Pescasseruli ind’a Pruvincia di l'Aquila, inseme à i centri minori di l'altu Sangru, core di l'area prutetta. U parcu sparte u so territoriu in parechji settori turistichi pè e relazioni cù i visitadori è e prumuzione edituriale: u settore Valle di Cuminu in pruvincia di Frusinone, u settore di E Mainarde in pruvincia di Isernia è u settore Marsica fucense chì cumprende e cumune di u parcu ricadente ind’è u spartiacqua di u lettu di u Fucinu.

Viduta di u lagu di Barrea

Ind’è a maggior parte di e cumune sò appruntati parechji centri di visita tematichi o offizii di zona chì hè pussibile dispone di materiale divulgativu nant’à u parcu è organizà i percorsi turistichi è escursiunistichi:

Ind’è u corsu di l’anni sò stati presentati parechji prugetti di aggrandimentu chì anu interessatu una parte di a cumuna di Alfedena ind’a zona di Capitelli è di u lagu di a Muntagna Spaccata à sudeste, ind’è soprannuminatu "cugnu di a morte", locu notu pè u sparghjimentu faunisticu è dinù pè a caccia fora di lege. À punente invece da parte di l'organismu gerente di u parcu hè statu prupostu à l’amministrazione lucale una espansione di a gestione oltre i monti di a Serra Longa da Collelongu è Villavallelonga, escluse l’aree di u fondu di a valle di a Vallelonga, finu à e cumune di Balsuranu, San Vincensiu Valle Ruvetu ind’è (pruvincia di l'Aquila) è Pescusolidu (Pruvincia di Frusinone).

Accessibilità[mudificà | edità a fonte]

U parcu si pò raghjunghje da a Marsica orientale (uscita di Pescina di l'Autustrada A25 è da l'altu Sangru attraversu a strada statale 83 Marsicana chì l’attraversa da nordu à sudeste tucchendu i centri turistichi di Pescasseruli, Opi, Villetta Barrea, Civitella Alfedena, Barrea è Alfedena. Accessi secundarii pruvenenu da u pedaticu autustradale di Cucullu (A25) attraversu a strada statale 479 Sannite passendu pè a valle di u Sagittariu è Scannu-Passu Godi, è da u territoriu laziale attraversu a fuata di Forca di Aceru è l'omonima strada statale 509.

Storia[mudificà | edità a fonte]

U parcu naziunale di Abruzzu fù inauguratu da un prugettu privatu in u 1922 è ricunnusciutu in u 1923. A gestione hè di l'urganismu Pnalm (acronimu di l'organismu parcu naziunale di Abruzzu, Laziu è Mulise) chì hà sede legale à Pescasseruli. Ellu interessa 25 cumune ripartite ind’è pruvince di Frusinone, Isernia è L'Aquila. In u 1980 hà avutu iniziu u prucessu di zunizazione di u parcu, cioè a so suddivisione in zone à diversa prutezzione ambientale pè pudè cuncilià l’esigenze apparentemente opposte di a prutezzione di a natura è di u sviluppu urbanisticu di e cumunità lucale.

E origine[mudificà | edità a fonte]

U forte isulamentu chì u territoriu di l'altu Sangru ghjacia da seculi avia permessu a cunservazione di una impurtante quantità di spezie animale è vegetale degni di cunservazione, nun tuttu infatti era statu trasformatu in pasculu. À e timide iniziative lucale di istituì una riserva di caccia nant'à u mudellu di quelle di u Piemonte vense incontru l'impurtante famiglia Sipari di Pescasseruli è di Alvitu imparentata è vicina à e pusizione di u notu filosofu è puliticante Benedettu Croce. [2][3]

Prodighenu pè a realizazione ind’è u territoriu di e cumune di Opi, Pescasseruli, Villavallelonga, Collelongu, Lecce ind’è i Marsi, Gioia di i Marsi, Balsuranu è Castellafiume di a Riserva reale Alta Val di Sangru, officialmente istituita in u 1873 da Vittoriu Emanuele II di Savoia. Tale forma di prutezzione pruseguì sin’à u 1878, data di a so abulizione. Istituita torna in u 1900 firmete in vigore sin’a tuttu u 1912[4]; cuntempuraneamente Erminiu Sipari cuminciò à fà cunnosce a prima iniziativa in Italia di istituzione di un parcu naziunale nant’à u mudellu di u parcu naziunale di Yellowstone, ind’è i Stati Uniti d'America.

E prime iniziative[mudificà | edità a fonte]

Scapornu di l'area prutetta abruzzese

Inseme à Erminiu Sipari, i primi à prupone a realizazione di un parcu naziunale in Italia fubbenu u butanicu Petru Rumualdu Pirotta, u zoolugu Lisandru Ghigi, u scrittore Luigi Parpagliolo è l'assuciazione naturalistica federata «Pro Montibus et Sylvis». I studiosi è l’ambientalisti di a Pro Montibus nutavanu a cuncentrazione di spezie appenniniche è a varietà di habitat di interessu naziunale ind’a Marsica: presentonu u primu pianu di salvaguardia ambientale in u 1914, chì era previstu un grande parcu, accalacciatu da l'ecchisi lettu di u Fucinu è a conca Peligna finu à Castel di Sangru, è da u fiume Liri è da a valle di Cuminu à e pendice di a Majella. I costi eccessivi di a realizazione è di u mantenimentu fecenu fallisce l'iniziativa, chì però seguitò una seconda più cuncreta participazione di assuciazione è intellettuali.

U 25 nuvembre di u 1921, un annu prima di l'istituzione di u parcu naziunale di u Gran Paradisu, Erminiu Sipari è a Federazione Pro Montibus avvionu a gestione prutetta di un picculu pezzu di terra trà e lucalità di a val Fundillu è di a Camusciara di circa 100 ettari, presa in affittu da a cumuna di Opi.

Istituzione legislativa è aggrandimenti[mudificà | edità a fonte]

In u 1923 l'amministrazione di u parcu hè officialmente istituita, e cunfine si accalaccianu dinù à altre cumune chì solu in un secondu mumentu cuncedinu u so territoriu à a prutezzione di l'urganismu autonomu custituendu cusì i veri fundamenti di u parcu cuntempuraneu;

  • ricadenu ind’è prime cunfine parte di u territoriu di Civitella Alfedena è Villetta Barrea (monte Petrosu è Camusciara), Opi (Forca d'Aceru, val Fundillu, valle Fredda), Pescasseruli (a Difesa), Bisegna (Terratta), Villavallelonga è Collelongu (prati d'Angru), Lecce ind’è Marsi è Gioia di i Marsi (Cicerana, passu di u Diavule), Campuli Appenninu è Alvitu (Capu d'Acqua, val Lattara), Settefrati.
  • in u 1925-1926 avvense l'espansione di l'area prutetta à i monti di a Meta trà Alfedena (Pruvincia di l'Aquila), Piciniscu, San Biasgiu Saraciniscu, Vallerutonda (pruvincia di Frusinone) è parte di u territoriu di Pizzone è di a valle di u Sangru (ind’a cuntempuranea pruvincia di Isernia). Ind’è u stessu annu a cummissione amministratrice di u parcu destinò una parte di a val Fundillu à u tagliu buschivu, dispusizione cuntrastata da Romualdu Pirotta, unu di i fundadori di u parcu, chì à seguitu di quessa si dimesse da u corpu direttivu.
  • in u 1926 fù istituitu u museu è u zoo di u parcu à Pescasseruli è fubbenu avverati i primi rifugi è a rete di viottuli. Frà i primi obbiettivi pulitichi di u parcu si registrò a tendenza à favurì e presenze turistiche è i sughjorni spurtivi ind’è un sistema ecunomicu u più pussibile cumpatibile incù a prutezzione di l'ambiente capace di sustene l'ecunumia muntagnosa pasturale.
  • in u 1933 u regime fascista supprime l'urganismu di gestione autonomu, prubabilmente pè i so ligami incù l'assuciazionisimu cattolicu (in particulare incù u gruppu scuttu di i giovani espluratori) è pè rinfurzà a presenza ind’è i parchi taliani di a Milizia buscareccia, chì ottense a gestione dinù di u parcu naziunale di u Gran Paradisu è di i novi parchi di u Circeu è di u Stelviu.
In u fondu à diritta l’installazione di schì di monte di e Vitelle, vicin’à Pescasseruli

U dopuguerra è l'amministrazione Saltarelli[mudificà | edità a fonte]

In u 1951 u guvernu demucristianu di l'epuca ricumpose l'urganismu di gestione autonuma. A nova direzzione ricuperò l’obbiettivi di l'urganismu uriginariu, è in più di e numerose assunzione di persunale di surveglianza, à a prumuzione di ricerche scientifiche è à l'estensione di l’interdizzione di caccia, favurì a custruzzione di e prime infrastrutture pè a ricezzione di u turisimu. In particulare à a fine di l’anni cinquanta nant’à a pulitica edilizia cumincionu aspre critiche in seguitu à e spiculazione alberghiere è à l’interventi pè a realizazione di piste di schì è installazione di sallita in parechje cumune di u parcu.

L'amministrazione di Francescu Saltarelli, iniziata in u 1952, tentò di oppone si à l'ondata di abusivisimu ediliziu ma fù liquidata; seguitonu cusì l’anni di l'espansione urbanistica di Pescasseruli è di l'aggressione incunsiderata di u cimentu, sient'è un prugettu spiculativu chì vulia a realizazione di una grande zona turistica da Roccarasu à e cumune di a Valle di Cuminu. In u 1967 u parcu ottense a prestigiosa certificazione di u diplomu europeu di l'aree prutette pè a cunservazione di a natura; un longu periudu di cummissariamentu è di battaglie ambientale difficile terminò in u 1969 quandu Francu Tassi fù numinatu novu direttore di u parcu.

L'amministrazione Tassi[mudificà | edità a fonte]

U centru storicu di Civitella Alfedena

In u 1969 Francu Tassi fù numinatu direttore di u parcu naziunale d'Abruzzu. L'amministrazione iniziò u so mandatu mustrendu si da u principiu decisamente cuntraria à l'undata di luttisciamentu chì si riprisentava ind’è e cumune più impurtante. In u 1970 fù istituita a "zona di prutezzione esterna", chì ricalca in à maiò parte e cunfine di u primu grande parcu prupostu da Sipari è da a Pro Montibus et Sylvis.

In u 1976 u terzu grande ingrandimentu di u parcu à u massicciu di u monte Marsicanu scunghjurò a realizazione di un grande sistemu di piste da schì trà Pescasseruli è Bisegna nant’u mudellu di a vicina Roccarasu. Sò l’anni di u grande successu di u parcu, a ricunsiderazione di i prugetti antecedenti di sviluppu si cuncretò in l'accuglienza selettiva di u turisimu ecolugistu è ambientalistu, in cuntrastu incù l’afflussi di massa. Pè a prima volta in Italia fù lanciatu quellu novu mudellu ecunomicu ambientale chì trova u so riferimentu ind’è u sviluppu ecunomicu di Civitella Alfedena.

U 10 di ghjennaghju 1990 incù u decretu di u presidente di a Republica Francescu Cossiga e cumune di Pizzone, Castel San Vincenzu, Rucchetta à Vulturnu, Filignanu è Scapuli cuncedenu parte di u propriu territoriu cumunale à i regulamenti di a riserva pè un tutale di 4000 ettari: nasce u «settore Mainarde», incù u quartu grande aggrandimentu. L'entusiasmu pè una vicata di grandi successi auminta a nuturietà naziunale è internaziunale di a riserva, fin’à diventà un riferimentu pè l'ambientalismu talianu è u fucarile intornu à chì sorgenu i novi grandi prugetti prutezziunistichi chì ùn interessanu micca solu l'Abruzzu è e regione cunfinente, ma mediante u WWF tuttu u territoriu naziunale. Trà u 1990 è u 1999 u parcu cuaiuta à l'istituzione di u parcu naziunale di u Gran Sassu è Monti di a Laga è di u parcu naziunale di a Majella, è dinù à a realizazione di una reta di riserve regiunale di minò estensione chì facenu di l'Abruzzu una di e regione europee incù a più alta percentuale di territoriu prutettu.[5]

Intornu à l'amministrazione è à u persunale di u parcu si riuniscenu una serie di assuciazione ambientaliste tantu chì in Abruzzu venenu avviate e prime impurtante ricerche scientifiche capace di mette in evidenza l'impurtanza di u sistemu eculogicu regiunale è di a prutezzione di flora è fauna. Riculla à u 1999 l'ultimu grande aggrandimentu di u parcu, 4200 ettari ind’è e cumune di Urtona di i Marsi è Bisegna ind’è a valle di u Giuvencu.

Silvicultura incù strumenti tradiziunali vicinu à Pescasseruli

A crisa finanziaria è a fine di l'amministrazione Tassi[mudificà | edità a fonte]

I grandi esiti ottenuti però ùn tenenu micca contu di l'amministrazione ecunomica. A crescita espunenziale di u sistemu urganizativu è l’implicazione di elementi estranei à a tradizione ambientalista è à a gestione finanziaria, cumu e custrizzione burocratiche naziunale è regiunale o u criscente interessu di i puliticanti lucali à participà à e decisione amministrative di l'organismu parcu, cundiziuneghjanu validamente l'atti di u persunale di a riserva. Ssa tendenza prusegue finu à u 2002, quandu una vicata di vicende pulitiche è ghjudiziale anu messu fine à l'amministrazione Tassi.

L'ex direttore, successivamente dimustratu si innucente, hè statu in principiu dinunziatu è quindi dimessu da a so carica da u cumitatu direttivu di u parcu perchè implicatu in un cuntenziosu legale cù u cumitatu stessu chì l’accusava di ordinà intercettazione abusive durante e riunione. U grande debbitu accullatu durante a so amministrazione è un presuntu falzu in bilanciu purtonu à a so definitiva liquidazione da a parte di u presidente di l'organismu gerente Fulcu Pratesi (in quelli anni presidente di u WWF Italia), propriu quandu l'orientazione di e pulitiche ambientali naziunali è regiunali stava cambiendu. U prugettu iniziale chì previdia a cuurdinazione di e riserve prutette ancora da fà è chì giravanu intornu à a prumuzione di u parcu naziunale fù messu da parte.

Ùn si tense contu di l'impiegu di risorse ecunomiche è umane di u parcu d'Abruzzu chì purtò à a cuncretizazione di u prugettu è, piuttostu chì intervene in cullaburazione cù a riserva oramai indebitata, fù finanziata una sequenza di parchi identichi autonomi, pè anni amministrativamente frammentati è ecunumicamente dispersivi. À questu si aghjunse a sfiducia di e pupulazione interessate è di l’ambientalisti di fronte à e pulemiche chì sorsenu in quelli anni.

A Camusciara

U cummissariamentu[mudificà | edità a fonte]

Un periudu di incertezza hè seguitatu à a caduta di Tassi, fin’à a muzione di sfiducia di a Cumunità di u Parcu (organu consultativu istituitu u 6 di dicembre 1991 cù a lege n. 394, titulu II, art. 10) versu Fulcu Pratesi rivucatu in u 2005 da a carica di presidente di l'organismu gerente da u Ministeru di l'ambiente. Da u 2002 à u 2008 Aldu Di Benedetto, ex vicepresidente di l'assuciazione ambientalista Pro Natura, erede di l'assuciazione federata Pro Montibus et Sylvis hè statu u direttore rimpiazzante è da u 8 di aostu 2007, data chè u ministru di l'Ambiente hà firmatu u decretu di ricustituzione di u cunsigliu direttivu, Ghjaseppu Rossi hè statu numinatu novu presidente di u parcu, punendu termine à un longu cummissariamentu.

Nove gestione[mudificà | edità a fonte]

Da u 22 di ghjennaghju 2008 à u ferraghju 2011 u direttore generale di l'organismu gerente hè statu Vittoriu Ducoli, ex direttore di u parcu regiunale di l'Adamellu, sustituitu prima cumu rimpiazzante, po da u 8 di nuvembre successivu da u pescarese Dariu Febbo, ex direttore di u parcu naziunale di u Gran Sassu è Monti di a Laga. U 18 di marzu 2014 hè statu numinatu direttore di l'organismu parcu u duttore Antone Carrara. E ultime gestione risultanu sempre più orientate versu u risanamentu finanziariu è u ricuperu di u raportu incù e cumunità lucale è incù l’istituzioni pulitiche.

Flora[mudificà | edità a fonte]

U gigliu martagone

A so pusizione grossu modu centrale ind’è a penisula taliana è i diversi aggrandimenti effettuati in corsu di l’anni in territorii paisagisticamente varii anu fattu di u parcu una preziosa minera di spezie fluristiche rare è endemiche, locu di prutezzione di l’ambienti più tipichi è megliu cunservati di tuttu l'appenninu.

Spettru biologicu[mudificà | edità a fonte]

U spettru biologicu di a flora di u parcu naziunale d'Abruzzu, Laziu è Mulise presenta nutevule affinità cù i studii analoghi risultanti da e flore di i monti Simbruini, di i monti Alburni è di i monti Picentini. E flore di dette lucalità sò moltu simile pè a presenza cunsiderevule di emicriptofite è di terofite, cuntrariamente à ciò chì risulta da e ricerche fatte ind’è l'Abruzzu muntagnosu, duve e prime sò più cunsistente pè u numeru di spezie, mentre ch'elle si riducenu cunsiderabilmente e seconde.

Classificazione Numeru spezie Percentuale
Emicriptofite 785 45,48%
Terofite 407 23,58%
Geofite 246 14,25%
Camefite 117 6,78%
Fanerofite 156 9,04%
Idrofite 15 0,87%

Spettru corulogicu[mudificà | edità a fonte]

A vasta area occupata da u parcu naziunale cumprende ambienti naturali diversi, caratterizati da una varietà di spezie chì oscilla da elementi mediterranii à piante tipiche di u pianu alpinu. E piante Eurasiatiche sò u gruppu di spezie u più cunsistente, incù un'impurtante cumpenetrazione di entità puntiche è illiriche (europee di levante).

Cypripedium calceolus
Classificazione Numeru spezie Percentuale
Endemiche 111 6,44%
Stenu-Mediterranee 161 9,34%
Euri-Mediterranee 246 14,27%
Medit.-Munt. 83 4,81%
Orofite 148 8,58%
SE-Europee 57 3,31%
Pontiche 60 4,48%
Eurasiatiche 430 24,94%
Atlantiche 53 3,07%
Bureale 197 11,43%
Mediterraneu-Turaniche 45 2,61%
Varie [6] 133 7,71%

Vegetazione sinantropica è riparia[mudificà | edità a fonte]

A luntananza di u mare face in modu chè l’assuciazione vegetale sianu prevalentemente quelle tipiche di l'area cuntinentale, ancu s'elle esistenu ind’è a zona di prutezzione esterna leccete relitte nant’à e culline chì degradanu versu l'altupianu di l'exi lagu di u Fucinu, in particulare à Casali d'Aschi, paisellu di Gioia di i Marsi. Altri elementi mediterranei strazunali sfiuranu u territoriu di u parcu pè brevi tratti ind’è a valle di Cuminu è à Rucchetta à Volturnu.

Da i 600 à i 800-1000 s.a/u.m. u pianu occupatu da l'antiche culture, riutilizate à maghjera o à pasculu, era quellu di u boscu di querciu, diffusu ind’è i fondi di e valle di u parcu ricadente ind’è i spartiacqua di u Giuvencu è di u Liri è ind’a pianura apprima cultivata, à substratu arzillosu, po occupata da u lagu artificiale di Barrea. I boschi di querci so ancu abbundanti ind’è u versante di e Mainarde cù l’interessante cerrete intornu à u bacinu artificiale di u lagu di Carditu induve si segnala a presenza assai meridiunale è rarissima pè u Laziu di a Lomelosia crenata, rara in Abruzzu è Mulise. Orni, aceri, meli salvatichi è chjarasgiu abbundanu ind’a zona di transizione cù u pianu muntagnolu, validamente degradata per causa di l'espusizione intensa à u pasculu.

E zone umide induve a vegetazione hè più abbundante è caratteristica sò e rive di u fiume Sangru in a parte inferiore di Pescasseruli. U corsu d'acqua attraversa a piana di Opi induve a maiò parte di e piante spuntanee so relegate ind’è u lettu inundevule à Salix appennina Skvortsov, Salix purpurea L. è albaru. Più in ghjò induve u Sangru accoglie l’acque di u turrente Scertu è di u Riu Fundillu a vegetazione hà ricunquistatu antiche culture. E spezie arbustive prevalente sò u nuciolu è a frequente, ma lucalizata, Tilia platyphyllos Scop. Frequente ind’è u substratu acidu di u sottuboscu Dactylorhiza maculata fuchsii (Druce) Soò. E rive artificiale di u lagu di Barrea, sughjette à i frequenti mutamenti di u livellu di l’acque, ùn permettenu micca una diversificazione fluristica degna di nota. Impurtanti sò i pantani di e surgente in altezza, chì ospitanu a rara Dactylorhiza incarnata (L.) Soò è u trifogliu d’acqua (Menyanthes trifoliata L.).

Aster alpinus

Pianu muntagnolu è submuntagnolu[mudificà | edità a fonte]

Da i 800-1000 à i 1800 s.a/u.m. l'area muntagnola hè ind’a maiò parte di u territoriu oramai cumpletamente ricuperta da una densa superficia buschiva prevalentemente caratterizata da u faiu, sughjettu à usi civichi; sultantu e seculare faiete trà Pescasseruli è Villavallelonga scampanu à u periodicu tagliu di u boscu è ponu cusì ospità una varietà vegetale è animale altrimenti assente ind’è u cusì numinatu boscu cuetaneu. À e stesse altezze però ci sò i boschi di a Camusciara è di Cacciagrande in val Fundillu, ind’è e cumune di Villetta Barrea è Opi, chì anu e varietà fluristiche e più impurtante è studiate di u parcu. Accantu à i faii, Acer pseudoplatanus, aceri di Lobelius, Sorbus aria, è Laburnum anagyroides, spezie assai diffuse in tutta l'area prutetta, vive u più celebre endemismu di a zona, u pinu neru di Villetta Barrea.

A lucalità hè un relittu di l'epuca ghjacciale; a spezie hè dinù diffusa spuradicamente intornu à u monte Grecu, à u monte Godi è nant’à e Mainarde, comu testimunieghjanu l’antiche pinete oghje suppiantate da ampii pasculi è prati. Stu lembu di territoriu hè preziusissimu ancu pè altre presenze tipicamente alpine cum'è a Scarpetta di Venere (Cypripedium calceolus L.) è a Corallorhyza trifida Cathel., è dinù pè e numerose spezie di e parete calcarie aride o gucciulente cum'è e carnivure Pinguicola è Drosera o l'endemica Aquilegia magellensis Huter, Porta & Rigo. Polygala chamaebuxus L. à San Biasgiu Saraciniscu raghjunghje u limitu meridiunale di a so area di distribuzione taliana.

Pocu diffusa hè a presenza di u tassu chì si cuncentra ind’è e zone più alte è salvatiche di a faieta nant’à i monti di a Meta è nant’à i monti trà Pescasseruli è Villavallelonga. Altru impurtante relittu sò i pupulamenti di vitullu, presente sulamente in dui lochi in altezza nant’à i monti di a Meta. Ind’è u parcu hè stata studiata è scuperta l’Erba spada marsicana (Iris marsica Ricci & Colasante), u più bellu è vistosu endemismu di l'appenninu centrale.

Fiori di Gentiana nivalis

Vegetazione in altezza è pasculi[mudificà | edità a fonte]

Oltre à i 1800 s.a/u.m. u pianu alpinu è subalpinu hè altrettantu interessante. Ospita u pinu mugu, raru altrò ind’è l'Italia centrumeridiunale. À causa di l'isulamentu geograficu numerose spezie alpine relitte in Abruzzu si sò evuluate in una vicata di interessantissimi endemismi, mentre altre sò à i limiti di a so area di distribuzione intera o relativa (taliana).

  • Androsace maxima L.: primulacea annuale tipica di e valle alpine orientale; ind’è a penisula hè signalata sulamente ind’è u Parcu Naziunale d'Abruzzu è ind’è u parcu regiunale naturale di u Sirente-Velinu.
  • Gentiana nivalis L.: piccula genziana a curolla azura, rara in tuttu u territoriu naziunale, ind’è u Parcu d'Abruzzu stà à u limitu meridiunale di u so areale talianu.
  • Campanula tanfanii Poldech: presente ind’a Zona di Prutezzione Esterna, relittu ghjacciale differenziatu si à seguitu di l'isulamentu geograficu post-ghjacciale, diffusu da a Gola di u Furlu ind’è Marche fin’à u parcu d'Abruzzu, hè a spezie più prossima di l'endemismu alpinu Campanula carnica Schiede ex M. & K.
  • Campanula appennina Poldech: altru endemismu peninsulare à u limitu meridiunale di u so areale.
  • Viola hymettia Boiss & Heldr. è Viola eugeniae Parl. A prima à u limite settentriunale di u so areale talianu, hè una forma di a più frequente Viola arvensis Murray. A seconda hè frequentissima ind’è l'appenninu centrale induv'ella sustituisce l'analoga Viola calcarata L., spezie alpina geneticamente vicina.
  • Festuca bosniaca Kumm. & Sendtn. Anfiadriatica nant’à i pendichi cutalosi di a riserva, à u limitu settentriunale di u so areale talianu. Pocu vistosa, hè impurtante perchè assuciata à a distribuzione di Pinus leucodermis Antoine, relittu sulamente in Calabria.
  • Leontopodium alpinum Cass sottusp. nivale (Ten.) Tutin è Aster alpinus L. Vistosi elementi fluristichi di l’altezze maiò, raghjunghjenu ind’è u parcu a punta meridiunale di a so distribuzione taliana.
  • Nigritella rubra widderi (Teppner & Klein) H.Baumann & R.Lorenz hè un'altra di l’orchidee salvatiche lucalizata è endemica di l'appenninu centrale, signalata ind’è u pianu culminale di a cumuna di Opi.

Assai rari è aspessu fruttu di rimbuscamentu sò i boschi di u versante pelignu di u parcu, quellu ricadente ind’a cumuna di Scannu in chè da l'area abitata à e cime muntagnose cuntinueghja ininterruttamente a superficia destinata à u pasculu è à l'allevu di u bestiame. Malgradu e cundizione ambientale sfavurevule, ancu sta zona cunserva preziose nichjule di biodiversità: hè ind’è ste valle infatti ch'è noi truvemu l'unica stazione di u parcu di Paeonia officinalis L. è un'ampia cuncentrazione di piante arumatiche è officinale: Hyssopus officinalis L., Gentiana lutea L., Tanacetum parthenium L., Chenopodium bonus-henricus L.

Fauna[mudificà | edità a fonte]

Primu pianu di l'orsu brunu marsicanu
U lupu appenninicu
U camosciu d'Abruzzu

Grandi mammiferi[mudificà | edità a fonte]

I grandi mammiferi sò stati u mutivu principale di l'istituzione di a riserva. Tempi fà tutti l’animali prutetti ind’è u territoriu di u parcu eranu assai diffusi longu l'appenninu centrumeridiunale sanu, custituiscendu pupulazione geneticamente autonome rispettu à e spezie europee, furmendu spessu alcuni autentichi endemismi, assai impurtanti da un puntu di vista di a zoolugia tuttavia ancu pocu studiati ind’è a so identità genetica.

  • Orsu brunu marsicanu (Ursus arctos L. sottusp. marsicanus Altobello), 45-69 individui, Zona di Prutezzione Esterna cumpresa. Hè u simbulu di u parcu è chì da sempre si hè spartu in tutte e muntagne di l'Abruzzu meridiunale, di u Laziu è di u Mulise, facendu registrà osservazione dinù à e altezze più basse. Da i circa 80 animali registrati in l’anni uttanta, a presenza di u plantigradu hè calata ind’è u parcu à circa 50, aumintendu cusì l'elevatu periculu di estinzione, comu successe in l’anni Cinquanta (30 esemplarii). A so presenza hè attestata, incù frequenza maiò, ind’è valle buschive di i monti di a Meta è ind’a riserva naturale orientata Feudo Intramonti, ind’a cumuna di Villetta Barrea. Incù a piantazione di arburi da fruttu selvatichi è a regulamentazione di l’accessi turistichi, ellu si hè custruitu un ambiente più adattu à e so necessità. Prublematica è dinù a caccia fora di lege chì ogni annu elimina, per mezu di innesculi avvelenati o perfinu colpi di fucile, alcuni orsi.
  • Lupu appenninicu (Canis lupus L. sottusp. italicus), 40-50 esemplarii circa. Hè u piglianciu più impurtante di u parcu è di tuttu l'appenninu. In u 1970 cuntava sulamente una decina di esemplarii, ma grazie à l'estensione di u territoriu di a riserva integrale, l'aumentu di e pupulazione di camosciu d'Abruzzu è l'intruduzzione di cervi è caprioli, a spezie hà registratu una custante crescita, finu à l’accertata diffusione ind’a vicina area di l'appenninu laziale è tuscanu. Altri individui, dopu avè ricullatu u settore appenninicu, stanu culunizandu l’Alpi è a Francia meridiunale finu à a Spagna orientale, oltrepassendu i cunfini storichi di l'areale di a sottuspezie.
  • Lince (Lynx lynx L.), malgradu a direzione di u Parcu cuntinueghji à affirmà chì l'animale sia presente "ind’è zone più salvatiche è inaccessibile" di a riserva, l’esperti chì ci travaglianu, cumu u prufessore Luigi Boitani, affirmanu chì ùn ci sia nessuna prova di questu è chè l'animale sia culà estintu; à l’eccezzione di l’individui tenuti in cattività ind’è un'area faunistica adatta di Civitella Alfedena. Alcune testimunianze parlanu di l'osservazione di un animale lucalmente notu cum’è u lupo cervino o lupo cerviero (in dialettu abruzzese jattepàrde) trà Pescasseruli, Opi è Villavallelonga trà u 1940 è u 1970.
  • Camosciu d'Abruzzu (Rupicapra pyrenaica ornata, in precedenza Rupicapra rupicapra ornata), 600-700 esemplari circa. Altru impurtante elementu, chì inseme à l'orsu marsicanuendemicu di u parcu, si hè preservatu da l'estinzione ind’è i pendichi di a Camusciara (nome chì ne testimuneghja a presenza relitta). Geneticamente vicinu à u camosciu di i Pirenei, presenta vistose differenze incù u camosciu alpinu pè u cullare di pelu più scuru è chì hè invece caratterizatu da una fine lanughjina palida, bianca in invernu. L'animale hà ricuperatu territoriu è hè diffusu nant’à l’altezze di u monte Amaru di Opi è di u monte Meta di Piciniscu, è dinù occasiunalmente nant’à tutte e pendite più ripide di a riserva chì ùn sò più sughjette à intensa pascura. Da u parcu d'Abruzzu sò partiti l’esemplari rintrudotti nant’à i pendichi di a Majella è ind’è u parcu naziunale di u Gran Sassu è Monti di a Laga.
  • Cervu (Cervus elaphus L. sottusp. hippelaphus), 700-800 esemplari circa. U cervu si era estintu ind’è u parcu digià à u mumentu di a so prima istituzione, in u 1921; a so assenza avia pisatu cunsiderabilmente nant’à catena alimentare, criendu serie difficoltà à i principali piglianchi. In u 1971 fubbenu rintrudotti, da l’Alpi Orientale, i primi esemplari chì si installonu ind’è i boschi nant’à i pendichi di u monte Marsicanu. U numeru di l’esemplari hè in forte espansione.
  • Capriolu (Capreolus capreolus L.), 300-400 esemplari circa. Dinù u capriolu hè statu rintrodottu incù i stessi scopi di u cervu. Da i circa 60 esemplari a pupulazione hè cunsiderabilmente aumintata, talmente chì hè diventata a spezie più facile da sculunnà.[7]

Mammiferi chjuchi[mudificà | edità a fonte]

Fugace hè l'incontru incù u ghjattu salvaticu, a martura, a faina, u tassu è a puzzula, spezie diffuse nant’à tuttu u territoriu naziunale. Incerta a presenza di a lontra, ind’è l’acque chjampide è nun inquinate di u Sangru.

Assai più cumuni sò a volpe, a levra, a talpa, u ricciu è a bellula; abbastanza frequenti a topacudana è u scuiattulu meridiunale. Ancu quì i cignali sò un prublema sentitu, è nun sultantu da a pupulazione pè i danni à e persone è à e culture, ma dinù pè a degradazione chì arricanu à l’erbetta di i spiazzanili minacciendu aspessu e presenze fluristiche rare. Tredeci sò e spezie differente di topi pinnuti.

Acula reale

Acelli[mudificà | edità a fonte]

Trà l’acelli (circa 230 spezie differente) omu ricorda l'impurtante presenza di u pichju di Lilford ind’è boschi di monte Tranquillu à Pescasseruli è nant’à i monti di a Meta; omu ha previstu a rintruduzzione di u pichju neru. Signalata a presenza senza nidificazione di a cicogna bianca, è rare osservazione di l'altore barbutu. Occasiunale a presenza di Gyps fulvus. I rapaci sò ben diffusi cum’è in tuttu u territoriu appenninicu, in particulare u falcu columbaghju, l'altore, u buzaiu, u ciocciu reale è l'alocu. Vicinu à i corsi d'acqua incuntaminati ùn mancanu u merlu fiumarecciu, oltre à a più cumuna Motacilla cinerea.

L'acula reale hà truvatu ind’è l'area prutetta molti lochi ideali pè a nidificazione, è incù e rimanente aree prutette cunfinante, pò sfruttà u Parcu Naziunale d'Abruzzu cum’è un curridore naturalista pè a ricunquista di e zone prossime duve si era estinta.

Vipera cumuna

Rettili è anfibi[mudificà | edità a fonte]

Trà i rettili ma sulamente nant’à i lochi più aspri è in altezza truvemu a rarissima vipera di l'Orsini oltre à a vipera cumuna, abbastanza frequente a sarpe cumuna, cum’è l'orbettinu è a Natrix natrix sottusp. lanzai.

Catellu ochjalutu

A presenza di alcune valle ricche di acque di surgente, impaludamenti è turbiere hà favuritu a cunservazione di anfibi chjuchi rari è appartati cum’è u catellu ochjalutu, u catellu talianu è u catellu pizzatu.

Ittiofauna[mudificà | edità a fonte]

Ind’è corsi d'acqua più freti truvemu e spezie di truta autoctone Salmo cettii è Salmo trutta. Intrudotta ind’è i bacini artificiali a truta iridea (Oncorhynchus mykiss). Signalata a presenza di u gambaru di fiume Austropotamobius pallipesitalicus è u gambaru lacustru Gammarus lacustris.

Invertebrati[mudificà | edità a fonte]

Si enumeranu finu à 2000 differenti culeotteri frà e circa 3800 spezie differente di insetti, molti di questi rari è lucalizati, frà chè Parnassus apollo, Carabus cavernosus violatus, Triaxomera marsica è u Capricornu di u Faiu (Rosalia alpina). Assai praticata l'apicultura.

Geografia antropica è archeolugia[mudificà | edità a fonte]

Cane da pastore maremmanu abruzzese, l'animale tipicu di a guardia à e gregie di a muntera

E pupulazione di l'altu Sangru anu dapoi sempre duvutu adattà i so usi à un paisagiu ingratu: pè seculi isulatu è incù infrastrutture è vie di cumunicazione insufficiente. Alcuni paesi di u parcu sperimentonu a prima forma autentica di urbanizazzione sulamente à seguitu di u terramotu di Avezzanu di u 1915; cunsiderati i danni subiti da i centri urbani storichi, fubbenu ricustruite abitazioni pruvisorie nant’à chè po si svilupponu l’edifizii muderni è novi servizii. Prima di u 1915 l'ecunumia strettamente pasturale di a zona nun mudellò micca sultantu e muntagne è u paisagiu rurale, ma dinù l'assestamentu è e forme di i centri urbani: questi ùn si svilupponu attornu à i castelli medievali, nant’à sproni sciappaleschi difensivi o nant’à ruderi di epuca rumana cum’è ind’è circundarii vicini; a marginalità di u postu favurì a luntananza di invasori è cunquistadori.

Cusì i paesi crescinu senza forma; si svilupponu attornu à i palazzi signurili rococò di i grandi pruprietarii terrieri è di bestiame, culmini puliticu-ecunomichi di e lucale cumunità pasturale, sorte nant’à u mudellu ecunomicu di a "masseria muntagnola", un regulamentu suciale chì successi u sistemu di i municipia è di i santuarii etnichi ligati à a muntera. U massaru prestu riiscì à diventà u principale pruprietariu di l’armenti curati, finu a pudè esse u solu detentore di u capitale sufficente pè prusegue l'attività di l'allevu è di u cummerciu di bestiame, incù mudalità è in circustanze chì relativamente anu ricalcatu u sviluppu di u capitalisimu mudernu ind’è l'Europa settentriunale.

U pinu mugu

E prime installazione è l'età rumana[mudificà | edità a fonte]

Ricerche archeologiche anu scupertu e prime tracce di installazione stabile umane chì ricullanu à l'Età di u ferru (X seculu a.C. - VII seculu a.C.) testimuniate da e ruine di rudimentale furtificazione in opera poligunale, sottu à u cuntempuraneu centru storicu di Opi è attornu à u lagu di Barrea (Valle Japagana). Praticata cuntinuatamente a pasturizia a sucietà si organizò in gruppi parentali: e differente necropole di a val Fundillu, di Barrea è Alfedena testimunieghjanu infatti e prime tracce di organizazione suciale di u territoriu. [8]

Cun a differenziazione di e varie tribù safine, in u V seculu a.C., chì si istallonu ind’è l'Italia centrale, e muntagne di u parcu si truvetenu à determinà u limitu trà i territorii di i Marsi, di i Volsci è di i Sanniti. I cunfini parerebbenu esse apprussimativamente quelli definiti da l'amministrazione rumana, chì spartì u territoriu trà i municipii di:

  • Aufidena (trà e cuntempuranee Alfedena è Castel di Sangru), chì amministrava l'altu Sangru finu à Opi.
  • Atina, da chè dipendianu e cuntempuranee Pescasseruli è Opi, ex pussessione di Cominium.
  • Angizia, antica area sacra marsa, successivamente municipiu rumanu chì cuntrullò l'area fucense finu à l'alta valle di u Giuvencu.
  • è u pagus Bletifulus, vicinu à Scannu, anticamente ind’è u municipiu di Corfinium, in territoriu pelignu.[9]

Ruine di a presenza Italica è romana sò sparse longu a valle di u Sangru; santuarii, ville, petre tumbale.

Cristianisimu è Medievu[mudificà | edità a fonte]

Chjesa di i Santi Petru è Paulu à Pescasseruli

Cun a caduta di l'Imperu rumanu d'Occidente è u principiu di u medievu andetenu perdute e poche strutture suciale è amministrative presente in altu Sangru. L'arrivu di i lungubardi signò u primu passu versu a ricustruzzione pulitica chì seguitò a fine di i municipii rumani è u territoriu di u parcu naziunale d'Abruzzu vense à truvà si à u cunfinu di u ducatu di Spoletu è di u ducatu di Beneventu. Pè ritruvà però un'organizazione territuriale ben strutturata omu duvete aspettà a nascita di e grande abbazie di Montecassinu è San Vincensiu à u Vulturnu, chì pè seculi si litichetenu e pruprietà nant’à eremi, chjese è pasculi ind’è l'appenninu trà Balsuranu, e Mainarde è a valle di Cuminu, trà i cunfini lungubardi. Ancu l'abbazia di Farfa pè breve tempu attornu à l'XI seculu ebbe un feudu à Pescasseruli.

I vulturnensi rinfurzetenu alcuni primitivi incastellamenti (Pescasseruli, Rocca Intramonti, chè restanu i ruderi in lucalità Camusciara a Civitella Alfedena,Barrea), mentre a valle di Cuminu fù munita di impurtante strutture militare (Alvitu, Vicalvi, Piciniscu) à difesa di quella chì fù numinata a terra di San Benedettu. Da u 1017 dinù a Vallis Regia (Barrea) è u munasteru di Sant'Anghjulu in Barreggiu (Villetta Barrea) appartensenu à Montecassinu. In u XII seculu i Borrello, chè seguitetenu i D'Aquino di Alvitu è i D'Avalos, diventetenu signori di Pescasseruli, è cù u deperimentu di u munasteru vulturnense, in u 1349, à causa di un terramotu, i signori laichi acquistetenu sempre magiore prestigiu. In u 1273 u territoriu di u parcu cadia interamente in u Regnu di Napuli, divisu ind’è e pruvince d'Abruzzu Citra, Terra di Lavoru (Valle di Cuminu) è Cuntea di Mulise (Barrea, Pizzone).

I principali stradotti (tratturi) trà Abruzzu è Puglia, incù, in culore rossu, u Regio Tratturo n° 7 (Pescasseruli-Candela)

L'era muderna è l'unità d'Italia[mudificà | edità a fonte]

In u 1669 Montecassinu acquistete definitivamente tutte l’ultime pruprietà vulturnense. U sistemu feudale chì caratterizò l’aree più interne di l'Abruzzu ùn ebbe micca una grande auturità è i fundamenti pulitichi è ecunomichi di l'altu Sangru diventetenu prestu, digià da u XV seculu, i "massari" è i pruprietarii di bestiame, una spezia di impresarii pre-muderni. U cunsolidu amministrativu è ecunomicu di a pratica di a muntera, attestatu in tutta Italia digià da u primu medievu, fù favuritu in Abruzzu da l'unità pulitica di u Regnu di Napuli: l’Aragunesi cuntrastetenu ampiamente i privilegi feudali chì impedianu a migrazione di l’armenti nant’à larga scala, da l'altu Sangru à a Puglia, a predaghjina, è avveretenu un vastu sistemu di viottuli o tratturi. Una lenta mudernizazione passò poi attraversu u sviluppu di l'industria di a lana ind’è u circundariu di Sora, è addunca, dopu l'Unità d'Italia, si cunsulidete incù a realizazione di e cartere longu u Melfa à Piciniscu è longu u Vulturnu à Pizzone. Fù tentata dinù l'attività estrattiva di a bauxite ma incù scarsi esiti.

Sucietà[mudificà | edità a fonte]

Le cumune[mudificà | edità a fonte]

Barrea è u lagu omonimu

Facenu parte di u parcu 25 cumune, distribuiti in 3 pruvince:

Munumenti è lochi d'impurtanza[mudificà | edità a fonte]

Architetture religiose[mudificà | edità a fonte]

Chjesa di i Santi Petru è Paulu à Alfedena
Cullegiata di San Ghjuvanni Battista à Ortona di i Marsi
Abbazia di San Vincensiu à u Vulturnu

.

  • Chjesa di San Tumasgiu (Barrea): chjesa cunsacrata in u 1300 da u vescu di Triventu. Dopu rimanighjate barocche, hè stata dannighjata in u 1706 da u terramotu, è poi risturata. Hà un aspettu cuntaminatu trà u baroccu è u rinascimentale, cun una facciata "spaccata" in un rettangulu irregulare. U purtale baroccu hè in stile classicu. L'internu hà affreschi di Paulu Gamba.
  • Chjesa di i Santi Petru è Paulu (Alfedena): hè da u 1902 Munumentu Naziunale. Riculla à u XIII seculu è fù gravamente dannighjata in a Seconda guerra mundiale. A facciata hè stata rimuntata cun un rusulone è un purtale di stampu goticu, è lunetta musaica da Faustu Conti in u 1954. Ancu l'internu à trè navate è assai rimanighjatu, cù l’affreschi di u stessu artistu.
  • Abbazia di San Vincensiu à u Vulturnu (Rucchetta à u Vulturnu): si trova trà Rucchetta è Castel San Vincensiu, è hè unu di i più antichi munasteri à u cunfine trà Abruzzu è Mulise. Sient’è u Chronicon Vulturnense u munasteru fù erettu in u 707 è diventatu celebre ind’è u seculu successivu, malgradu l’incursione lungubarde. A rinascita ci fù in u XII seculu grazie à i Nurmandi, è l'abbazia era integrata in un cumplessu munasticu cuntenente a Basilica di San Vincensiu Maggiore, è l'oratoriu cun a Cripta di Epifaniu Vescu. In cullegamentu cun a diocesi di Beneventu, l'abbazia avia una diocesi propria, è avia pussessi chì arrivavanu finu à l'Aternu (ind’è u territoriu aquilanu) è à i versanti di l'altu Sangru. Di u munasteru si cunserva l'abbazia rumanica, cun internu a trè navate di stampu goticu, è u situ archeologicu di a vechja basilica. A cripta di Epifaniu, cun affreschi di u IX seculu, hè perfettamente cunservata.
  • Santuariu di Cannetu (Settefrati): u santuariu hà origine antichissime, è fù custruitu nant’à un tempiu rumanu di a dea Mefite. Erettu in u XIII seculu, dipendia da u munasteru di San Vincensiu à u Vulturnu. Successivamente dipese da Montecassinu, è hè stata a destinazione di pelegrinagi di i pastori chì impiaghjavanu.
  • Cunventu di San Niculaiu (Alvitu): L'edifiziu fù custruitu in u 1516 incù e rendite di a chjesa di Santa Maria di u Campu, prepusitura benedettina ind’a valle di Cuminu, ricundotta d’allora à l'amministrazione citadina. U munasteru fù edificatu fora da i muri, à e pendice di a cullina duve hè situata a cità, nant’à un cuntraforte chì penetra ind’a piana più sottu. È citata pè a so ricchezza, testimuniata dinù da a suntuusità di l'edificiu.
  • Chjesa di i Santi Petru è Paulu (Pescasseruli): chjesa matre di Pescasseruli, di u XIII seculu, rimanighjata in u Baroccu, è risturata ind’è u stilu goticu ind’è l’anni Sessanta. A facciata hà un purtale ogivale, è l'internu pussede trè navate cù alcune volte à crucera nerbate. U campanile hè inglubatu ind’a rubusta torra laterale.
  • Cullegiata di San Ghjuvanni Battista (Ortona di i Marsi): principale locu di cultu di Ortona di i Marsi. A custruzzione di a chjesa originaria fù principiata in u XII seculu è ultimata in u XVII seculu in stilu goticu-baroccu. U vescu di i Marsi, Monsignore Matteu Colli a prumosse à a fine di u Cinquecentu à cullegiata. À l’internu custudisce un organu di Dumenicu Fedeli di u 1752.

Borghi medievali è castelli[mudificà | edità a fonte]

Settefrati è a valle di Cuminu

Trà i borghi medievali ci sò in primu locu Civitella Alfedena, inclusu trà i borghi più belli d'Italia. Vicinu à a Camusciara hè cumpostu da case murate, incù a chjesa di San Niculaiu è e ruine di u castellu cù turretta, inglubati in alcuni palazzi nobili di u XVI seculu. U borgu vene aspessu visitatu da l'orsu marsicanu è da u camosciu abruzzese. U borgu di Alfedena hè supranatu da u furtinu dutatu di una torra ottagunale. A furtificazione hè circundata da una pineta, duve si sò cunservate parte di i muri di a cità rumana di Aufidena. Trà i borghi più Belli d'Italia di a regione Abruzzu figuranu dinù quellu furtificatu di Barrea, in chè si trova u castellu medievale di l'XI seculu cun torra di sculunnamentu è u borgu marsicanu di Opi. Nun distante sorge u paisolu di Pescasseruli chè ha un centru storicu da l’aspettu di u XIX seculu, edificatu pè a maiò parte incù e ruvine di u castellu Mancino. Oltre à esse a cità principale di u parcu in chè hè ospitata a sede legale di l'organismu gerente è sede di una frequentata stazione di schì, à livellu architettonicu si caratteriza pè a chjesa di i Santi Petru è Paulu Apostuli è pè u palazzu Sipari, duve hè allestitu l'omonimu museu. In istu edificiu nascì u filosofu, criticu è scrittore Benedettu Croce.

A torra di Sperone (Gioia di i Marsi)

Ind’è a Marsica figura dinù u borgu abbandunatu di Sperone, ind’è a cumuna di Gioia di i Marsi. U borgu originariu fù cumprumessu da u grave terramotu di Avezzanu di u 1915, di ellu restete in pedi quasi integralmente sultantu a torra cilindrica di sculunnamentu. U centru ricustruitu più in bassu fù abitatu finu à l’anni Sessanta. Ind’è dintorni ci sò u borgu medievale di Ortona di i Marsi, supranatu da e ruine di u castellu è i borghi di Bisegna è San Bastianu di i Marsi, caratteristichi pè l'integrità di i centri storichi, nonustante u terramotu di u 1915.

Ind’è u Mulise è ind’è u Laziu, i centri di impurtanza storica sò Alvitu, Castel San Vincensiu, Settefrati è Vicalvi. Alvitu hè sculunnatu da u castellu Cantelmu, erettu in u XI seculu pè scopi difensivi. U borgu alterna un stilu architettonicu trà u medievale è u baroccu seicentescu. U secondu invece si trova vicinu à l'abbazia di San Vincensiu à u Vulturnu, ben aggrufulatu ind’è a so forma di centru furtificatu nant’à un spronu, incù porta urbane è palazzi medievali. Vicalvi hè un borgu caratterizatu da u castellu medievale ricullente à l'XI seculu è situatu nant’à un spronu sciappalescu à circa 600 m s.a/u.m. caratterizatu da dui muri d’accinta puligunali.

Trà i borghi abbandunati ind’è l'area mulisana di u parcu, figura Rucchetta Alta di Rucchetta à u Vulturnu, cuntenente ancu e case murate di l’epuca medievale, u castellu è a chjesa matre. U paese anticu fù parzialmente abbandunatu in seguitu à a custruzzione di u novu centru avvenuta dopu i gravi danni causati da i bumbardamenti di u 1944.

Cultura[mudificà | edità a fonte]

Patrimoniu di l'umanità UNESCO[mudificà | edità a fonte]

In u 2017 i cinque gruppi di faiete vetuste ricadente ind’è una superficia di 937 ettari inglubata trà e cumune di Lecce ind’è Marsi (Selva Muricentu), Opi (Cacciagrande è Valle Jancinu in Val Fundillu), Pescasseruli (Coppu di u Principe è Coppu di u Mortu) è Villavallelonga (Val Cervara), datevuli intornu à i 600 anni, sò stati ricunnusciuti patrimoniu mundiale di l'umanità unitamente à e fureste primurdiale di i faii di i Carpazi è di altre regione d'Europa. Si tratta di u primu ricunnuscimentu UNESCO pè a regione abruzzese sana.

Gastronumia è artigianatu[mudificà | edità a fonte]

Zitelle in custume tipicu scannese

Pè a luntananza da e principale direttrice di u cummerciu è l'indispunibilità di olii vegetali è vigne (zona à climu muntagnolu), i prudutti tradiziunali sò quelli tipichi di l'appenninu centrusettentriunale. Salami è insaccati, primi piatti poveri à basa di legumi è paste molle (da pustime cultivevule dinù in altezza cum’è u fasgiolu di Scannu o a cicerchja). Ind’è a valle di Cuminu alcuni prudutti sò prutetti mediante l'istituzione di presidii Slow Food è cun u sustenimentu di decreti ministeriali apprupriati: u casgiu pecurinu di Piciniscu, u terra trovulu di Campuli Appenninu è, com’è in altre cumune di u parcu, u mele biologicu. Dulciumi è prudutti di distilleria sò rivalutati è prumossi da imprese chjuche lucale spezialmente à Alvitu (turroni di pasta reale), Scannu (mostaccioli, pan di l'orsu) è Pescasseruli (vinu rossu fragolino è licori Ratafià è Centerba).

Pruduzione di dentelle à u fusu cum’è a dentella di Scannu, centru chì vanta dinù una ricca tradizione d’oreficeria. Travagliu manuale di a petra è di u legnu spuradicamente in tuttu u territoriu. À Scapuli si pruducenu zampogne artigianale.

In alcune cumune di u parcu si pruducenu i panni tipichi utilizati durante e manifestazione tradiziunale cum’è Ju Catǝnaccǝ (u ferriale) di Scannu.

Ecunumia[mudificà | edità a fonte]

Turisimu[mudificà | edità a fonte]

Ind’è l’area di u parcu naziunale d'Abruzzu, Laziu è Mulise hè pussibile praticà sport è attività varie cum’è l'escursionisimu, u trekking guidatu, u turisimu equestru, u cicloturisimu, a canoa, l’osservazione ornitologica, u schì di fondu è u schì alpinu ind’è l’installazione di schì di Opi, Pescasseruli è Scannu. Nant’à u pianu turisticu dinù u campeghju è l’attività balnearie ind’è laghi di Barrea, Scannu è Villalagu anu un rollu impurtante.

Bandere arancine[mudificà | edità a fonte]

À i borghi di Civitella Alfedena, Opi, San Dunatu Val di Cuminu è Scapuli u Touring Club Talianu hà cunferitu a bandera arancina, una marca di qualità turisticu-ambientale pè e cumune chjuche di l'internu talianu chì si distinguonu pè un'offerta di eccellenza è un'accuglienza di qualità.


Noti[mudificà | edità a fonte]

  1. 'Ss'articulu pruveni in parti da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.
  2. Dui ghjorni à Pescasseruli frescu core di Abruzzu caru à Benedettu Croce, di Anna Grittani, editore La Repubblica, 8 aostu 2002
  3. Benedettu Croce è Pescasseruli, di Luigi Piccioni
  4. I nutabili di l'Alta Val di Sangru è u so rollu ind’è u principiu di u Parcu (in "Natura Prutetta"), di Lurenzu Arnone Sipari, numeru 13, editore Parcu Naziunale di Abruzzu, Laziu è Mulise, 2012
  5. Abruzzo: regione verde d'Europa, editore ESA Italia, 21 ghjugnu 2010
  6. Cosmopolite, Subtrupicale, Neotrupicale, Esotiche è spuntaneizate.
  7. http://www.parcoabruzzo.it/fauna.html, Fauna, Parcu Naziunale d'Abruzzu, Laziu è Mulise.
  8. Alfedena. Scavi di u 1974 ind'è a necropola, in "NSc", 1975, pp. 408-481.
  9. De Agostini, 1994, vol. II, pp. 328-329.