Voceru

À prupositu di Wikipedia
U vòceru, illustrazionie di u libru di prete Galletti

U voceru (o vociaru, o baddata) face parte di i canti funebri corsi. Hè un cantu prufanu. Hè un tipu specificu di lamentu chì hè cantatu da una donna, in presenza di a persona morta chì si trova annantu à a tola o u lettu. A donna chì canta hè a voceratrice. U voceru caratterizeghja a manera di i corsi pà pienghje i morti. U vòceru hè fundatu nant'à zerga, a tristezza è u dolu.

Guido Colucci (1877-1949), U vòceru, in Gino Bottiglioni, Atlante Linguistico Etnografico Italiano della Corsica, (1932)

L'usu di u voceru in Corsica hè statu mintuvatu da Petru Cirneu di Felce d'Alesani in u 1506 in u so De Rebus Corsicis. Sicondu Petru Cirneu, l'usu vinia da i Rumani. Ma si facia tandu in a chjesa (Thiers 1999).

I Canti populari corsi di Salvatore Viale (1855) cumportanu bon'parechji voceri. Uni pochi di voceri celebri sò:

In certi casi, quandu u mortu hà persa a vita di manera viulente, essendu statu assassinatu, u voceru finisce incù una chjama à a vindetta. Per esempiu, in u voceru di Maria Felice di Calacuccia:

D'una razza cusì grande
Lasci solu una surella
Senza cugini carnali
Povera, orfana, è zitella.
Ma per fà la to vindetta
Stà sicuru, basta anch'ella.

è in voceru per Caninu:

Cani cor' di la suredda
Vogliu fà la tò vindetta.

Ma in certi voceri, u mortu hè statu tombu per accidente, da un animale, cum'è in u voceru di una talavese.

In u sartinese, u fattu di cantà u voceru hè chjamatu l'abaddatera (u fattu di cantà a baddata).

Parechji voceri celebri[mudificà | edità a fonte]

U vòceru, in A storia illustrata di Corsica, di prete Galletti

Eccu uni pochi di voceri celebri, parte è più sò mintuvati in Viale (1855) è Tommaseo (1841).

Referenze[mudificà | edità a fonte]

Ligami[mudificà | edità a fonte]

Da vede dinù[mudificà | edità a fonte]