Medusa

À prupositu di Wikipedia
Mezu bustu di Medusa di Gian Lorenzo Bernini à i Musei Capitulini
Medusa, d'Arnold Böcklin (1878 circa)
U scudu incù a testa di Medusa, Caravaghju
Testa di Medusa, ditagliu di a canciddata di u Palazzu Riali di Torinu
Rapprisintazioni d'Atena incù a testa di Medusa in pettu

Medusa hè un criatura mustruosa appartinenti à a mitulugia greca. Incù Stenu (a forti) è Euriali (quiddu chì salta luntanu) era una di i trè Gurgoni, figlioli femini di Forcu è di a so suredda Cetu, dui orrendi mostri marini, è l'unica à ùn essa micca immurtali. In i rapprisintazioni più antichi era orrenda, asattamenti com'è i so sureddi Stenu è Euriali. In virsioni più ricenti eppuri (Pindaru, Ovidiu) Medusa hè stata cunsidarata com'è una donna biddissima chì riiscia à affascinà l'omini chì ùn riiscendu micca à trattena si si vultavani à fighjulà la, trasfurmendu si in petra. Inoltri rapprisintava a pirvirsioni intillettuali.

In a mitulugia corsa[mudificà | edità a fonte]

Dopu avè trasfurmatu tutti i giganti lestrigoni di Corsica in petre, a Regina Medusa murì, lasciendu u so sangue in u Mediterraniu, criendu u nostru eternu curallu.

In a mitulugia classica[mudificà | edità a fonte]

A mitamurfosa[mudificà | edità a fonte]

Sicondu u mitu Puseidonu s'invaghisci di Medusa è, trasfurmatu si in acula marina, a rapisci, purtendu la in un tempiu cunsacratu à Atena induva a siduci. Medusa chì pussidia una splendida capiddera, nascondi, par vanità, u voltu daretu un'egida di a dea. Dura hè a punizioni ch' Atena, dea di a raghjoni parturita da a menti di Zeus, l'inflighji: a bedda capiddera fù mutata in un garbugliu di vipari vilanosi è i so denti sò mutati in zanni. Medusa fù trasfurmata in un mostru orribili di a quali u sguardu pitrifichechja ogni criatura viventi.

A morti[mudificà | edità a fonte]

Cundannata à viva in sulitudina in un antru cavirnosu, tarminarà a so misara esistenza par mani di l'eroi Perseiu, figliu di Zeus è Danae. Quistu, furnitu da Hermes di una falcia è da a dea Atena di unu scudu lucidu è riflittenti com'è spichju, dopu à avè suttrattu à i trè Graii (anch'eddi figlioli femini di Forcu) u so unicu ochji è u so unicu denti, i custringhji à rivilà u locu induva viviani i Ninfi Stigii. Dopu essa si fattu cunsignà da i Ninfi un paghju di calzi alati, un saccu, è l'elmu magicu di u signori di l'inferni Ade, chì rendi invisibili quiddu chèi l'indossa, Perseiu bula versu l'uccidenti finu à a terra di l'Iperborei, ind'eddu trova i Gurgoni addurmintati frà grisgi statui, cunsunti da a piova, d'omini è animali salvatichi pitrificati da Medusa. Imprudendu u scudu com'è spichju par ùn incrucià ni micca u sguardu litali, Perseiu, di u quali a mani hè vidata da Atena, incù un solu colpu di falcettu, scapa Medusa. Da u coddu di a Gurgona, sicondu Ovidiu, nascini i figlioli ch'edda avia inghjinaratu dopu à l'unioni incù Puseidonu, u cavaddu alatu Pegasu è u guerrieri Crisaore incù una falcia durata in manu. Da u so sangui nascini ancu u curaddu rossu è Anfesibena. Perseiu ùn affronta micca Crisaore è, riposta a testa di a Gurgona in u saccu, s'alza in bulu. Bench'è Stenu è Euriali, discitati da i so novi nipoti, si lancessini à l'insiguimentu, eddu riesci à alluntanà si sanu è salvu, prutettu da l'elmu chì rendi invisibili. A testa di Medusa fù usata, in seguitu, par pitrificà Atlanti chì fù mutatu in u monti umonimu. U titanu, infatti, l'avia nigatu uspitalità timendu, à causa di a prufezia di un oraculu, par i pomi d'oru di u so ortu. Perseiu pitrifichechja, successivamenti, salvendu Andromeda, un orribili mostru marinu scatinatu da Puseidonu contru a cità di Argu. A principessa, figliola di u rè Cefeu è di a righjina Cassiopea chì avia usatu cunfruntà ni a biddezza incù quidda di i nireidi, avaristi duvutu essa sacrificata, à causa di l'offesa fatta à u diu, in cambiu di a salvezza di a cità. A murtifera testafù usata ancu contru Fineu (o Agenori), ziu di Andromeda, è duicentu di i so siguaci (duranti u matrimoniu di a zitedda, Fineu avia avanzatu pratesi annantu à a nipoti) è contru Polidetti, perfidu rè di Serifu, postu ch'eddu avia custrettu a so mamma Danae à rifughjà si in un tempiu par difenda da eddu a so virtù. Infini, a testa di Medusa fù dunata da Perseiu à Atena chì, accittata la, a poni à u centru di a probbia Egida fundendu la incun edda. U so scudu, da tandu, assunsi a capacità di riducia in petra chiunqua. Sicondu una varianti Perseiu sippidditi a testa à Argu.

In l'arti[mudificà | edità a fonte]

Pittura[mudificà | edità a fonte]

  • A Medusa dipintu di Pieter Paul Rubens (1618 circa)
  • Medusa dipintu di Caravaghju, 1590 ca., Firenza, Uffizi.
  • Medusa, di Arnold Böcklin (1878 circa)

Scultura[mudificà | edità a fonte]

  • Perseiu uccidi Medusa sottu i ochji di Atena, mitopa da Selinunte, 540 a.C., Museiu Archiulogicu di Palermu.
  • Medusa, fruntonu uccidintali di u tempiu di Artemidi à Corfù, 580 a.C., Museiu Archiulogicu di Corfù.
  • Perseiu incù a testa di Medusa, di Benvenuto Cellini, Loggia di i/dei Lanzi, Firenza.
  • Medusa di Gian Lorenzo Bernini à i Musei Capitulini, Roma.

Cinema[mudificà | edità a fonte]

  • In u film Percy Jackson è i dei di l'Olimpu: U latru di fulmini Medusa apparisci intarpritata da Uma Thurman.
  • Apparisci in u filmu di u 1981 Scontru di titani è in u rimake di u 2010 Scontru trà titani.

Televisioni[mudificà | edità a fonte]

  • U pukemon Tangela hè basatu annantu à Medusa.

Litteratura[mudificà | edità a fonte]

A figura di Medusa hè ripresa ancu molti volti in a litteratura com'è Ovidiu in i Mitamurfosi (IV, 799-801): "A figlia di Ghjovi si vultò è si cuprì incù l'egida u castu voltu, ma, parchì quidd'ultraghju ùn ristessi impunitu, mutò in luridi sarpi i capeddi di a gurgona".

Videughjochi[mudificà | edità a fonte]

Medusa hè l'antagunista di u videughjocu Kid Icarus.

Musica[mudificà | edità a fonte]

Vinicio Capossela, in l'album "Ovunque proteggi" di u 2006 (vincitori di u premiu Tenco com'hè migliori album di quidd'annu) didicheghja a canzona numaru 7 (Medusa cha cha cha) à u mitu di Medusa, cilibrata incù toni ironichi è à u ritmu di cha cha cha.

Fonti[mudificà | edità a fonte]

  • Ovidiu, I mitamurfosi, 1988, Gruppu Editoriale Fabbri Bompiani, Sonzogno.
  • Anna Maria Carassiti, Dizionario di Mitulugia greca è rumana ,1996 Newton.
  • Robert Graves, I Miti Grechi (Di i dei è Eroi in Omeru) , 1963 Longanesi & C. Milanu.

Da veda[mudificà | edità a fonte]