Napulione Buonaparte

À prupositu di Wikipedia
Napoléon (1812)

Napulione Buonaparte (natu Napoleone, in Aiacciu, 15 aostu 1769 - mortu in l'isula di Sant'Elena, 5 maghju 1821) hè statu un puliticanti è militaru francesu, fundatori di u Prima Imperu francesu. Ufficiali d'artigliaria è dinò generali duranti a rivuluzioni francesa, divintò famosu com'è principali generali di a Francia rivuluziunaria grazia à i vittorii ottinuti in u corsu di a prima campagna d'Italia. Dopu u colpu di Statu di u 18 brumariu (8 nuvembri 1799) assunsi u puteri in Francia: fù Prima Consulu da nuvembri di quidd'annu à u 18 maghju 1804, è Imperatori di i francesi, incù u nomu di Nabulionu I (Napoléon Ier) da u 2 dicembri 1804 à u 14 aprili 1814 è di novu da u 20 marzu à u 22 ghjugnu 1815. Fù ancu prisidenti di a Ripublica Taliana da u 1802 à u 1805, rè d'Italia da u 1805 à u 1814, "mediatori" di a Ripublica Elvetica da u 1803 à u 1813, è "prutittori" di a Cunfederazioni di u Renu da 1806 à 1813.

Grandi omu di guerra, prutagonistu di più di vinti anni di campagni in Auropa, Nabulionu hè statu cunsidaratu u più grandi strategu di a storia da u storicu militaru Basil Liddell Hart. Grazia à u so sistemu d'allianzi è à una seria di brillanti vittorii contru i putenzi auropei, cunquistò è guvirnò larga parti di l'Auropa cuntinintali, spurtendu l'ideali rivuluziunarii di rinnuvamentu suciali è ghjunghjendu à cuntrullà numarosi Regni par via di parsoni chì l'erani fideli (Ghjaseppu Bonaparte in iSpagna, Gioacchino Murat in u Regnu di Napuli, Ghjirolmu Bonaparte in Vestfalia è Luigi Bonaparte in Olanda).

A so riforma di u sistemu ghjuridicu (intigrata in u Codici Nabulionicu), intrudussi chjarezza è simplicità di i normi è posi i basi di a muderna ghjuridizioni civili.

A disastrosa campagna di Russia (1812), marcò u tramontu di u so duminiu nantu à l'Auropa. Scunfittu in a battaglia di Lipsia da l'alliati auropei d'uttrovi 1813, Nabulionu abdicò u 14 aprili 1814, è fù esiliatu in l'isula d'Elba. Di marzu di u 1815, abbandunata furtivamenti l'isula, sbarcò à Golfe Juan, vicinu à Antibes è riintrò in Parighji senza scuntrà oppusizioni, ricunquistendu u puteri par u periodu dittu di i "Centu ghjorni", finch'eddu fussi difinitivamenti scunfittu da a settima cualizioni in a battaglia di Waterloo, u 18 ghjugnu 1815. Trascorsi l'ultimi anni di vita in esiliu à l'isula di Sant'Elena, sottu u cuntrollu di i britannichi. Dopu a so caduta u cungressu di Vienna ristabilì in Auropa i vechji regni prinabulionichi (Ristaurazioni).

Fù u prima rignanti di a dinastia di i Bonaparte. Spusò Ghjasippina di Beauharnais in u 1796, è in sicondi nozzi l'arciduchessa Maria Luisa d'Austria, l'11 marzu 1810, da a quali ebbi u so unicu figliolu lighjittimu, Nabulionu Francescu, dittu u rè di Roma (1811-1832). A so figura hà inspiratu artisti, littarati, musicanti, puliticanti è storichi, da l'Ottucentu à i ghjorna d'oghji.

A nascita[mudificà | edità a fonte]

Nabulionu Bonaparte nascì in Aiacciu, in Corsica, pocu più di un annu dopu a stipula di u Trattatu di Versailles di u 1768, incù u quali a Ripublica di Ghjenuva lasciava mani libara à a Francia in l'isula, chì fù dopu invasa da l'armati di Luigi XV è annessa à u patrimoniu parsunali di u Rè.[1] A famiglia Bonaparte appartinia à a piccula burghesia corsa[2] è avia luntani urighjini nobili tuscani (pari accirtatu chì l'antinati fussini immigrati in Corsica da Sarzana in u XVI seculu, à u sirviziu di Ghjenuva).[3]

Carlu Bonaparte, u babbu di Nabulionu

U babbu di Nabulionu, Carlu Maria Bonaparte (Nabulionu cambiò a casata in "Bonaparte" dopu a morti di u babbu, pochi ghjorni prima di spusà à Ghjasippina è parta par a campagna d'Italia, una casata più cunforma à a lingua corsa),[4] avvucatu, diplumatu di l'Università di Pisa, avia effittuatu ricerchi araldichi par ottena vicinu à i luntani parenti di San Miniato una patenti di nubiltà chì li cunferissi pristigiu in Patria è li parmittissi di megliu purveda à a struzzioni di i figlioli. In rialità ghjà in u so attu di battezimu, ridattu in Aiacciu in lingua taliana, hè attistata a nubiltà di a famiglia è si riporta a casata Bonaparte,[5] prova chì ùn era micca difinitivamenti fissatu in a forma Buonaparte, mentri in l'atti successivi, in talianu, rilativi à Paola è à Luigi Nabulionu a casata, sempri in a forma Bonaparte, hè priciduta da a particedda "de".
Carlu Maria Bonaparte murì primaturamenti à causa di un tumori di u stomacu, u 24 frivaghju 1785, à Montpellier.

A mamma era Maria Letizia Ramolino, discindenti di nobili tuscani è lumbardi. À u mumentu di u matrimoniu, u 2 ghjugnu 1764, t'avia 14 anni, mentri u maritu ni avia 18.[6] U coppiu ebbi 13 figlioli, di i quali solu ottu sopravvissini: in più di Nabulionu ci erani ancu i frateddi Ghjaseppu, Lucianu, Luigi è Ghjirolmu è i sureddi Elisa, Paulina è Carulina. Nabulionu stessu disdignò in parechji occasioni 'ss' ascendenzi illustri affirmendu ch'eddu vulia essa fundatori è micca discindenti di simula nubiltà.[7]

I dui parenti cumbattitini in a guerra frà i corsi è i francesi è Maria cumbattì ancu quand'edda era incinta di Nabulionu, u so sicondu figliolu. U 15 aostu 1769[8] duranti a festa di l'assunzioni si ricò à a cattidrali d'Aiacciu, à u so ritornu in casa, intornu à meziornu[9] si accasciò dendu a luci à Nabulionu. Fù battizatu dui anni dopu, u 21 lugliu 1771.[10]

Zitiddina[mudificà | edità a fonte]

A 5 anni fù scrittu in una scola di zitiddina, ind'eddu studiò incù l'abati Recco[11] par quattru anni, in i quali riciviti educazioni ancu da u ziu, l'arcidiacunu Lucianu.

Fù grazia à u titulu nubiliari ottinutu in Tuscana chì u babbu Carlu poti scriva si à u Libru di a nubiltà di Corsica, istituitu da i francesi par cunsulidà a cunquista di l'isula[12] è, solu grazia à quidda scrizzioni, à l'ità di appena novi anni, u ghjovanu Nabulionu fù ammissu u 23 aprili 1779[13], sempri dopu à l'iniziativa di u babbu, à a Scola riali di Brienne-le-Château, in u nordu di a Francia, ind'eddu firmeti finu à u 17 uttrovi 1784 (parechji storichi, par isbagliu, ritenini finu à u 30 uttrovi di listessu annu[14]). Par migliurà u so francesu è priparà si à a scola, prima fraquintò par quattru mesa u culleghju di Autun. I so studii funi financiati grazia à una borsa di studiu di dui milla franchi.

Nabulionu à l'iniziu ùn si cunsidarava micca francesu è si sintia scomudu in un ambienti induva i so cumpagni di corsu erani in massima parti pruvinenti di l'alta aristucrazia transalpina, è u pigliavani di manera crudeli in ghjiru schirzendu cù u so nomu chjamendu lu "a paille au nez = a paglia par u nasu" (l'accusa di essa stranieri l'avaria parsiguitu par tutta a so vita).[15][16] Quì strinsi amicizia incù Louis-Antoine Fauvelet de Bourrienne, u so futuru biografu, è in u frattempu u ghjovanu Nabulionu si didicò incù custanza à i studii, riiscendu particularamenti bè in matematica.[17]

Suvitò dopu l'idei ateisti di u culleghju, è cuntò eddu stessu chì à 11 anni a so fedi intrampulò.[18]

Carriera in armata[mudificà | edità a fonte]

Dopu à u ghjudiziu pusitivu di u cavalieri di Kéralio[19] U 22 sittembri 1784 u so succissori, l'aspittori militaru Reynaud des Monts li cuncessi l'ammissioni à a Regia Scola Militara di Parighji, fundata da Luigi XV annantu à cunsigliu di Madame de Pompadour, ind'eddu ghjunsi a sera di u 21 uttrovi, partitu calchì ghjornu prima di u 17.[20] In 1785 pruvò à passà in a Marina, ma in seguitu à l'annullamentu di l'asamini d'ammissioni di quidd'annu, passò in artigliaria, disidarosu d'abbandunà i studii u più prestu è didicà si à a carriera militara.[21]
Allughjava in una mansarda. Frà i so insignanti figurava Gaspard Monge, criatori di a giumitria discrittiva.

Nabulionu ottensi dinò a nomina à sottutinenti à soli 16 anni[22] è fù distaccatu, u 1º sittembri 1785, vicinu à un righjimentu d'artigliaria di stanza à A Fère, com'è sottutinenti, par assuma a tinenza, pochi mesa dopu, vicinu à un righjimentu di stanza à Valence, in u sudu-livanti di a Francia.[23] À quiddi tempi s'innamurò prima di Caroline, a figliola di Anna du Colombier[24] è in seguitu di Louise-Marie-Adelaide de Saint-Germain, in tremindù i casi fù rifiutatu. A so prima rilazioni fù incù una prustituta[25] In 1787 turrò à Parighji,è dopu viaghjò in Corsica è infini righjunsi u righjimentu à Auxonne.

Nabulionu à 23 anni, tinenti culuneddu di a Vardia Naziunali.

Frattantu u ghjovanu Nabulionu cuntinuava à ditestà sicritamenti a Francia è i francesi è à cultivà a causa di l'indipindenza di a Corsica, com'è tistimuniatu significativamenti da un scrittu soiu di 1787:[26]

Francesi, non solu ci aveti purtatu via tuttu ciò chì ci era caru, ma aveti ancu currottu i nosci custumi. A situazioni attuali di a me patria, è l'impussibilità di mutà la, sò dunqua un novu mutivu par fughja una terra in a quali socu ubbligatu par duveri, à ludà omini chì par virtù divaria inveci udià. Quandu ghjugnaraghju in a me terra, chì attitudina aduttà, chì linguaghju tena? Quandu a patria ùn hè più, un bon' patriottu devi mora.
Nabulionu Bonaparte, 1787


U capitanu Bonaparte à l'assediu di Tulonu.

À u scoppu di a rivuluzioni in u 1789, Nabulionu, vintannincu è oramai ufficiali[27] di u rè Luigi XVI, riiscì à ottena una longa licenzia grazia à a quali poti vultà si ni à u sicuru in Corsica. À quandu ghjuntu quà s'unì à u muvimentu rivuluziunariu di l'isula assumendu u gradu di tinenti culuneddu di a Vardia Naziunali. In 1791 s'innamurò di Manesca Pillet ma fù rifiutatu da edda, è dopu à essa statu par parechji mesa à Auxonne u 1 ghjugnu fù inviatu in u 4º righjimentu d'artigliaria à Valence[28] incù u gradu di prima tinenti. Di ghjinnaghju 1792 pruposi a so candidatura com'è tinenti culuneddu è fù elettu (incù parechji dubbiti,[29] u 28 marzu,[30] in seguitu sarà mumintaniamenti retrucessu à u rangu di capitanu. Par i so cuntinui viaghji in Corsica, suparendu u tempu chì l'era cuncessu da a licenzia militara, risicò di essa cunsidaratu disartori,[31] priaccupatu vultò in Parighji in u stessu annu.

U generali Bonaparte in u periodu di a prima campagna d'Italia.

In u frattempu in Corsica infuriava a guerra civili scuppiata par appuntu in 1793. Dapoi 1792 dighjà l'eccessi rivuluzionarii è l'instaurazioni di u "Tarrori" aviani spintu l'eroi naziunali di l'indipindenza corsa, Pasquali Paoli (chì era riintratu triunfalamenti in u so Paesi in u 1790, dopu à u longu esiliu chì l'era statu impostu da i Rè di Francia), à piglià i distanzi da Parighji è à ripiglià a lotta par l'indipindenza di a Corsica. Accusatu di tradimentu è visatu da un mandatu d'arrestu emissu da a Cunvinzioni naziunali u 2 aprili 1792, Paoli, u 17 aprili, appiddendu ni dirittamenti à tutta a pupulazioni corsa affinch'edda difindissi a so patria è i so probbii dritti. A famiglia Buonaparte, chì puri avia sustinutu Paoli à u tempu di a rivolta contru Ghjenuva è dopu contru à l'Armati di Luigi XV (u babbu Carlu è forsi ancu a mamma participàni accantu à Paoli à a battaglia di Ponti Novu contru à i francesi), scelsi parò a causa francesa.
Di frivaghju 1793 Nabulionu cummanda 350 omini di l'11º battaglionu versu l'isula di a Matalena è u 22 frivaghju sbarca à Santu Stefanu è l'attaccò. Ma ùn riiscì micca chì li mancò l'appoghju privistu di a curvetta Fauvette.[32]

Nabulionu fughjì rapidamenti in Aiacciu è da quì si ritirò incù a famiglia intreia, accusatu di tradimentu, à Tulonu. U 12 sittembri 1793[33] ghjunsi à u quartieri generali di Cartaux. In sei sittimani riurganizò i forzi par l'assediu di a cità, priparò 100 pezzi di grossu calibru è raccolsi parechji ufficiali cumpetenti. Incù l'appoghju di Gasparin, unu di i trè cummissarii à Tulonu, riiscì à avè u cuntrollu di l'artigliaria d'assediu, è intantu divintò capu di battaglionu, u 19 uttrovi.[34] À Cartaux successi Doppet è dopu u capaci generali Jacques François Dugommier. Tandu feci a cunniscenza di Andoche Junot chì dopu sarà guvarnadori di Parighji. Dopu, u 1 dicembri hè numinatu da u generali Dugommier aiutanti generali. Riiscì à cunquistà u forti di l'Eguillette, chjamatu a piccula Gibilterra, è dopu l'altri forti di dicembri 1793, eppo libarò u portu di Tulonu da i monarchichi è da i truppi inglesi chì l'appughjavani; fù u so prima clamurosu è avvinturosu successu militaru, chì li valsi a nomina à generali di brigata u 22 dicembri[35] è l'attinzioni di u futuru membru di u Dirittoriu Paul Barras, chì l'aiutarà dopu in a succissiva scalata à u puteri. A so amicizia incù Augustin Robespierre, frateddu di Maximilien, u libarò prima da l'arresti in casa custrettu in u 1794[36]. Ma dopu u feci cada in disgrazia u lindumani di u 9 termidoru è a cunsiguenti fini di u Tarrori. Fù arristatu incù l'accusi di spiunaghju è dopu libaratu.[37] I so avvinturi galanti u portani à siducia Louise Gauthier, moglia di un diputatu è à fidanzà si, u 21 aprili 1795 incù Désirée Clary.[38]

Eppuri a furtuna li fù favurevuli quandu u 13 vindemiaiu (5 uttrovi 1795) Barras u numinò, à l'impruvisu, cummandanti di a piazza di Parighji, incù l'incaricu di salvà a Cunvinzioni naziunali da a minaccia di i monarchichi (rialisti). Incù l'aiutu di Gioacchino Murat à u cummandu di a cavaddaria, Nabulionu culpì spiitatamenti i ribeddi scunghjurendu un novu colpu di Statu. In seguitu à u trimenti successu, Barras u numinò generali di u Corpu d'armata di l'Internu.[39]

A campagna d'Egittu è di Siria[mudificà | edità a fonte]

Nabulionu à a battaglia di i piramidi.

In 1798 u Dirittoriu, priaccupatu par l'eccessiva pupularità è par u nutevuli pristigiu di Bonaparte, l'affidò l'incaricu di accupà l'Egittu par cuntrastà l'accessu inglesu à l'India è dunqua par dannighjà la ecunumicamenti.[40][41]. Un indiziu di a divuzioni di Nabulionu à i principii di l'Illuminisimu fù a so dicisioni d'affiancà ghjenti incaricati di studii à a so spidizioni: a spidizioni d'Egittu ebbi u meritu di fà riscopra, dopu cintunara d'anni, a grandezza di quidda terra, è fù probbiu l'opara di Nabulionu à fà nascia a muderna egittulugia, soprattuttu grazia à a scuparta di a Stela di Rusetta da parti di i suldati à u suvitatu di a spidizioni.[42][43] Nabulionu avia da parechji anni accarizzatu l'idea di una campagna in urienti, sugnendu di suvità l'ormi di Lisandru Magnu è essendu di l'idea ch'è "L'Auropa hè una tana di talpi. Tutti i grandi parsunalità sò di l'Urienti".[44]

A spidizioni iniziò u 19 maghju, quandu Nabulionu salpò da Tulonu à capu di l'Armata d'Urienti, cumposta da più di 60 navi di guerra, 280 navi di trasportu, 16.000 marinari è 38.000 suldati.[40]

Dopu à un'impurtanti vittoria in a battaglia di i piramidi, Nabulionu sciacciò i mamelucchi di Murad Bey è intrendu à U Cairu divintò patronu di l'Egittu. Pochi ghjorna dopu, u 1º aostu 1798, a flotta di Nabulionu in Egittu fù cumplittamenti distrutta da l'ammiragliu Horatio Nelson, in a baia di Abukir, di tal' manera chì Nabulionu firmeti bluccatu à terra.[40] Dopu una ricugnizioni nantu à u Mari Rossu, dicisi di ricà si in Siria, cù u pritestu di suvità u guvarnadori di Acri Aḥmad à u-Jazzār Pascià chì avia pruvatu à attaccà lu. Ghjuntu parò u 19 marzu 1799 innanzi à San Ghjuvanni di'Acri, l'antica furtezza di i cruciati in Terra Santa, Nabulionu persi più di dui mesa in un inutuli assediu è a campagna di Siria si cunclusi incù un faddimentu.[40]

Vultatu à U Cairu, Nabulionu scunfissi u 25 lugliu 1799 un' armata di più di deci milla ottumani vidati da Mustafa Pascià à Aboukir, probbiu induva l'annu prima era statu privatu di tutta a so flotta. Eppuri priaccupatu di i terribuli nutizii chì ghjunghjiani da a Francia (l'armata in ripiigamentu annantu à tutti i fronti, u Dirittoriu oramai privu di puteri) è cuscenti ch'è a campagna d'Egittu ùn avia micca cunsiguitu i fini spirati, Nabulionu, lasciatu u cummandu à u generali Kléber, si imbarcò in gran' sicretu u 22 aostu nantu à a fregata Muiron (preda bellica exi viniziana)[45] à a volta di a Francia.[46]

U 18 brumariu è u Cunsulatu[mudificà | edità a fonte]

U generali Bonaparte à u Cunsigliu di u Cinquicentu.

U 9 uttrovi 1799 Bonaparte sbarcò à Fréjus è a so corsa versu Parighji fù accumpagnata da l'entusiasmu di l'intreia Francia, certa ch'è u generali era turratu in patria par assuma u cuntrollu di a situazioni oramai ingestibili è, in effetti, era quista a so intinzioni. Ghjuntu in Parighji, riunì i cuspiratori dicisi à rinvarscià u Dirittoriu.[47] À u so latu si schieroni u frateddu maiò Ghjaseppu è soprattuttu u frateddu Lucianu, tandu prisidenti di u Cunsigliu di i Cinquicentu, chì incù u Cunsigliu di l'Anziani custituiscìa u puteri lighjislativu di a ripublica. Di i soi Nabulionu riiscì à avè u membru di u Dirittoriu Roger Ducos è soprattuttu Emmanuel Joseph Sieyès, u celebru autori di l'opusculu Chì hè u Terzu Statu? è ideolugu di punta di a burghesia rivuluziunaria. Inoltri, di i soi si dichjarò l'astutissimu ministru di l'estaru Talleyrand è u ministru di a pulizza Joseph Fouché. Paul Barras, u membru più influenti di u Dirittoriu dopu Sieyès, cuscenti di i capacità di Nabulionu, accittò d'alinià si ancu eddu.[48]

Quandu fù cunnisciuta a falsa nutizia di un cumplottu missu in opara par rinvarscià a ripublica, Nabulionu riiscì à fà vutà à u Cunsigliu di l'Anziani è à u Cunsigliu di i Cinquicentu una risuluzioni chì trasfiria i dui Camari u 18 brumariu (9 nuvembri) fora Parighji, à Saint-Cloud; Nabulionu fù numinatu cummandanti in capu di tutti i forzi armati. Quissa fù fatta par evità ch'è duranti u colpu di Statu calchì diputatu pudissi appiddà ni à i citatini parighjini par difenda a Ripublica contr'à u tentativu di Nabulionu.[49] L'intinzioni di Nabulionu era quidda di purtà i dui Camari à vutà autunumamenti u so sciuglimentu è a cissioni di i puteri in i so mani.[50] ùn fù micca cusì: u Cunsigliu di l'Anziani firmeti fretu à u discorsu impasticciatu di Nabulionu par fà prissioni annantu ad eddu, mentri quandu Nabulionu intrì in a sala di u Cunsigliu di i Cinquicentu i diputati li si lanciàni contru dumandendu di vutà par renda è Bonaparte for' di leghji (ciò chì vulia significà l'arrestu è a mannara).[51][52] In u mumentu in u quali simbrava ch'è u colpu di Statu fussi prossimu à a catastrofa, ghjunsi u frateddu Lucianu à succorra Nabulionu, chì in i vesti di prisidenti di i Cinquicentu iscì da a sala è arringò i truppi firmati aliniati fora, urdinendu li ch'eddi disperdini i diputati cuntrarii à u frateddu. Memurabili fù u mumentu in u quali puntò a so spada à u coddu di Nabulionu è dichjarò: "Ùn esitariu micca un attimu à uccida me frateddu s'è sapia ch'eddu attentava à a libartà di a Francia".[53] I truppi, cumposti in gran' parti di veterani di i campagni di Nabulionu, à u cummandu di u cugnatu di st'ultimu, u generali Charles Victoire Emmanuel Leclerc è di u futuru cugnatu Gioacchino Murat, intritini incù i baiunetti innestate è dispersini i diputati. In a sirata, i Camari funi sciolti è fù vutatu u dicretu chì assignava i pieni puteri à trè consuli: Roger Ducos, Sieyès è Nabulionu.[54]

U Cunsulatu[mudificà | edità a fonte]

Bonaparte Consulu

Numinati consuli pruvisorii, i trè novi patroni di a Francia scrissini incù dui cummissioni spiciali una nova custituzioni, a custituzioni di l'annu VIII chì, ratificata incù un plebiscitu pupulari, lighjittimava u colpu di Statu. L'evuluzioni di a rivuluzioni si ripurtava oramai versu formi di guvernu più aristucraticu, dimustrendu si micca pratichevuli molti di i tiurii rivuluziunarii emersi in a rivuluzioni.[55] In u pinsamentu puliticu di Sieyès, u Cunsulatu avaria divutu essa un guvernu di i nutevuli, chì avaria assicuratu a dimucrazia à traversu un cumplessu equilibriu di puteri. Stu prugettu fù mandatu à l'aria da Nabulionu u quali, puri in tiuria ditintori di u solu puteri esecutivu, avia in rialità faciuli ghjocu par subranà u puteri lighjislativu chì era frammintatu in quattru Camari.

Fattu si numinà Prima Consulu, veni à dì cuncritamenti supiriori à qualsiasi altru puteri di u Statu, Nabulionu ricustruiscìa a Francia incù una struttura amministrativa furtamenti cintralizata ma cusì parfetta ch'edda hè firmata tali è quali finu ad oghji: a Francia era frazziunata in dipartimenti, distritti è cumuni, rispittivamenti amministrati da prifetti, sottuprifetti è merri. I casci di u Statu erani risanati da i cunquisti di guerra è da a fundazioni di a Banca di Francia, è ancu da l'intruduzioni di u francu d'arghjentu chì punia fini à l'era di l'assignati è di l'inflazioni. A longa lotta contru u Cattulicesimu si cunchjudia incù u Cuncurdatu di u 1801, ratificatu da papa Pio VII, chì stabiliscìa u Cattulicesimu "riligioni di a maiuranza di i francesi" (ma quantunqua micca riligioni di Statu), ma ùn ristituia micca à u cleru i bè sprupriati duranti a rivuluzioni. In u campu di l'insignamentu, Nabulionu istituì i licei è i scoli d'inginieri, par furmà una classa dirighjenti priparata è induttrinata, ma tralasciò i struzzioni elementarii, essendu di l'idea ch'è u populu duvissi firmà in una certa ignuranza par garantiscia un guvernu stabili è un armata ubbidienti. U cunsulatu di Nabulionu divintò "à vita" incù u plebiscitu di u 2 aostu 1802. Si apria a strada à l'istituzioni di l'Imperu nabulionicu.

U Codici nabulionicu[mudificà | edità a fonte]

Nabulionu Bonaparte prima consulu, ditagliu d'un ritrattu di Antoine-Jean Gros.

Duranti l'esiliu à Santi Elena, Nabulionu sottuliniò parechji volti ch'è a so opara più impurtanti, quidda chì saria passata à a storia più ch'è tutti i battaglii vinti, saria stata u so codici civili. U Codici nabulionicu chì lighjittimò bon' parechji di l'idei illuministichi è ghjusnaturalistichi[56], fù spurtatu dopu in tutti i paesi ind'eddi ghjunsini l'armati di Nabulionu, fù presu à mudeddu da tutti i Stati di l'Auropa cuntinintali. Istituita l' 11 aostu 1799, a cummissioni incaricata di ridighja u codici civili (cumposta da u Sicondu Consulu Jean-Jacques Régis de Cambacérès è da quattru avvucati), fù prisiduta moltu spessu da Nabulionu stessu, u quali ni lighjia i bozzi duranti i campagni militari è inviava à Parighji, da u fronti, i so idei nantu à u prugettu. U 21 marzu 1804 u Codici Civili immediatamenti ribattizatu Codici Nabulionicu, intria in vigori.

U Codici eliminava definitivamenti i lasciti di l'Ancien Régime, di u feudalesimu, di i assulutisimu munarchicu, è criava una sucità privalintamenti burghesa è liberali, d'inspirazioni laica, chì ci erani cunsacrati i dritti di uguaglianza, sicurezza è prubità. Trà i principi di a Rivuluzioni, erani salvavardati quiddi di a libartà parsunali, di l'ugualità davanti à a leghji, di a laicità di u Statu (dighjà garantita da u Cuncurdatu) è di a libartà di cuscenza, di a libartà di u travagliu. U Codici era statu parò pinsatu è ridattu soprattuttu par valurizà l'ideali di a burghesia; par quissa sirvia soprattuttu à arrigulà quistioni riguardanti i cuntratti di prubità è a stessa lighjislazioni riguardu à a famiglia era di natura contrattualistica.[57] A struttura familiari ch'è u Codici cunsacra era di tipu paternalisticu: u babbu pò fà imprighjunà i figlioli par sei mesa senza cuntrollu di l'auturità è amministreghja i bè di a moglia. Eppuri era garantitu u divorziu bench'è resu cumplessu rispettu à l'ebbica rivuluziunaria.

L'oppusizioni realista è ghjacubina[mudificà | edità a fonte]

A sera di u 10 uttrovi 1800 Nabulionu, mentri assistia à un'opara à u Théatre de la République, saria divutu cada sottu i pugnalati di quattru sicarii, ma u cumplottu fù svintatu à l'ultimu mumentu grazia à una suffiata, chì parmissi à a pulizza d'intarvena arristendu tandu i quattru attentatori in u tiatru stessu. L'avvinimentu passarà à a storia cù u nomu di cuspirazioni di i pugnali.[58][59]

Pocu dopu, a notti di Natali di u listessu annu, Nabulionu, a moglia è a so seguita scamponi miraculusamenti à un attentatu cù a dinamita in i stradona di Parighji, mentri si ricavani à l'Opara. Nabulionu ni prufittò par metta fora leghji i ghjacubini, molti di i quali funi esiliati in Guyana, è disperda i munarchichi.[60] L'oppusizioni ùn abandunava micca è s'ebbi nutizia di attentati in priparazioni contru ad eddu. Infatti era udiatu sii da i ghjacubini, chì dopu i misuri di ricunciliazioni naziunali, com'è l'amnistia generali è u drittu à a riintrera par i nobili emigrati par scampà à u tarrori, timiani ch'eddu vulissi ristaurà a munarchia, sii da i realisti, chì u cunsidiravani com'è l'usurpatori di u lighjittimu suvranu Luigi XVIII.

Di marzu 1804, par dà un signali forti à i Burboni, chì cumpluttavani sempri par vultà annantu à u tronu francesu, Nabulionu feci catturà à Ettenheim, piccula cità di u statu di u Baden situata vicinu à a cunfina francesa, u duca di Enghien, liatu à a famiglia riali esiliata, chì fù inghjustamenti accusatu di cuspirazioni contru u Prima Consulu è fucilatu subitu dopu. L'avvinimentu suscitò l'indignazioni di tutti i corti auropei par l'arruganti viulazioni di a suvranità di un statu estaru da parti di a Francia è par a sorti risirvata à u povaru duca, è cunferì un' ombra nigativa à l'imaghjini aurupea di Bonaparte, à a quali quantunqua u Prima Consulu di tandu tinia multissimu.[61] U generali Moreau, implicatu in u cumplottu realistu ma idulu di i ghjacubini, fù inveci cundannatu à soli dui anni di prighjò, successivamenti scambiati incù a pussibilità di spatrià si in i Stati Uniti, da induva parò Moreau vultarà in 1813 par uniscia si à l'armata russia è mora duranti a battaglia di Dresda.[62]

A pacificazioni di l'Auropa[mudificà | edità a fonte]

Nabulionu annuncia à i so suldati l'arrivu di i rinforzi duranti a battaglia di Marengo.

Duranti l'assenza di Nabulionu impignatu in Egittu, i francesi erani stati parechji volti battuti in Italia è in Alimagna da l'austriachi è da i russii à Cassano di Adda, à Novi è nantu à u Renu. A Siconda cualizioni antifrancesa avia rinvarciatu a Ripublica Napulitana di u 1799, fundata da i francesi, quidda Rumana è a Ripublica Cisalpina. U 6 maghju 1800, sei mesa dopu u colpu di Statu di u 18 brumariu, Nabulionu assunsi u cummandu di a cusidditta Armata di riserva, distinata à essa trasfirita in Italia par rinvarcià a sorti di a guerra.[63] U Prima consulu vidò incù grandi abilità strategica a marchja di u so armata; varcò l'Alpi à a bocca di u Gran'San Bernardu è colsi di suspresa l'austriachi impignati in l'assediu di Ghjenuva. U numicu fù prestu battutu in a battaglia di Montebello,[64] mentri Nabulionu riintrò à Milanu. U 14 ghjugnu 1800 ebbi locu a dicisiva battaglia di Marengo.[65]

Nabulionu traversa l'Alpi (dittagliu).

Fù a più famosa di i battagli nabulionichi in Italia, aspramenti cumbattuta è incù cunsiquenzi dicisivi. Nabulionu fù inizialamenti missu in difficultà da l'attaccu austriacu è risicò a scunfitta, ma à ottu ori di sera a battaglia si cunclusi incù a cumpletta vittoria di u Prima consulu. À rinvarcià a cunclusioni di a battaglia fù l'arrivu in u prima dopu meziornu di i truppi di rinforzu di u generali Louis Desaix chì parmissi à Nabulionu di contrattaccà incù successu l'armata austriaca di u generali Michael von Melas, dighjà certu di a vittoria. U generali Desaix murì duranti i fasi finali di a battaglia.[64][66] In Milanu fù pruvisuriamenti ricustituita a Ripublica Cisalpina chì sarà sustituita dopu à a Cunsulta di Lione da a Ripublica Taliana (1802-1805).

In u 1802 Nabulionu fù pruclamatu Prisidenti di a Ripublica Taliana, titulu ch'eddu cunsirvarà sinu à u 17 marzu 1805 quand'eddu assumarà quiddu di Rè d'Italia, mentri u patriziu milanesu Francescu Melzi di Eril fù numinatu vice Prisidenti.

Incù a paci di Amiens di 1802 ancu l'Inghilterra firmava a paci incù a Francia.[67] Nabulionu avia distruttu a nova cualizioni antifrancesa, assicurendu si ancu l'appoghju di u zaru di Russia Lisandru I. Par dui anni l'Auropa fù finalmenti in paci.

In 1802 Nabulionu vinditi una parti di u Nordu America à i Stati Uniti com'è parti di l'Accordu nantu à a Louisiana: avia appena risoltu un grossu prublemu militaru quandu l'armata, mandata à ricunquistà Santu Domingu, dopu à avè affruntatu a rivolta iniziata da Toussaint Louverture, fù culpitu da a frebba giadda. A rivolta fù quantunqua truncata.[68] Incù i forzi di u Punenti in cundizioni tali ch'eddi ùn pudiani micca agiscia, Nabulionu capì ch'eddu ùn avaria micca pussutu difenda a Louisiana è dicisi di venda la (8 aprili 1803). Ristabilì, in 1802, a schiavitù in i culonii francesi.

Dopu ch'è Nabulionu ebbi allargatu a so influenza à a Svizzara è à i stati tedeschi, una disputa annantu à Malta furnì à l'Inghilterra u pritestu in u 1803 par dichjarà a guerra à a Francia è furniscia sustegnu à i munarchichi francesi chì si uppuniani ad eddu.[69]

Imperatori di i Francesi è Rè d' Italia[mudificà | edità a fonte]

Nabulionu visiteghja u tronu di Carlu Magnu d'uttrovi 1804.

Oramai consulu à vita, Nabulionu era in pratica suvranu assulutu di a Francia. U 18 maghju 1804 u Senatu u pruclamò imperatori di i francesi.[70]

U 2 dicembri di u 1804, in a cattidrali di Notre-Dame in Parighji, fù cilibrata a cirimonia d'incurunazioni:[71] dopu ch'è l'insegni imperiali funi biniditti da papa Pio VII, Nabulionu incurunò prima s'è stessu imperatori di i francesi, è dopu imperatrici a so moglia Ghjasippina di Beauharnais.[72] Sò apocrifi i boci sicondu i quali Nabulionu avaria strappatu a curona da i mani di u Papa duranti a cirimonia, par ùn assughjittà si micca à l'auturità pontificia: u papa Pio VII a s'aspittava è ùn tuccò mai a curona incù i so mani.[73]

Successivamenti, u 26 maghju 1805 in u Domu di Milanu, Nabulionu fù incurunatu Rè d'Italia incù a Curona Ferrea, da sempri custudita in u Domu di Monza.[69]

L'incurunazioni di Nabulionu, opara di Jacques-Louis David.

L'incurunazioni à Milanu fù fastosa, è accumpagnata da i so più fideli cullaburatori in Italia, com'è u cardinali Bellisoni, u Fenaroli, u Baciocchi, u Melzi è Aldini. In st'occasioni Nabulionu, postu si a curona imperiali nantu à u capu prununciò i famosi paroli: "Diu a m'hà data, guai à chì a tocca".[74]

Rinascìa in Francia a munarchia, ma ùn era micca listessa munarchia ch'è quidda chì era stata rinvarsciata in 1792, dighjà priva di i puteri in 1789. Nabulionu ùn era micca "rè di Francia è di Navarra par grazia di Diu", com'eddi citavani i formuli di l'Ancien Régime, ma "Imperatori di i francesi par vulintà di u populu", ancu s'è i ducumenti ufficiali mantiniani una formula di cumprumissu ("Nabulionu, par a grazia di Diu è i custituzioni di a Ripublica, Imperatori di i Francesi").[75] Fù in sustanza un novu rè di i francesi, tantu ch'è da eddu ani a so urighjina bon' parechji di l'attuali munarchii muderni auropei; è fù in effetti una munarchia, postu ch'è Nabulionu era u patronu assulutu, ancu s'è una munarchia chì parò ùn si riferia micca à a nubiltà feudali di l'Ancien Régime, ma in a quali si rializavani parechji principi illuministichi di a burghesia.

A cunquista di l'Auropa[mudificà | edità a fonte]

(DE)
« Den Kaiser - diese Weltseele - sah ich durch die Stadt zum Rekognoszieren hinausreiten; es ist in Tat eine wunderbare Empfindung, ein solches Individuum zu sehen, das hier auf einen Punkt konzentriert, auf einem Pferde sitzend, über die Welt übergreift und sie beherrscht.[76] »
(CO)
« Aghju vistu l'imperatori - st'anima di u mondu - escia da a cità par andà in ricugnizioni. Hè veramenti una sinsazioni maravigliosa di veda un simili individuu chì, cuncintratu quì annantu à un puntu, sidutu à cavaddu, si stendi nantu à u mondu è u dumineghja.[77] »
(Georg Wilhelm Friedrich Hegel, lettara à Friedrich Immanuel Niethammer, 13 uttrovi 1806.)

Da Ulma à Tilsit[mudificà | edità a fonte]

Nabulionu ricevi l'arrresa di Vienna u 13 nuvembri 1805, duranti a guerra di a Terza cualizioni.

In u 1805 si furmò in Auropa a terza cualizioni contru à Nabulionu;[78] avia trascorsu l'ultimu annu nantu à i costi di a Manica, à priparà una vasta uparazioni militara contru à a Gran'Britagna ma, cumprindendu i difficultà di un'uparazioni di sbarcu in l'Isuli Britannichi è priaccupatu da i prupositi aggrissivi di i putenzi cuntinintali, dicisi finu da aostu di rinuncià à i so piani d'invasioni è d'urganizà un rapitu trasfirimentu à marchji furzati di l'intreia armata, tandu dinuminata Grandi Armata, da i costi di a Manica finu à u Renu è à u Danubiu par scunfighja i forzi numichi nantu à u cuntinenti. Nabulionu avia fattu bè i so conti: u 21 uttrovi, infatti, à largu di Trafalgar a flotta francesa cummandata da l'ammiragliu Pierre Charles Silvestre de Villeneuve era cumplittamenti anniintata da l'inglesi à u cummandu d'Horatio Nelson, chì murì duranti u scontru, culpitu da un tiru di muschettu. Svaniani par sempri i sogni d'invasioni di l'Inghilterra.[78][79][80]

Nabulionu annantu à u campu di battaglia di Austerlitz.

I forzi cualizati par u più austriachi è russii (sottu u novu zaru Lisandru I), ancu s'è incù a neutralità di a Prussia, erani più numarosi ma divisi. Ci erani dui fronti principali: quiddu germanicu, induva Nabulionu in parsona avia assuntu u cummandu di a Grandi Armata è quiddu talianu induva u generali Andrea Massena vidava l'Armata d'Italia. Incù un'abili manovra strategica Nabulionu acchjirchjò è custrinsi à a resa l'armata austriaca di u generali Karl Mack à Ulma (20 uttrovi),[78][80] è, mentri u marescialu Massena cumbattia in Italia a battaglia di Caldiero (30 uttrovi), intrì incù l'armata à Vienna, dopu à avè suparatu u Danubiu incù un stratagema di Gioacchino Murat. Eppuri l'armati cualizati austru-russii erani sempri in campu è a situazioni di Nabulionu paria difficiuli. U 2 dicembri 1805, annivirsariu di a so incurunazioni, l'imperatori cumbattì è vinsi a battaglia di Austerlitz, pruvuchendu a disgrigazioni di a cualizioni.

Firmata in a storia com'è u so capilavoru tatticu, incù a battaglia di Austerlitz, Nabulionu ottensi una pusizioni di predominiu in Auropa.[81][82][83][84] U ghjornu dopu i suvrani d'Auropa chersini a paci. L'Austria pirdia ancu Vinezia, chì era unita à u regnu d'Italia, è pirdia ogni cuntrollu nantu à a Germania, chì tandu si ricustruiscìa com'è Cunfederazioni di u Renu, prima sumenti di l'unità tedesca sottu u cuntrollu direttu di Nabulionu.[78] Si conta chì, dopu avè saputu di Austerlitz, u prima ministru inglesu William Pitt avissi chertu à una nipoti d'arrutulà a carta di l'Auropa esposta in un curridori di casa. "Ùn ci sirvirà micca par alminu deci anni".[85]

Nabulionu entri in Berlinu u 27 uttrovi 1806.

L'annu dopu Nabulionu duviti affruntà a quarta cualizioni, custituita da Gran'Britagna, Prussia è Russia; l'imperatori presi subitu l'offensiva è, dopu una magistrali manovra strategica, scunfissi cumplittamenti a rinumata armata prussiana in a battaglia di Jena (14 uttrovi 1806).[86][87] A Grandi Armata catturò o dispersi i resti di l'armata numica è Nabulionu intrì à Berlinu u 27 uttrovi. Eppuri a guerra cuntinuò; l'armata russia era in avvicinamentu par succorra a Prussia è l'imperatori marchjò dirittamenti versu a Vistola par batta la; a pupulazioni polacca si rivultò à favori di i francesi[88].

Dopu una dura risistenza, ancu l'armata russia, chì avia inflittu pisanti perditi à i francesi in a sanguinosa è indecisa battaglia di Eylau[87][89], fù scunfittu u 14 ghjugnu 1807 in a dicisiva battaglia di Friedland. U zaru Lisandru I fù infini custrettu à firmà a paci, in l'incontru di Tilsit. In quidd'incontru l'Auropa fù ufficiusamenti divisa in zoni d'influenza: si dicisi, in una nota sicreta alligata à u trattatu di Tilsit, ch'è i tarritorii trà l'fiumu Elba è u Memel avariani furmatu a barriera di divisioni trà i dui grandi imperi.[89][90][91] Firmava aparta a quistioni di a Polonia, ch'è Nabulionu vulia renda indipindenti, cuntrariamenti à l'intinzioni di u zaru.

Quandu u papa ricusò d'aderiscia à l'embargu in i cunfronti di l'Inghilterra, dichjarendu ch'è i so qualità di pastori univirsali l'impuniani a neutralità, Nabulionu feci accupà Roma da u generali Miollis è u 7 maghju 1809 urdinò l'annissioni di u Statu Pontificiu à l'Imperu francesu.[92] U papa risposi incù una bolla di scomunica è Nabulionu urdinò à Miollis di pruceda à l'arrestu di u pontefici. Feci subitu u nicissariu u generali Radet chì u feci traspurtà, incù u Sigritariu di Statu cardinali Bartolomeo Pacca, à Grenoble,[93] indi à Fontainebleau, induva Nabulionu riiscì solu quattru anni dopu à strappà li l'appruvazioni d'un novu Cuncurdatu.[94]

U bloccu cuntinintali è a guerra in a penisula iberica[mudificà | edità a fonte]

Nabulionu: ritrattu duranti a battaglia di Wagram da Horace Vernet.

Par metta in ghjinochju l'Inghilterra, unica putenza sempri in armi contru a Francia, Nabulionu avviò un embargu. Eppuri 'ss'embargu, chjamatu Bloccu Cuntinintali (postu ch'è, in l'intinzioni di u Bonaparte, tutta l'Auropa cuntinintali avaria divutu aderiscia à l'embargu contru à l'isuli britannichi) ùn deti micca i risultati spirati. U faddimentu di u bloccu fù divutu à u fattu ch'è molti paesi auropei, par mutivi di cunvinienza ecunomica, ùn ci aderisciarani micca cumplittamenti, cuntinuendu à mantena scambii cummirciali incù l'Inghilterra.[89] Nabulionu inoltri, par culpiscia u Portugallu chì mantinia aparti i so porti à a flotta inglesa, invasi a Spagna è u Portugallu stessu, mentri dopu a scelta di a Russia d'escia da u bloccu, custringhjarà Nabulionu à affruntà una campagna à livanti chì par eddu sarà catastrofica.

Nabulionu ricevi l'arresa di Madrid.

In u 1808, sfruttendu un cuntrastu in a famiglia riali spagnola trà u rè Carlu IV è u figliolu, u principi di l'Asturie Ferdinando, Nabulionu i custrinsi tremindù à abdicà è missi annantu à u tronu di Spagna u so frateddu Ghjaseppu Bonaparte, fendu la cusì entra dirittamenti in l'orbita di l'Imperu francesu.[95][96] À listessu tempu, i truppi francesi invadiani è cunquistavani u Portugallu; ma a situazioni divintò prestu prublematica. I britannichi, infatti, fecini sbarcà in Portugallu truppi à u cummandu di u generali sir Arthur Wellesley, futuru duca di Wellington, chì riiscì à libarà u Portugallu, cuntrastendu a campagna in Spagna.[95][96] Quì, infatti, a pupulazioni era mossa contru l'accupazioni francesa è avia principiatu una sanguinosa guerriglia chì missi in gravi difficultà l'armata accupanti, custringhjendu Ghjaseppu à abbandunà a capitali è à chera l'intarventu direttu di Nabulionu.

L'imperatori scesi incù una parti di a Grandi Armata in iSpagna è u 4 dicembri, dopu una rapita è vitturiosa campagna, intrì à Madrid incù i so truppi. Eppuri Nabulionu ùn riiscì micca à riprima a risistenza naziunalista spagnola nè à distrughja u corpu di spidizioni britannicu passatu à u cummandu di u generali John Moore, chì riiscì à evacuà a penisula iberica via mari. A Spagna firmeti cusì una spina in u fiancu, custringhjendu l'imperatori, chì pocu tempu dopu duviti vultà rapidamenti in Parighji par via di i nutizii di una nova cualizioni in fasa d'urganisazioni contru ad eddu, à lascià truppi moltu numarosi in a penisula iberica.[97][98]

Nonustanti i difficultà d'urganisazioni iniziali, Nabulionu fù in gradu à parta da aprili 1809 d'affruntà a quinta cualizioni; mustrendu dinò una volta a so netta supiriurità di stratega, l'imperatori ottensi una seria di vittorii contru l'austriachi cummandati da l'arciduca Carlu, culminati in a battaglia di Eckmühl u 22 aprili 1809. Nabulionu accupò Vienna è u Casteddu di Schönbrunn u 12 maghju 1809. A battaglia di Aspern-Essling inveci tarminò incù un insuccessu di Nabulionu chì à a fini vinsi puri, trà u 5 è u 6 lugliu 1809 a dicisiva battaglia di Wagram. L'Austria subì pisanti cundizioni di paci: u Trentino-Altu Adige/Sudu Tirolo, a Baviera, l'Istria è a Dalmazia funi persi. L'indennità di guerra fù enorma.[98][99]

A nova Auropa di Nabulionu[mudificà | edità a fonte]

L'imperu di Nabulionu à u so apughjeu in u 1811: Template:LighjendaTemplate:LighjendaTemplate:Lighjenda

À parta da 1810 l'aspettu fisicu di Nabulionu cambiò è a so saluta principiò à calà; u trascorra di u tempu è l'enormu impegnu di guvernu è amministrazioni di l'Imperu cumincetini à stancà lu; beddu diffarenti da u "scaramouche sulfureu"[100], magru, incù i capeddi longhi nantu à i spaddi, imbruscatu è umbrosu di a ghjuvantù, aumintò di pesu, i capeddi tagliati corti si appuculitini, u visu si feci pienu è a grela livida. Puri mantinendu in u cumplessu una grandi lucidità intillettuali è una tinaci risulutezza, mustrò di tantu in tantu una calata di i so capacità di cuncintrazioni è di dicisioni[101]. Disuria è gastralgia si fecini più friquenti.

Andrea Appiani, Nabulionu com'è Rè d'Italia

In u 1810, l'Auropa era difinitivamenti ridisignata sicondu u vulè nabulionicu. I tarritorii sottu u cuntrollu direttu francesu s'erani espansi beddu più aldilà di i tradiziunali cunfini pre-1789; u restu di i Stati aurupei era o so satellitu o so alliatu. U regnu d'Italia era numinalamenti guvirnatu da Nabulionu, ma rettu da u vicirè Eugenio di Beauharnais (figliolu di prima lettu di a moglia di Nabulionu, Ghjasippina); u principatu di Lucca è Piumbinu (da 1805 à 1814) fù assignatu à Felici Baciocchi, ma in rialità guvirnatu da a so moglia è à tempu suredda di l'Imperatori Elisa. Da u 1809 a stessa Elisa fù ancu missa à capu di i trè dipartimenti tuscani annessi à l'Imperu incù u titulu di Granduchessa di Tuscana, chì si aghjunsi à quiddu di Principessa di Lucca è Piumbinu, rimanendu frà altru i dui tarritorii disghjunti; à a suredda Paulina, spusata cù u principi Camillo Burghesu, andò u ducatu di Guastalla, cidutu dopu à u regnu d'Italia; u frateddu maiò Ghjaseppu ricivia u tronu di Spagna; u frateddu Luigi ricivia u tronu di Olanda, dopu à avè spusatu Ortensia di Beauharnais, figliola di a moglia di Nabulionu, Ghjasippina; u frateddu Ghjirolmu ebbi u regnu di Vestfalia; u generali Gioacchino Murat, dopu mariscialu di l'Imperu, ebbi u regnu di Napuli, dopu à avè spusatu a suredda di Nabulionu, Carulina; u mariscialu Bernadotte ebbi u tronu di Svezia, ma beddu prestu tradì u so exi capu intrendu in a cualizioni chì l'avaria ditrunizatu.[102] A Cunfederazioni di u Renu era di fattu sottu u cuntrollu di Nabulionu.

Dopu a paci di Schönbrunn, Nabulionu è l'austriacu Metternich s'erani accurdati par un matrimoniu di Statu. U 14 dicembri 1809, Nabulionu divurziò da Ghjasippina di Beauharnais, a moglia certu infideli ma mori amata[103]. U 1º aprili 1810 Nabulionu spusò a figliola di l'imperatori d'Austria, Maria Luisa, nipoti di Maria Antunietta, a righjina scapata duranti a Rivuluzioni (ciò chì ùn pruvucò micca pochi pulemichi in Francia).[98][104] Incù stu matrimoniu l'Austria s'era liata à Nabulionu, ciò chì purtava à a criazioni d'un'allianza guasgi indissulubili. Nabulionu ebbi un eredi lighjittimu da Maria Luisa, natu dopu un partu difficiuli u 20 marzu 1811.[105][106] Eppuri l'eredi di l'Imperu, Nabulionu Francescu, dittu u rè di Roma (Nabulionu II), ùn cuddò micca in rialità mai à u tronu: Nabulionu fù ditrunizatu pochi anni dopu è Nabulionu II murì successivamenti à soli 21 anni.

A campagna di Russia[mudificà | edità a fonte]

Nabulionu à Mosca divastata da l'incendiu.

Nonustanti l'accordi stabiliti à Tilsit, u zaru Lisandru I di Russia timia l'egemunia nabulionica è ricusò di cullaburà incun eddu riguardu à u Bloccu Cuntinintali, par ùn dannighjà micca l'ecunumia russia è parchì sicritamenti spirava di furmà una nova cualizioni antifrancesa.[105][107] Nabulionu dicisi di principià una campagna dicisiva contru à a Russia par sottumetta u zaru à u so sistemu di puteri in Auropa, custringhja lu à aderiscia à u Bloccu, privà lu di a so influenza in Pulonia, Balcani, Finlandia è Persia. L'imperatori dispunia di circa 700.000 omini, di i quali circa 300.000 francesi è u restu cuntingenti stranieri pruvinenti da tutti i stati vassalli è alliati di u Grandi Imperu.[108] I russii, cummandati prima da u generali Michael Barclay de Tolly è dopu da u generali Mikhail Kutuzov, timurosi d'affruntà a pripundiranti armata numica è intimichiti da a riputazioni militara di Nabulionu, dicisini à l'iniziu di ritirà si in u cori di a Russia[107][109].

Nabulionu à a battaglia di Borodino.

Una seria di vasti manovri strategichi, cuncipiti da Nabulionu par scunfighja l'armata numica è cunchjuda rapidamenti a guerra, faddini par via di l'arrori di i so tinenti, di i difficultà di u tarrenu è di i tattichi prudenti di i so avvirsarii; à Vilna, à Vitebsk è soprattuttu in a battaglia di Smolensk è in a battaglia di Valutino i russii, battuti ma micca distrutti, riiscini à evità un scontru dicisivu è à tena si in daretu versu u livanti[110].

Finalmenti u 7 sittembri, dopu à a dicisioni di u generali Kutuzov di cumbatta par difenda Mosca, ebbi locu a grandi battaglia di Borodino, à punenti di a cità: dopu una battaglia sanguinosa è accanita, i russii, scunfitti, vultetini à daretu è Nabulionu intrì in Mosca una sittimana dopu, in u dopu meziornu di u 14 sittembri, dopu à avè postu u so quartieri generali annantu à a cuddina Poklonnaja, cunvintu ch'è Lisandru avaria niguziatu a paci.[109] Stabilitu si in u Cremlinu, Nabulionu ùn pudia micca imaginà ch'è a cità cumplittamenti biota nascundessi in rialità un'insidia: in a notti Mosca cuminciò à brusgià, essendu stati appiccati i fiammi da parechji russii nascosti in i casi.[111] Nabulionu, chì avia pruvatu parechji volti di fà un accordu incù Lisandru I, si resi contu di a nicissità di ritirà si vistu chì l'inguernu s'avvicinava. Deti par quissa ordini di principià a ritirata: era fermu à Mosca micca più di trenta cinqui ghjorna.

A Grandi Armata francesa suffrì gravi perditi in u corsu di a disastrosa ritirata; a spidizioni era principiata incù circa 700.000 omini (frà i quali pocu menu di a mità erani francesi) è 200.000 cavaddi, à a fini di a campagna pocu più di 18.000 omini righjunsini Vilna firmendu in i ranghi; à quisti si aghjunsini dopu quaranta mila isulati in i ghjorna dopu. In tutali più di 400.000 funi i morti è 100.000 i prighjuneri.[112] Sopravvissini inoltri solu 10.000 cavaddi. Trà u 25 è u 29 nuvembri, infatti, i resti di l'armata, distrutta prima da u caldu è dopu da u fretu (u cusiddittu "generali Inguernu")[113] funi in gran'parti anniintati da i russii duranti u passaghju di a Beresina. Intantu, Nabulionu era statu infurmatu di a nutizia ch'è in Parighji u generali Malet avia diffusu a nutizia di a morti di l'imperatori è pruvatu un colpu di Statu.[114]

A scunfitta di Lipsia, l'abdicazioni è l'esiliu in Elba[mudificà | edità a fonte]

A battaglia di Lipsia.

A prima à uniscia si à a vitturiosa Russia fù a Prussia chì, abbandunendu l'allianza incù Nabulionu, si dichjarò à fiancu di u zaru è di a Gran'Britagna. Era a sesta cualizioni. Nabulionu dopu à essa riintratu à Parighji urganizò in freccia, incù l'afflussu di ghjovani ricluti, una nova armata è scunfissi i prussiani prima in à Lützen è dopu in à Bautzen di maghju 1813. Ma l'insidia più grandi era l'Austria, a quali - micca rispittosa di i patti - era pronta à scavalcà ancu un matrimoniu di statu com'è quiddu di Nabulionu incù Maria Luisa à u fini di scunfighja l'udiatu numicu. In u corsu d'un mimurabili è timpistosu incontru bilatirali à Dresda, Nabulionu è Metternich ùn riiscini micca à ghjunghja à un accordu, è u 12 aostu l'Austria s'uniscia à a cualizioni antifrancesa. Dopu un'ultima impurtanti vittoria francesa in a battaglia di Dresda, i forzi nabulionichi funi custretti pianamenti à vultà à daretu sottu a prissioni cunghjunta di l'armati d'Austria, Russia, Prussia è Svezia; l'armata svidesa era cummandata da l'exi mariscialu francesu Jean-Baptiste Jules Bernadotte. In a dicisiva battaglia di Lipsia, ditta Battaglia di i Nazioni parchì ci participàni armati di tutta l'Auropa, l'inespirienza di l'armata francesa, a difizzioni di i cuntingenti tedeschi è a supiriurità numerica di i forzi numichi funi i fattori chì ditarminàni a scunfitta di Nabulionu. L'armata francesa fù custretta à ritirà si à traversu a Germania in piena insurrizioni contru à l'accupazioni nabulionica, mentri ancu l'Olanda si rivultava è a Spagna era oramai persa.[114]

Riintratu à freccia à freccia in Parighji, Nabulionu divia subiscia tandu l'insuburdinazioni di tutti i corpi pulitichi: i Camari dinunciàni solu tandu a so tirannia, a nova nubiltà da eddu criata li vultò i spaddi, u populu oramai stancu di a guerra firmeti fretu, i marisciali di l'Imperu cumincetini à difiziunà: trà i principali, Gioacchino Murat chì passò à u numicu par cunsirvà u regnu di Napuli.[114]

U ghjornu di Natali di 1813 a Francia fù invasa da l'armati di a cualizioni. Un mesi dopu, u 25 ghjinnaghju 1814, cunsignatu à u frateddu Ghjaseppu u cuntrollu di Parighji è à a moglia Maria Luisa a righjenza, salutatu u picculu figliu ch'ùn avaria mai più rivistu, Nabulionu si mettia à u cummandu d'un armata di 60.000 veterani di a Vechja Vardia.[115] Par dui mesa, Nabulionu tinì testa à u numicu in ciò chì sarà difinita da parechji com'è a so campagna più brillanti, vincendu à Brienne (probbiu ind'eddu avia studiatu l'arti militara), à Champaubert, Montmirail, Château-Thierry, Vauchamps, Mormant, Montereau, Craonne, Laon. Scunfittu infini da i forzi prussiani di u feldmariscialu von Blücher, da quiddi austriachi è da quiddi russii di Wintzingerode, cuscenti di ùn pudè micca anticipà i truppi numichi in marchja annantu à Parighji, Nabulionu vultò in daretu à Fontainebleau induva, saputa a nutizia di u tradimentu di u generali Marmont chì s'era arresu incù i so truppi à l'alliati, è scuraghjitu da l'attitudina di rinunciamentu di u mariscialu Michel Ney, u 4 aprili annunciò ufficialamenti a so intinzioni di chera a paci.[116]

Addii di Nabulionu à a Vardia imperiali in u curtili du Cheval-Blanc di u casteddu di Fontainebleau, Antoine Alphonse Montfort.
Nabulionu Bonaparte, Paul Delaroche.

Intantu u frateddu Ghjaseppu avia capitulatu è u numicu era intrutu vitturiosu in Parighji u 31 marzu incù à a testa u zaru Lisandru I, chì u ghjornu dopu avia dighjà fattu ustintà annantu à i mura di Parighji a so pruclama indirizzata à u populu francesu.

À Fontainebleau Nabulionu passò ghjorna duri è difficiuli. Li ghjunsi nutizia ch'è u numicu avia riittatu a so pruposta di paci chì stabiliscìa u ritornu à i "cunfini naturali" di a Francia. U zaru Lisandru I l'imposi l'abdicazioni. Eddu, dopu à avè parechji volti esitatu, dicisi d'abdicà in favori di u figliolu è di a righjenza di Maria Luisa. Ma u numicu scelsi un'abdicazioni tutali, postu ch'è Talleyrand avia dighjà presu accordi par ristaurà nantu à u tronu i Borboni. Nabulionu, indignatu, minacciò di rimetta si à a testa di i so armati è di marchjà annantu à Parighji, ma i marisciali u custrinsini à ceda.[117] L'abdicazioni divintò effittiva u 6 aprili.

U 12, Nabulionu ingerì una forti dosa di vilenu ma miraculusamenti si salvò.[118]

Imbarcatu si à freccia à freccia in Marseglia nantu à a fregata inglesa HMS Undaunted cummandata da Thomas Ussher[119], u 4 maghju 1814 sbarcò à l'isula d'Elba, induva u numicu avia dicisu d'esilià lu, puri ricunniscendu li a suvranità nantu à l'isula incù u rangu di principi è a cunsirvazioni di u titulu d'imperatori.

I "Centu ghjorna"[mudificà | edità a fonte]

A Palazzina di i Mulini in Portufarraiu (isula d'Elba)

Ancu s'eddu era impignatu in i travagli à l'Elba, Nabulionu cuntinuava à riceva sicritamenti nutizii di a situazioni francesa par via di parechji telegrafi ottichi dislucati nantu à l'alturi di l'isula.[120] U novu suvranu, Luigi XVIII Borbone, era mal'vistu da a pupulazioni: in u solcu di a Ristaurazioni, Luigi smantiddava pianu pianu tutti i cunquisti di a Rivuluzioni lighjittimati da Nabulionu.[121] Sti nutizii, aghjunti à a boci oramai certa ch'è i numichi erani prossimi à trasfiriscia lu luntanu da l'Auropa, purtàni Nabulionu à agiscia. Prufitendu di l'assenza di u cummissariu inglesu sir Neil Campbell, chì s'era ricatu à Livornu, Nabulionu lasciò l'Elba u 26 frivaghju 1815, salutatu da a pupulazioni di Portufarraiu, incù una flotta di setti bastimenti è circa milla omini chì suvitavani[122].

L'imperatori elusi a surviglianza di a flotta inglesa è u 1a marzu 1815 sbarcò in Francia in u golfu di Cannes, à Antibes: principiavani i lighjindarii "Centu ghjorna". A pupulazioni l'accolsi incù un entusiasmu stunanti è l'armati chì l'erani stati inviati contru da Luigi, inveci d'arristà lu, si unitini ad eddu. U prima fù u 5° di linia di Grenoble: Nabulionu mossi incontru à i suldati di l'armata burbonica è gridò "Chì voli sparà à u so Imperatori hè libaru di fà lu"[123]. Dopu si cunsignàni l'armati vidati da Charles de a Bédoyère è da u mariscialu Ney, chì prima di renda si à Napuli avia ghjuratu in i mani di Luigi XVIII ch'eddu avaria cunduttu Nabulionu in Parighji "in una cabbia di farru".[124] Tremindù i generali avariani pagatu incù a fucilazioni u voltafaccia. U 20 marzu Nabulionu intrì triunfalamenti in Parighji, mentri Luigi era fughjitu in freccia versu Gand annantu à u sughjirimentu di Talleyrand, u quali à u Cungressu di Vienna spinsi i testi curunati à ripiglià a spada contru u dispotu.[125][126]

A battaglia di Waterloo.

Avendu riurganizatu prestu l'armata, Nabulionu chersi à i numichi chì s'erani di novu cualizati a paci à a sola cundizioni di mantena u tronu di Francia: ùn fù micca ascultatu.[127] Intantu, in campu puliticu, l'imperatori avia beddu capitu i limiti di u so guvernu pricidenti è avia prumulgatu una custituzioni maghjuramenti liberali, l'Attu addiziunali, chì cuncidia un puteri maiò à i camari è a libartà di stampa.[126] Par evità una nova invasioni di a terra di a patria, Nabulionu feci a prima mossa intrendu à l'impruvisu in Belgica, induva erani posti l'armata britannica è l'armata prussiana. U so pianu prividia una manovra annantu à dui ali chì avariani divisu è scunfittu siparatamenti i prussiani è i britannichi prima ch'eddi possini, supiriori di numaru, cunghjunghja si. L'ala dritta cummandata da eddu impignò è scunfissi i prussiani di u generali Blücher in a battaglia di Ligny, mentri u mariscialu Ney attaccò i britannichi di u duca di Wellington à Quatre-Bras, ma nissunu di i dui cumbattimenti ebbi un esitu ditarminanti.[125] Cusì si ghjunsi à u 18 ghjugnu 1815, a ghjurnata di a battaglia di Waterloo, discritta ancu da Victor Hugo. U pianu strategicu generali di Nabulionu fù anniintatu da parechji arrori di i so marisciali, principalamenti Emmanuel de Grouchy, u quali, inviatu à intarcittà a culonna prussiana sfughjita à Ligny, in pratica si limitò solu à prusegua a vardia da daretu di i forzi prussiani chì s'erani intantu riurganizati è chì, grazia à a so ditarminazioni, riiscini à ricunghjunghja si incù Wellington probbiu in a fasa dicisiva di a battaglia. I forzi britannichi di u duca di Wellington è quiddi prussiani di Blücher riiscini à scunfighja i francesi.[128][129]

Nabulionu feci parechji sbagli tattichi in a so ultima campagna è inoltri si sbagliò in a scelta di i tinenti, rinuncendu à u mariscialu Louis Nicolas Davout, lasciatu à Parighji, è affidendu si à Grouchy, inespertu d'incarichi di cummandu, è à Ney, famosu par u so curaghju ma micca par a so intellighjenza tattica, chì u so cumpurtamentu inutulamenti avvintatu fù frà i fattori ditarminanti di a disfatta. L'ultimu à renda si fù u ghjovanu generali di a Vardia imperiali Pierre Cambronne[130] chì incù a Vechja Vardia cuprì a ritirata di l'armata scunfitta à a volta di Parighji.

Nabulionu s'era dimustratu ottimistu duranti a battaglia: "Wellington hè un pessimu generali. Stasera faremu cena à Bruxelles", avia dichjaratu a matina. In a sirata inveci, l'imperatori era nantu à a strada di ritornu par Parighji cuscenti di a cirtezza di a fini d'ogni sognu di soiu.[131]

Quandu li fù imposta da a Camara a nova abdicazioni, sottu i prissioni di u putenti Fouché ("L'aviariu duvutu fà impiccà prima", sbuttò Nabulionu),[132] dichjarò ch'eddu s'aia da immulà "in olucaustu par a Francia"[131] è chersi in vanu ch'edda fussi rispittata a so vulintà di pona annantu à u tronu à l'ità ghjusta u so figliolu Nabulionu II. I forzi numichi, viciversa, intritini in Parighji è rimissini annantu à u tronu Luigi XVIII. Nabulionu si rifughjò à u casteddu di Malmaison, a vechja casa ind'eddu era statu incù a moglia Ghjasippina, morta da pocu. A so intinzioni era di fughja in i Stati Uniti, ma ricusò di travistì si com'è ci saria vulsutu par isfughja à a cattura, parchì quissa avaria infamatu u so onori.[133] Inveci, incù un gestu storicu, u 15 lugliu 1815 Nabulionu si arresi à l'inglesi cuddendu à bordu di a navi HMS Bellerophon.

L'esiliu à Sant'Elena è a morti[mudificà | edità a fonte]

Nabulionu à Sant'Elena

U 16 uttrovi 1815 a navi di battaglia inglesa HMS Northumberland ghjunsi in Sant'Elena, un'isula in l'Uceanu Atlanticu, cù un priziosu caricu. Induva, incù un picculu suvitatu di fidelissimi,[134] fù trasfiritu in u paesi internu di Longwood, ind'eddu firmeti finu à a so morti.

Nabulionu dittò i so mimorii è sprimò u so disprezzu par l'inglesi, parsunificati in l'udiosa figura di u "carciarieri" di Nabulionu sir Hudson Lowe (chì da u trattamentu duru risirvatu à Nabulionu ùn ottensi alcunu avantaghju par a so carriera, ma fù piuttostu accusatu d'essa statu troppu siveru in i cunfronti di l'imperatori francesu). Nantu à a basa di i so ricordi, espressi in longhi cunvarsazioni guasi cutidiani, u conti de Las Cases scrissi U Mimuriali di Sant'Elena è in a siconda mità di l'aprili 1821 ridighjiti eddu stessu i so ultimi vulintà, è molti noti di margina (par un tutali di 40 pagini).

Longwood House

I dulori à u stomacu chì ni suffria dighjà dipoi un certu tempu, diventati più acuti in u clima inuspitalieri di l'isula è incù u duru rigimu chì l'era statu impostu, u condussini à a morti u 5 maghju 1821 à 17:49 ori. L'ultimi paroli di Nabulionu funi Francia è testa di l'armata.[135] Scelsi d'essa sippidditu nantu à i spondi di a Senna, ma fù inveci sippidditu in Sant'Elena com'è ghjà privistu l'annu prima da u guvernu inglesu. U guvarnadori Lowe è i so omini li dessini l'anori risirvati à un generali.

L'autupsia ditarminò a causa di morti in un tumori di u stomacu.[136][137]

U 19 lugliu 1821, pocu dopu à avè amparatu a nutizia di a morti di Nabulionu, Lisandru Manzoni scrissi a famosa puisia U cinqui maghju, chì ebbi una forti risunanza in tutta l'Auropa è chì fù tradutta in tedescu da Johann Wolfgang von Goethe.

Tiurii altirnativi nantu à a morti di Nabulionu[mudificà | edità a fonte]

Jacques-Auguste-Dominique Ingres, Nabulionu annantu à u tronu imperiali, un di i più noti dipinti cilibrativi di Bonaparte

Principiàni subitu à diffonda si iputesi altirnativi annantu à a morti di Nabulionu, fruttu, in generali, di tiurii di u cumplottu: quiddi, puri accriditati, ùn smintiscini micca a viridicità di a causa di a morti par via di un tumori à u stomacu.[137][138]

U sicondu intarramentu in Parighji[mudificà | edità a fonte]

U curteghju funebru di Nabulionu in Parighji di u 15 dicembri 1840.

U 2 aostu 1830, novi anni dopu a morti di Nabulionu, u rè Borbone Carlu X fù custrettu à abdicà è a curona fù cuncessa à Luigi Filippo di Orléans d'idei più liberali. A statua di l'imperatori fù ristaurata nantu à a culonna di a Piazza Vendôme è ci funi richiesti par fà rientra in patria i spogli murtali. U figliolu minori di u rè, u Principi di Joinville, fù incaricatu di ripurtà i spogli di l'imperatori in Francia è dopu à avè ottinutu u parmissu di i britannichi, dirighjiti una spidizioni in Sant'Elena par tramutà a salma in Parighji.[139] U 15 uttrovi 1840, par via di una cummissioni - chì i so membri erani u conti Philippe de Rohan-Chabot, Charles Alexander, u culuneddu Hamelin Trelawny, u capitanu William Wylde, u culuneddu Charles Hodson, u sigritariu culuniali William Henry Seale, u cummandanti Edward Littlehales, u mariscialu Henri Gatien Bertrand, u generali Gaspard Gourgaud, u conti Emmanuel de Las Cases, u generali Jean Gabriel Marchand, Arthur Bertrand, i capitani Léonard Charner, Guyet è Doret, l'abati Félix Coquereau, dui curisti, u medicu Remi Guillard è parechji exi dumestichi di Nabulionu - fù riesumata a salma chì si svilò intatta, vistuta in l'uniformu di culuneddu di i Cacciadori di a Vardia.[140] Quand'eddu fù ricompostu u corpu in una bara d'ebanu, l'imperatori iniziò u so viaghju di ritornu in Francia, ind'eddu ghjunghjì à Cherbourg u 2 dicembri, salutatu da i salvi di cannonu di u forti è di i navi militari prisenti.[139]

U 15 dicembri 1840 ebbi locu l'intarramentu sulennu in Parighji cilibratu incù tutti l'anori di u rangu imperiali. A cascia fù disposta annantu à un carru trainatu da 16 cavaddi, scurtatu da i Marisciali di Francia Oudinot è Molitor, l'ammiragliu Roussin è u generali Bertrand, à cavaddu, annantu à i quattru lati, u curteghju funebru passò sottu l'arcu di trionfu, trà dui fili di insegni incù l'acula imperiali, salutatu da i salvi di cannonu è accoltu da a famiglia rignanti in nomu di a Francia.[139] U fideli generali Bertrand, chì avia accumpagnatu Nabulionu à Elba è à Sant'Elena, fù incaricatu da u Rè di pona a spada è u copricapu di l'imperatori annantu à a bara, ma ùn ci riiscì micca par via di l'emuzioni è fù rimpiazzatu da u generali Gourgaud. Più tardi, in [1843]] Ghjaseppu Bonaparte inviò u gran'cuddari, u nastru, è l'insegni di a Legioni d'onori ch'è so frateddu t'avia.

A tomba munumintali[mudificà | edità a fonte]

A Tomba di Nabulionu in a ghjesgia di Saint-Louis des Invalides

I resti di Nabulionu riposani in un munimentu postu in una cripta à celi apartu ricavata in u pavimentu di a ghjesgia di Saint-Louis des Invalides in Parighji, asattamenti sottu a cupola durata. U munimentu, cuncipitu da l'architettu Louis Visconti, fù tarminatu in u 1861 è cunsisti in un grandi sarcofagu di quarzita rossa di a Finlandia, chì cunteni i 6 bari prima di i quali hè statu chjusu u corpu di Nabulionu: da a più interna à a più esterna avemu una bara di lamiera è dopu unu di moganu, dui bari di piombu, una d'ebanu è l'ultima di legnu di quarciu. Intornu à u sarcofagu ci hè una loghja circulari dicuratu incù enormi statui raffiguranti dodici Vittorii.[141]

U trasfirimentu da a cappedda di Saint-Jérôme induva era stata diposta a salma in u 1840, in a cripta cintrali di a cattidrali di Saint-Louis des Invalides fù effittuatu in una cirimonia micca pubblica u 2 aprili 1861, incù a prisenza di l'imperatori Nabulionu III. A mascara funiraria hè cunsirvata inveci vicinu à l'Accademia di l'Euteleti à San Miniato in a pruvincia di Pisa, cità induva calchì antinati di l'imperatori aviani risidutu. À l'internu di a cripta hè prisenti ancu a tomba di u figliolu di Nabulionu, Nabulionu Francescu, chì fù quì trasfiritu u so corpu da a Cripta di i Cappuccini di Vienna, ind'eddu era sipoltu com'è tutti i membri di a casa d'Austria, da Adolf Hitler in 1940, com'è donu à u populu di Francia dopu l'accupazioni à l'iniziu di a siconda guerra mundiali.

A strategia di Nabulionu[mudificà | edità a fonte]

U generali Nabulionu Bonaparte, cummandanti di l'Armata d'Italia.

Nabulionu, ufficiali d'artigliaria, ghjovanu generali liatu à l'iniziu à a fazzioni giacobina è dunqua à u Dirittoriu, prima consulu è dopu imperatori di i francesi, cunduttieri di a più grandi macchina militara di l'ebbica[142] è cunquistadori di gran'parti di u cuntinenti, ferma à i ghjorna d'oghji l'archetipu di l'omu di guerra vitturiosu, prutagonistu di una vicenda storica narrata è analizata da una vastissima bibliugrafia[143].

I figlioli[mudificà | edità a fonte]

Bonaparte, Prima Consulu, dipintu di François Gérard.

Nabulionu ebbi un solu figliu lighjittimu, u ghjà citatu Nabulionu Francescu (1811 - 1832), avutu da a siconda moglia Maria Luisa d'Asburgu-Lorena (1791 - 1847). Eppuri sò noti par certu almenu dui figlioli illighjittimi:

Inoltri hè statu scrittu ch'è u filosofu, ghjurnalistu è omu di statu francesu, Jules Barthélemy-Saint-Hilaire (1805 - 1895), fussi un figliolu illighjittimu di Nabulionu Bonaparte, ma ùn ci hè alcuna cirtezza storica[145].

Bibliugrafia[mudificà | edità a fonte]

  • (talianu) Jacques Bainville in Baldini Castoldi Dalai Editore, Napoleone, Milano, 2006. ISBN 88-8490-920-1.
  • Guido Gerosa, Napoleone, un rivoluzionario alla conquista di un impero, Milano, Mondadori, 1995, ISBN 88-04-33936-5.
  • Sergio Valzania, Austerlitz, la più grande vittoria di Napoleone, Milano, Mondadori, 2005, ISBN 978-88-04-55900-9.
  • Alessandro Barbero, La battaglia, storia di Waterloo, Roma-Bari, Laterza, 2003, ISBN 978-88-420-7759-6.
  • Alexandre Dumas, Napoleone, Roma, ed. Newton & Compton, 2004, ISBN 88-8289-790-7.
  • David G. Chandler, Le Campagne di Napoleone, Milano, RCS Libri - Superbur Saggi, 2002, ISBN 88-17-11577-0.
  • David G. Chandler, I marescialli di Napoleone, Milano, ed. BUR, 1996, ISBN 88-17-11695-5.
  • Luigi Ugolini, Il romanzo di Napoleone, ed. Paravia, Torino, 1957
  • Max Gallo, Napoléon, Paris, Edition Robert Laffont, 1997, ISBN 2-221-09796-3.
  • Adolphe Thiers, Histoire du consulat et de l'empire, Paris, Paulin-Lheureux.
  • Émile Marco de Saint-Hilaire, Histoire populaire de Napoleon et de la grande armée, G. Kugelmann, 1843, ISBN non esistente.
  • Louis Antonine Fauve De Bourrienne, Memoirs of Napoleon Bonaparte, Volume 4, Wildside Press LLC, 2010, ISBN 978-1-4344-1136-5.
  • Lionel Jospin, Le mal napoléonien, Éditions du Seuil, 2014.
  • Philip Dwyer, Napoleone: The path to power 1769 - 1799, Volume 1, Bloomsbury Publishing, 2008, ISBN 978-0-7475-6677-9.
  • Avner Falk, Napoleon against himself: a psychobiography, Pitchstone Pub, 2007, ISBN 978-0-9728875-6-4.
  • Thomas Ussher, John R. Glover, Napoleon's Last Voyages, Ithaca, Cornell University Library, 1906, ISBN 978-1-112-51214-8.

Filmugrafia[mudificà | edità a fonte]

Di seguitu sò citati li film reperibili in lingua italiana chì hanu avutu per sogghjèttu centrale lu personagghju di napuleone Bonaparte è le sue vicende storiche.

Liami esterni[mudificà | edità a fonte]

Fonti[mudificà | edità a fonte]

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.

Rifarenzi[mudificà | edità a fonte]

  1. Traité de Versailles / Trattatu di Versailles (1768). URL cunsultatu u 05.06.2011.
  2. Sicondu ciò ch'eddu rapporta A. Vieusseux, in u so Napoleon Bonaparte: His sayings and his deeds, 2 voll., Charles Knight & Co., 1846., vol. I, à p. 5 "A famiglia Bonaparte era di a classa difinita "famigli di citatini" o nutevuli di Corsica, una spezia di nubiltà minori; apposta ch'è i Ghjinuvesi, chì erani à l'ebbica Signori di Corsica, ùn ricunnisciani micca com'è tali nisciunu patriziu, eccittuatu par quiddi chì erani scritti in u libru d'oru à Ghjenuva. Pari ch'è l'antinati di a famiglia Bonaparte fussini immigrati da Ghjenuva à Aiacciu, incù numarosi altri culoni, versu a fini di u XV seculu. Un'antra famiglia, vali à dì un ramu luntanu di listessa famiglia, da u nomu Bonaparte, o piuttostu Buonaparte, era dighjà stanziata, in 'ssu periodu, in a cità di San Miniato, in Tuscana, è avia, da tandu, pruduttu parechji omini dotti."
  3. A famiglia di Nabulionu Bonaparte, à Sarzana. URL cunsultatu l'11 ghjinnaghju 2012.
  4. Gerosa, op. cit., p. 8.
  5. l'Archivi naziunali francesi: attu di battezimu di Carlu Maria Bonaparte. U testu impurtantu hè u siguenti: "Carlu Maria, figliolu di u nobili Ghjaseppu di Bastianu Bonaparte è di a nobili Maria Saveria moglia."
  6. Gerosa, op. cit., p. 5.
  7. Trattu da u dialogu incù Francescu d'Austria in u cunvegnu di Dresda. Si vedi ancu nota à u Moniteur di u 14 lugliu 1805. Particulari in Gerosa, op. cit., pp. 8-9.
  8. Parechji storichi pruclamani com'è data di nascita u 5 frivaghju 1768, mentri Iung afferma ch'eddu sii natu u 7 ghjinnaghju 1768, è chì u stessu Nabulionu aghji falsificatu l'atti di nascita familiali par essa citatinu francesu
  9. Gerosa, op. cit., p. 7 è Andrea Stuart, The Rose of Martinique: A Life of Napoleon's Josephine, ristampa pag 180, Grove Press, 2005. ISBN 978-0-8021-4202-3.
  10. De Bourrienne, op. cit., p.XLIII.
  11. Fù numinatu in u tistamentu lascendu li vintimila franchi Gerosa, op. cit., p. 13.
  12. Ludwig (1999), op. cit., p. 8.
  13. I storichi rapportani dati diffarenti: Chateaubriand porta a data di u 12 maghju 1779, Hilaire Belloc afferma u 21 aprili mentri u 23 aprili hè a data ripurtata in i righjistri di a scola, in Gerosa, op. cit., p. 17.
  14. Di diffarenti upinioni Madelin. Gerosa, op. cit., p. 18.
  15. Gerosa, op. cit., p. 23.
  16. Un ghjornu à l'accademia di Brienne sbuttò contru i so cumpagni: "Aspitteti ch'e sii grandi: vogliu fà tantu mali à vo francesi!".Ludwig (2000), op. cit., p. 8.
  17. Bainville, op. cit., p. 93.
  18. Sintì da un pridicatori chì Catone è Cesare brusgiavani in i fiammi, i dui parsunaghji ch'eddu ammirava u più . In Gerosa, op. cit., p. 20.
  19. de Saint-Hilaire, op. cit., p. 16.
  20. Dwyer, op. cit., p. 32.
  21. Bainville, op. cit., pp. 91-92.
  22. Ghjunsi 42imu annantu à 58 candidati, cuprendu in un solu annu ciò ch'è l'altri candidati cuprarani in dui o trè anni di corsu. In Gerosa, op. cit., p. 27.
  23. Bainville, op. cit., pp. 96-97.
  24. Dwyer, op. cit., p. 44.
  25. Cunsumata in u numaru 9 di l'Hotel de Cherbourg induva stava Nabulionu à l'ità di diciottu anni. Racontu dittagliatu in Gerosa, op. cit., pp. 31-32.
  26. Da Stefanu Tomassini, "Amor di Corsica", Feltrinelli Traveler, Milanu, 2000, p. 100, ISBN 88-7108-157-9, citendu u scrittu ghjuvanili di Nabulionu Nantu à u suicidiu, pubblicatu in appendici à Clisson è Eugénie (nuvedda ghjuvanili di u stessu Nabulionu) da Sellerio Editori, Palermu, 1980
  27. Molti ufficiali erani fughjiti à l'estaru è par quissa u corpu si ritruvò in a nicissità d'avè avanzamenti di carriera impruvisi. In Gerosa, op. cit., p. 35.
  28. Dwyer, op. cit., p. 78.
  29. Rapì un di l'ufficiali eletturali. Veda International Napoleonic Congress, L'Auropa scopri Nabulionu, 1793-1804: atti di u Cungressu internaziunali nabulionicu, Cittadella di Alissandria, 21-26 ghjugnu 1997, Vulumu 2, pag 105, Edizioni di l'Orsu, 1999. ISBN 978-88-7694-389-8.
  30. Falk, op. cit., p. 70.
  31. Gerosa, op. cit., p. 38.
  32. Gerosa, op. cit., p. 42.
  33. George Moir Bussey, History of Napoleon, p. III, 1840. NO ISBN.
  34. Louis Antonine Fauve De Bourrienne, Memoirs of Napoleon Bonaparte, Vulumu 4, p. XXXIV, Wildside Press LLC, 2010. ISBN 978-1-4344-1136-5.
  35. Gerosa, op. cit., p. 57.
  36. Fù purtatu in Marseglia. Si veda Falk, op. cit., p. 111.
  37. Laurenti, un cummircianti riccu, pruposi una cauzioni par a quali fù postu à l'arresti dumiciliari. Saliceti à u mumentu di a libarazioni scrissi chì a ditinzioni ùn pudia micca durà più à longu. Gerosa, op. cit., pp. 62-63.
  38. In seguitu moglia di Jean-Baptiste Jules Bernadotte, generali di Nabulionu. A cunniscenza frà i dui si feci di ghjinnaghju-frivaghju 1795. In Frederic Masson, Napoleon: Lover and Husband, ristampa, p. 20, Kessinger Publishing, 2005. ISBN 978-1-4179-5144-4. .
  39. Bainville, op. cit., pp. 131-138.
  40. 40,0 40,1 40,2 40,3 Storia Univirsali, op. cit., p. 394.
  41. Bainville, op. cit., pp. 175-176
  42. Nabulionu in Egittu, Egittologia.net. URL cunsultatu u 1 ghjinnaghju 2012.
  43. Sergio Donadoni, L'Egittu da u mitu à l'Egittulugia, Turinu, 1990.
  44. Dumas, op. cit., p. 41.
  45. Ludwig (2000), op. cit., p. 102.
  46. Storia Univirsali, op. cit., pp. 398-399.
  47. Bainville, op. cit., p. 187.
  48. Gerosa, op. cit., p. 244.
  49. Bainville, op. cit., pp. 190-193.
  50. Bainville, op. cit., p. 196.
  51. Bainville, op. cit., p. 201.
  52. Tuttu à fattu, duranti u discorsu à u Cunsigliu di l'Anziani, l'amicu è intindenti di Nabulionu, Bourienne, duviti fà zittu u so patronu chì arringava senza dismetta l'assamblea incù frasi com'è "Eiu camminu accumpagnatu di u Diu di a Guerra è di u Diu di a Furtuna!". Ludwig (2000), op. cit., p. 116.
  53. Ludwig (2000), op. cit., p. 119.
  54. Bainville, op. cit., p. 204-206.
  55. Storia Univirsali, op. cit., pp. 399-400.
  56. Guido Fassò, Storia di a filusufia di u drittu. III: Ottucentu è Novicentu, cit. pp. 12-14, Editori Laterza, 2006.
  57. Lefebvre, op. cit., p. 110.
  58. Ghjaddu, op. cit., p. 283.
  59. Wairy, op. cit., p. 57.
  60. Wairy, op. cit., p. 56.
  61. Ghjaddu, op. cit., p. 956.
  62. Storia Univirsali, op. cit., p. 407.
  63. Ugo Foscolo, A Napoleone Bonaparte liberatore.
  64. 64,0 64,1 Nabulionu, [[#CITEREFbi mbo|op. cit.]], p. 29.
  65. A Storia, op. cit., p. 336.
  66. Nabulionu ùn attribuì micca a vittoria di Marengo à Desaix, senza pienghja ni a morti (cusì diciarà eddu stessu à Santa Elena).
  67. A Storia, op. cit., p. 337.
  68. A spidizioni era stata affidata à u cugnatu di Nabulionu, u generali Leclerc, chì murì di frebba giadda dopu à avè catturatu u capu di i ribeddi.
  69. 69,0 69,1 A Storia, op. cit., p. 338.
  70. Nabulionu, op. cit., p. 34.
  71. Nabulionu, op. cit., p. 36.
  72. L'incurunazioni imperiali di Nabulionu custò à l'amministrazioni statali 5.151.574 franchi, sei volti di più ch'è quidda di Luigi XVI
  73. Gerosa, op. cit., p. 304.
  74. A. Pillepich, 2005, Nabulionu è i Taliani, I, p. 240, ISBN 88-15-10489-5
  75. Par asempiu, si pò veda l'intruduzioni di l'Edittu di Saint Cloud [archiviu 2016-03-03; Ritruvatu 2014-09-12].
  76. Briefe von und an Hegel, à cura di Johannes Hoffmeister, I, Hamburg 1961^2, 120.
  77. Finuminulugia di u Spiritu, à cura di Vincenzu Cicero, cit. p. 12, Bompiani 2008.
  78. 78,0 78,1 78,2 78,3 A Storia, op. cit., p. 339.
  79. Storia Univirsali, op. cit., p. 411.
  80. 80,0 80,1 Nabulionu, op. cit., p. 39.
  81. "Quandu vultareti in casa, vi bastarà à dì "Eiu eru incun eddu in a battaglia di Austerlitz", è dopu cuntareti ch'è in menu di quattru ori avemu battutu è dispersu un armata di 100.000 omini cummandata da l'imperatori di Russia è Austria" dissi Nabulionu à i so truppi dopu a vittoria. Gerosa, op. cit., p. 362.
  82. Storia Univirsali, op. cit., pp. 411-412.
  83. Sergio Valzainia, Austerlitz. A più grandi vittoria di Nabulionu, Mondadori, 2006. ISBN 978-88-04-55900-9.
  84. Nabulionu, op. cit., p. 40.
  85. Gerosa, op. cit., p. 364.
  86. Nabulionu, op. cit., p. 43.
  87. 87,0 87,1 A Storia, op. cit., p. 340.
  88. Ludwig (2000), op. cit., pp. 189-190.
  89. 89,0 89,1 89,2 Nabulionu, op. cit., p. 44.
  90. Ludwig (2000), op. cit., p. 200.
  91. A Storia, op. cit., p. 341.
  92. Nabulionu, op. cit., p. 53.
  93. U cardinali Pacca fù siparatu dopu da u papa è inviatu à a furtezza di Fenestrelle ind'eddu firmeti prighjuneri finu à 1815.
  94. Bartolomeo Pacca, Nabulionu contru à Pio VII, Roma, 1944
  95. 95,0 95,1 Nabulionu, op. cit., p. 46.
  96. 96,0 96,1 A Storia, op. cit., p. 342.
  97. Nabulionu, op. cit., p. 48.
  98. 98,0 98,1 98,2 A Storia, op. cit., p. 343.
  99. Nabulionu, op. cit., p. 50.
  100. Bainville, op. cit., p. 173
  101. Lefebvre, op. cit., p. 442
  102. Bernadotte avia spusatu Désirée Clary, prima fiamma di Nabulionu, è suredda di a moglia di Ghjaseppu Bonaparte.
  103. In i trè ghjorna successivi à a partenza di Ghjasippina da u palazzu di i Tuileries, Nabulionu firmò sfaccindatu, senza riceva à nissunu nè fà senta i so ordini.Ludwig (2000), op. cit., p. 235.
  104. Nabulionu, op. cit., p. 57.
  105. 105,0 105,1 Nabulionu, op. cit., p. 58.
  106. A Storia, op. cit., p. 346.
  107. 107,0 107,1 A Storia, op. cit., p. 348.
  108. Lefebvre, op. cit., pp. 597-598
  109. 109,0 109,1 Nabulionu, op. cit., p. 60.
  110. Lefebvre, op. cit., pp. 599-600
  111. L'ordini d'incindià a cità fù datu da u guvarnadori civili di Mosca, u conti Rostopčin; a cità cuntinuò à brusgià par quattru ghjorna è à a fini firmò in pedi solu un terzu di a casi. Gerosa, op. cit., p. 456.
  112. Lefebvre, op. cit., p. 421.
  113. In rialità ùn fù micca solu u fretu l'elementu ditarminanti à a scunfitta, tiuria basata nantu à a ghjustificazioni ch'è Nabulionu deti à u Senatu francesu u 20 dicembri, è nantu à u so 29º bullittinu di guerra, par invucà, à discolpa di u disastru in u quali era incorsa a so campagna, un avvinimentu indipindenti da i so capacità militari. Ancu duranti a marchja d'andata ci fù una grandi murìa frà i cavaddi è frà i suldati à causa di u gran'caldu. Quidd'istati fù infatti insulitamenti longu è a cutrura feci a so comparsa quandu l'armata francesu/francesa era dighjà in ritirata è cumbattia, più ch'è contru i russii, ancu contru a fanga chì l'ustaculava mori Chandler, op. cit., pp. 1027-1028.
  114. 114,0 114,1 114,2 A Storia, op. cit., p. 349.
  115. Dumas, op. cit., p. 124.
  116. Nabulionu, op. cit., p. 66.
  117. Ludwig (2000), op. cit., pp. 341-342.
  118. Gerosa, op. cit., p. 486.
  119. Thomas Ussher, op. cit.
  120. Gazzetta di Firenza, 1815.
  121. Ludwig (2000), op. cit., pp. 344-345.
  122. Ludwig (2000), op. cit., p. 358.
  123. Ludwig (2000), op. cit., p. 360.
  124. Gerosa, op. cit., p. 489.
  125. 125,0 125,1 Nabulionu, op. cit., p. 70.
  126. 126,0 126,1 A Storia, op. cit., p. 350.
  127. "Eiu vogliu tena sultantu u puteri chì mi hè nicissariu par guvirnà", affirmò. Ludwig (2000), op. cit., p. 363.
  128. Nabulionu, op. cit., p. 71.
  129. A Storia, op. cit., p. 351.
  130. Hè notu a passata, narrata ancu da Hugo in I miserabili, ch'è à l'impusizioni di resa di l'inglesi Cambronne avaria rispostu simpliciamenti: "Merda"; altri sustenini inveci ch'eddu avaristi rispostu incù un più furmali è militarescu "A Vardia mori ma ùn s'arrendi micca". Gerosa, op. cit., p. 501, cita tremindù i frasi; Dumas, op. cit., p. 173. Pendi par a più celebru parola.
  131. 131,0 131,1 Nabulionu, op. cit., p. 73.
  132. Ludwig (2000), op. cit., p. 385.
  133. Ludwig (2000), op. cit., p. 388.
  134. À Nabulionu fù concessu di fà si accumpagnà di trè ufficiali più un chirurgu è dodici dumestichi, tutti scelti frà quiddi chì l'accumpagnàni in Inghilterra annantu à u Bellerophon (ma incù l'esclusioni di i generali Savary è François Antoine Lallemand). Dopu à i so prutesti, li funi cuncessi quattru parsoni nanzi ch'è trè:
    • U generali Carlu Tristano, conti di Montholon (1783 - Parighji, 23 aostu 1853), accumpagnatu da a moglia Albine de Vassal è da u figliolu cinquannincu Tristano. Firmarà in Sant'Elena finu à a morti di Nabulionu.
    • U generali Bertrand (Châteauroux 28 marzu 1773 - ivi, 31 ghjinnaghju 1844), accumpagnatu da a moglia Fanny de Dillon è da i trè figlioli. Firmarà in Sant'Elena finu à a morti di Nabulionu.
  135. Ludwig (2000), op. cit., p. 486; Dumas, op. cit., p. 186. Rumanzata hè a virsioni chì riporta com'è ultima paroli quidda di Ghjasippina, ch'eddu prununciò ma solu à l'inizii di u diliriu.
  136. (inglesa) Milo Keynes, The death of Napoleon in «The Royal Society of Medicini», aostu 2004. PMID 15459279.
  137. 137,0 137,1 Nantu à a morti di Nabulionu. URL cunsultatu u 2 ghjinnaghju 2012.
  138. (inglesa) Lugli A, Clemenza M, Corsu PE, di Costanzo J, Dirnhofer R, Fiorini E, Herborg C, Hindmarsh JT, Orvini E, Piazzoli A, Previtali E, Santagostino A, Sonnenberg A, Genta RM., The medical mystery of Napoleon Bonaparte: an interdisciplinary exposé, maghju 2011. PMID 21326012.
  139. 139,0 139,1 139,2 Nabulionu, op. cit., p. 78.
  140. Richard Henry Horne, The history of Napoleon, Londra 1840.
  141. François Lagrange, Les Invalides in «L'estampille/L'objet di art», (21), ghjinnaghju 2006, p. 51.
  142. G.Blond, Viva è mora par Nabulionu, pp. 7-9.
  143. Tulard, op. cit., pp. 9-16
  144. A nascita di Carlu Lionu smentì a cunvinzioni ch'è Nabulionu fussi sterili, cunvinzioni chèi pruvinia da u fattu ch'è a moglia Ghjasippina, dopu circa deci anni di matrimoniu, ùn l'avia ancora datu un figliu nonustanti edda n'avissi avuti dui da u pricidenti maritu. Stu fattu dimustrava u cuntrariu: Ghjasippina era diventata sterili è Nabulionu iniziò da tandu à pinsà à u divorziu chì l'avaria cunsintitu di spusà una donna in gradu di dà li un eredi di l'imperu, Ghjaddu, op. cit., pp. 496-497.
  145. Jean-Marie Mayeur, Alain Corbin, Arlette Schweitz (dir.), Les immortels du Sénat, 1875-1918. Les cent seize inamovibles de a Troisième République, Paris, Publications de a Sorbonne, 1995, 512 p.
E persunalità storiche di Corsica

Ghjacumu Petru Abbatucci - Bartulumeu Arena - Angelo Matteo Bonelli - Ghjiseppu Maria Buonaparte - Lucianu Buonaparte - Napulione Buonaparte - Circinellu - Ugo Colonna - Matteu de Buttafuoco - Ghjacintu Paoli - Pasquale Paoli - Rinucciu di la Rocca Dumenicu Rivarola - Sambucucciu d'Alandu - Sampieru Corsu - Vannina d'Ornanu - Vincentellu d'Istria -