Tilia platyphyllos

À prupositu di Wikipedia
U tigliu
Tilia platyphyllos
Classifica scentifica
Regnu Plantae
Classa Lycopodiopsida
Divisione Tracheophyta
Sottudivisione Spermatophytes
Ordine Malvales
Famiglia Tiliaceae
Generu Tilia
Nome binuminale
Tilia platyphyllos
Carl Linnaeus, 1753

U tigliu cumunu (Tilia platyphyllos) hè una spezia d'arburu chì face parte di a famiglia di e Tiliaceae.

Descrizzione[mudificà | edità a fonte]

U tigliu cumunu hè un arburu scasciante appartinendu à a famiglia di e Tiliaceae. Pò aghjunghje un'altezza da 30 à 40 metri è pussede una curona larga è attundata. E casce sò grande, misurendu di regula da 6 à 12 cm di lunghezza, incù una forma in core è una superficia appena roza. I fiori, di culore giallu pallidu, sò ragruppati in infiuriscenze pendente è sgaghjanu un profume aggradevule. I frutti sò piccule noce legnose, cuntenute in una brattea à forma d'ala.

Ripartizione[mudificà | edità a fonte]

U tigliu hè originariu d'Europa, induv'ellu hè largamente spartu. Omu u trova per u più in e rigione timperate, da u sudu di a Scandinavia à a penisula iberica è da punente di a Francia à livante di l'Ucrania. Cresce in una varietà d'ambienti, cumpresu e fureste miste, l'arici di legnu è i parchi.

Tilia platyphyllos hè prisente in Corsica.[1]

Biolugia[mudificà | edità a fonte]

U tigliu hè un arburu à crescita relativamente lenta, ma pò campà insin'à parechje centinare d'anni. Fiurisce di regula trà ghjunghju è lugliu, attirendu numerosi insetti inamacatori grazia à u so profume dolce. I frutti maturanu d'auturnu è sò spergugliati da u ventu. E casce, ricche di nutrimenti, sò à spessu cunsumate da i bruchi di farfalle è altri insetti erbivori.

Tassonumia[mudificà | edità a fonte]

Tilia platyphyllos hè ancu cunnisciutu sottu à altri nomi scentifichi, tali Tilia grandifolia è Tilia europaea. 'Ssi sinonimi sò à spessu usati in a litteratura scentifica è ponu varià sient'è e rigione.

Cunsirvazione[mudificà | edità a fonte]

Benchì u tigliu ùn sia micca cunsideratu cum'è una spezia minacciata, hè sottumessu à certe prissione ambientale. A distruzzione di u so ambiente naturale, duvuta à l'urbanisazione è à u sfruttamentu furestieru, pò riduce a so pupulazione. Di più, l'inguinamentu atmusfericu pò affittà a salute di l'arburu è riduce a so capacità à riproduce si. E misure di cunsirvazione, tale a prutezzione di e zone furestiere è a sensibilisazione di u publicu à l'impurtanza di stu arburu, sò necessarie per assicurà a so sopravvivenza à longu andà.

Riferimenti[mudificà | edità a fonte]

  • Jeanmonod D. & Gamisans J. (2013) Flora Corsica (2 ed), Edisud.

Note[mudificà | edità a fonte]

  1. Jeanmonod & Gamisans (2013).

Altri prugetti[mudificà | edità a fonte]