Lista di e pieve di Corsica

À prupositu di Wikipedia
Carte nouvelle de l'isle de Corse par ses 10 provinces et 4 fiefs d'Antoine Jaillot (1738)

Una pieve hè un'urganizazione geugrafica, riligiosa è amministrativa. Tira a so orìgine in l'altu Medievu, in Italia è in Corsica.

À l'orìgine a parolle pieve indetta a chjesa principale, situata in ogni valle di Corsica induve l'abitanti s'addunianu pè a cerimonia di u battezimu. Hè a sola induve si trova un battisteru o i fonti battismali. Ghjuvava dinù di campusantu[1]. Sta chjesa era dunque chjamata pieve, chjesa pievana o chjesa piuvana. In latinu plebania. Si dicia dinù chjesa matrice.

U termine "pieve" s'hè pocu à pocu stesu per parlà dinù di a circuscrizzione chì dipendia di sta chjesa. Ogni pieve facia parte d'una diòcesi. Ci sò stati à quandu cinque, à quandu sei diòcesi in Corsica.

E cunfine di e pieve sò naturale (fiumi, creste, muntagne) è seguiteghjanu e forme di e valle.

U locu di a chjesa pievana pudia esse dinù un locu di cunsulta (chjamatu "arringu" o "tribunale") induve eranu ghjudicati l'affari di a pieve. Sò numerosi i nomi di lochi chì l'attestanu.

Si face ricullà à l'epica pisana l'organizazione sistemàtica di a Corsica in pieve, ch'ella sia pè a fiscalità, a ghjustizia, l'administrazione. A pieve era dunque una struttura pulitica[2]. Ma e cunfine di e pieve ùn sò micca sempre state fisse è si sò mosse in funzione di l'abandonu di certi lochi (cum'è e piaghje à i tempi di l'invasione). In più di quessa, ci vole à tene à mente chì e limite di e pieve amministrative ùn sò micca sempre state e listesse chè quelle di e pieve religiose.

Orìgine[mudificà | edità a fonte]

A chjesa Santa Marione di Corti, pieve di Tàlcini

A parolla pieve vene da u latinu plebs, vale à dì "populu". Ùn si cunnosce a date di creazione di e diòcesi è e pieve. A so orìgine ferma misteriosa è antica. Certi nomi di pieve ricollanu forse à a protostoria. I nomi di certi "populi" di Corsica citati da u geografu grecu Ptulemeu si ritrovanu in unepochi di nomi di pieve[3].

À a caduta di l'Imperu rumanu, a chjesa cerca d'organizà a Corsica in vescuvati è pieve. Sapemu grazia à e lettere di u papa Gregoriu Magnu chì à a fine di u seculu VI, i vescuvati di Sagone, Aleria è Aiacciu esistenu. U papa si lagna chì ste diòcesi sò abbandunate è si ritrovanu senza vescu. Ùn ammenta micca quellu di Mariana ma i storichi pensanu ch'ellu esistia tandu[4].

Durante un tempu ùn ci hè più ch'è un solu vescuvatu in Corsica : quellu di Mariana[5] (trà a metà di u seculu VII è u seculu VIII).

À a fine di u seculu XI, e cinque diòcesi di Corsica sò ristabiliti da Pisa : Aleria, Mariana, Sagone è Aiacciu. A chjesa pisana s'arremba nant'à a rete di e pieve, nant'à u mudellu ch'ellu si pò truvà in Italia di u nordu è di u centru. E catedrale distrutte sò ricustruite è parechje chjese di stile rumànicu nascenu tandu. À u centru d'ogni pieve si trova a chjesa principale, chjamata anch'ella pieve. Hè u locu di u battezimu.

Santa Maria di A Casalta, pieve d'Ampugnani

Versu u seculu XII, a pieve si trova anch'ella spartuta in parechje circuscrizzione, chjamate cappelle, è più tardi parochje.

À i seculi XIV è XVI, e chjese pievane sò pocu à pocu abbandunate. D'altre chjese, vicine di i paesi sò custruite. Ma u territoriu di a pieve ferma una realità sin'à l'epica muderna. Hà sempre un rollu amministrativu è fiscale, allora chì u rollu religiosu smarrisce di pettu à quellu di a parochja.

A struttura di a Corsica in pieve serà abbandunata dop'à a cunquista da a Francia.

A Trinità, pieve d'Aregnu

Listinu[mudificà | edità a fonte]

Per fà stu listinu, avemu pigliatu cum'è riferenza u travagliu di Geneviève Moracchini-Mazel in u so libru Les Eglises romanes de Corse (Klincksieck, 1967). S'arremba nant'à ciò ch'elle sarianu state e pieve à i tempi paleocristiani. U so travagliu ùn hè micca accettatu da tutti i circadori, ma ferma una basa di studiu interessante.

Una di e difficultà di fà u listinu di e pieve vene da a mancanza di ducumenti è di testimunianze à i tempi i più alti di u Medievu. L'altra difficultà vene da u fattu chì e cunfine di a pieve religiosa ùn sò micca sempre state e listesse di quelle di a pieve amministrativa.

Vescuvatu di Mariana[mudificà | edità a fonte]

E pieve di u vescuvatu di Mariana

Pieve di u vescuvatu di Mariana[mudificà | edità a fonte]

U vescuvatu di Mariana cuntava sedeci pieve :

Geneviève Moracchini-Mazel[6] ci aghjunghje trè pieve smarrite à a fine di u Medievu : Siscu, Chjappella è Chjurlinu.

Catedrale di Mariana[mudificà | edità a fonte]

A catedrale di u vescuvatu di Mariana era Santa Maria Assunta, detta A Canònica, in Lucciana.

Descrizzione di u vescuvatu di Mariana à u XVIu seculu[mudificà | edità a fonte]

In a so opera Dialogo nominato Corsica[1], Munsignore Agostino Giustiniani conta sedeci pieve in u vescuvatu di Mariana : Luri, Tuminu, Brandu, Lota, Ortu, Mariana, Bigornu, Caccia, Quadru o Casinca, Tavagna, Moriani, Ostriconi, Tuani, Sant'Andria, Casàccuni, Ghjunsani.

Vescuvatu di Nebbiu[mudificà | edità a fonte]

E pieve di u vescuvatu di Nebbiu

Pieve di u vescuvatu di Nebbiu[mudificà | edità a fonte]

A diòcesi di Nebbiu conta sette pieve :

Segondu à Geneviève Moracchini-Mazel[6] a pieve di Bivincu serà integrata à u Medievu in a pieve di San Quilicu.

Catedrale di Nebbiu[mudificà | edità a fonte]

A catedrale di u vescuvatu di Nebbiu era a chjesa Santa Maria Assunta, in San Fiurenzu.

Descrizzione di u vescuvatu di Nebbiu à u XVIu seculu[mudificà | edità a fonte]

In a so opera Dialogo nominato Corsica[1], Munsignore Agostino Giustiniani conta sei pieve in u vescuvatu di Nebbiu : Cànari, Nonza, Ròsulu, San Quilicu, Santu Petru chjamatu dinù San Ghjuvanni di Brùmica.

Per ciò chì hè di a parte administrative, Antoine-Marie Graziani ammenta d'altri nomi di e pieve in i ducumenti di u XVIu seculu : a pieve di Ferringule, a pieve d'Oletta (cù i paesi d'Oletta è di U Poghju), a pieve di Patrimoniu (Patrimoniu è Barbaghju), a pieve di Ròsulu (Vallecalle, Olmeta è Rutali), a pieve di Santu Petru (Santu Petru di Tenda è San Gavinu), a pieve di San Quilicu (A Pieve, Soriu, Rapale è Muratu).

Vescuvatu d'Accia[mudificà | edità a fonte]

E pieve di u vescuvatu d'Accia

A diòcesi d'Accia era cumposta di solu duie pieve : Ampugnani è Rustinu. Hè stata creata à a fine di u seculu XI. Tandu, e republiche di Pisa è di Ghjenuva eranu rivale. Per circà d'appacià u cunflittu, in u 1133 u papa Innucentu II sparte a Corsica. Trè diòcesi sò messe sott'à u cuntrollu di Pisa (Aiacciu, Aleria è Sagone). L'altri passanu sott'à quellu di Ghjenuva (Mariana è Nebbiu). Per ch'elle sianu à paru, a diòcesi d'Accia hè creata. Una pieve hè pigliata nant'à u territoriu d'Aleria (Rustinu), un'altra nant'à quellu di Mariana (Ampugnani).

U vescu, chì era dinù piuvanu d'Ampugnani, stava à A Casalta (si pò sempre vede a casa, arruvinata, à u locu dettu A Costa à i Fiori). Dopu era stabilitu à u cunventu Sant'Antone di A Casabianca.

Cum'ella rapurtava pocu, a diòcesi hè stata suprimata in u 1563, da u Cunciliu di Trento.

Pieve di u vescuvatu d'Accia[mudificà | edità a fonte]

A Diòcesi d'Accia cuntava duie pieve :

Catedrale d'Accia[mudificà | edità a fonte]

A catedrale di u vescuvatu d'Accia era a chjesa San Petru, chjamata San Petrùculu (in uppusizione à u San Petrone). Oghje hè ruvinata. Si trova à u pede di u monte San Petrone, à vinti minuti di marchja da a Bocca à u Pratu, nant'à a cumuna di U Quercitellu. Ma ùn s'hè trovu u battisteru[7].

E ruvine di a catedrale San Petru d'Accia, in u locu chjamatu San Petrùculu. In fondu si vede u San Petrone.

Certi storichi parlanu di a presenza d'una catedrale in cima di u San Petrone, à 1.767 metri d'altitutine, à duie ore è mezu di marchja da Bocca à u Pratu. Ma ùn ci hè accunsentu nantu à stu particulare. In punta di a muntagna si ponu vede e vistighe d'una custruzzione chì puderia esse l'antica catedrale.

Descrizzione di u vescuvatu d'Accia à u XVIu seculu[mudificà | edità a fonte]

In a so opera Dialogo nominato Corsica[1], Munsignore Agostino Giustiniani conta duie pieve in u vescuvatu d'Accia : Ampugnani è Rustinu.

Vescuvatu di Sagone[mudificà | edità a fonte]

E pieve di u vescuvatu di Sagone

Pieve di u vescuvatu di Sagone[mudificà | edità a fonte]

C'eranu vinti pieve

Catedrale di u vescuvatu di Sagone[mudificà | edità a fonte]

A catedrale di u vescuvatu di Sagone era Sant'Appianu, nant'à a cumuna di Vicu.

Descrizzione di u vescuvatu di Sagone à u XVIu seculu[mudificà | edità a fonte]

In a so opera Dialogo nominato Corsica[1], Munsignore Agostino Giustiniani conta dodeci pieve in u vescuvatu di Sagone : Pinu, Olmia, Chjumi, Armitu, Sia, Salogna, Paomia, Vicu, Cinarca, Sorru in Sù, Cruzinu, Sevindentru,

Vescuvatu d'Aleria[mudificà | edità a fonte]

E pieve di u vescuvatu d'Aleria

Pieve di u vescuvatu d'Aleria[mudificà | edità a fonte]

Si cuntava dicennove pieve in a diòcesi d'Aleria :

Geneviève Moracchini-Mazel[6] ci aghjunghje : Aleria, Tòcchisu, Mercoriu è Santa Riparata.

Catedrale di u vescuvatu d'Aleria[mudificà | edità a fonte]

A catedrale di u vescuvatu d'Aleria era San Marcellu, situata à U Forte d'Aleria[8]. A chjesa attuale di San Marcellu hè stata custruita nant'à u situ di l'antica catedrale. L'INRAP avia scavatu u situ in u 2011[9].

A chjesa attuale di San Marcellu d'Aleria. L'antica catedrale hè stata distrutta

Descrizzione di u vescuvatu d'Aleria à u XVIu seculu[mudificà | edità a fonte]

In a so opera Dialogo nominato Corsica, Munsignore Agostino Giustiniani conta dicenove pieve in u vescuvatu d'Aleria : Ghjuvellina, Campulori, Verde, Opinu, Serra, Matra, Boziu, Alisgiani, Orezza, Vallerustie, Tàlcini, Niolu, Venacu, Rogna, Cursa, Cuvasina, Castellu, Aregnu è Càrbini.

Vescuvatu d'Aiacciu[mudificà | edità a fonte]

E pieve di u vescuvatu d'Aiacciu

Pieve di u vescuvatu d'Aiacciu[mudificà | edità a fonte]

Si cuntava 13 pieve

Geneviève Moracchini-Mazel[6] ci aghjunghje Scupamena, A Costa, Bisughjè, Urtòlu, Figari, Bunifaziu è Sagri, smarite à u Medievu.

A regione di Portivechju[mudificà | edità a fonte]

In quant'à a regione di Portivechju, a situazione hè di più cumplicata. L'infurmazione in quant'à u territoriu chì và da Bunifaziu à a Sulinzara sò incerte. Scrive Moracchini-Mazel chì hè prubabile chì ogni valle furmava una pieve : quelli di i fiumi di l'Osu, di u Stabiacciu, di Cavu, di Tarcu, di Foni (Favone), Scrive l'archeologa[6] : "De ces pièves, nous ne connaissons ni les noms, ni les limites, ni le titre des piévanies (...) nous dirons d'abord pour expliquer l'état d'oubli et d'abandon qui caractérise ce pays, qu'il est certainement celui qui a subi les plus graves dévastations du fait des incursions barbaresques ; dans le magnifique golfe de Porto-Vecchio, les corsaires avaient réussi à installer une base d'où partaient presque quotidiennement - certains actes notariés en font foi - faire leurs raids sur le reste des côtes corses".

Ùn si sà nunda di l'organizazione di e pieve chì currispondenu oghje à i paesi di Conca, Lecci, Portivechju è Sotta.

Catedrale di u vescuvatu d'Aiacciu[mudificà | edità a fonte]

Ùn si sà induv'ella si truvava a prima catedrale d'Aiacciu. Invece, l'anticu battisteru San Ghjuvanni hè statu trovu in u 2005, cù i scavi di l'archeologhi di l'INRAP[10]. U battisteru si puderà visità à a fine di u cantieru[11].

Descrizzione di u vescuvatu d'Aiacciu à u XVIu seculu[mudificà | edità a fonte]

In a so opera Dialogo nominato Corsica, Munsignore Agostino Giustiniani[1] conta dodeci pieve in u vescuvatu d'Aiacciu : Aiacciu, Appiettu, Mizana, Celavu, Cavru, Urnanu, Tàlavu, Cruscaglia, Vighjeni, Valle, Attallà, Sartè.

Note[mudificà | edità a fonte]

  1. 1,0 1,1 1,2 1,3 1,4 1,5 Agostino Giustiniani, Description de la Corse : préface, notes et traduction de Antoine-Marie Graziani, ed. Alain Piazzola, 1993.
  2. "Mais, très tôt, et de toutes façons à partir de la période pisane, date vraissemblable de l'institution systématique des pievi en Corse le terme a pris une connotation sociale, tout à la fois fiscale, judiciaire et administrative, donc politique". Antoine-Marie Graziani, vede nota 1.
  3. Olivier Jehasse : Corsica Classica, La Corse dans les textes anciens : VIIe siècle av. JC an 1000, La Marge édition, 2010.
  4. Daniel Istria, Grégoire 1er, dit Grégoire le Grand, in Dictionnaire historique de la Corse, Albiana, 2006
  5. Daniel Istria, Pieve : la pieve au Moyen Âge, in Dictionnaire historique de la Corse, Albiana, 2006
  6. 6,0 6,1 6,2 6,3 6,4 Geneviève Moracchini-Mazel in Les Églises Romanes de Corse - Klincksieck, CNRS, 1967.
  7. Corse Romane : https://corse-romane.eu/qercitello-petruculo-d-accia-y/
  8. Corse-Matin : La première cathédrale retrouvée près de Saint-Marcel : https://www.corsematin.com/article/culture-et-loisirs/la-premiere-cathedrale-retrouvee-pres-de-saint-marcel Archiviu 2011-05-25 at the Wayback Machine
  9. INRAP : Fouille archéologique dans l'église San Marcellu, https://www.inrap.fr/aleria-fouille-archeologique-dans-l-eglise-san-marcello-11377
  10. INRAP : Un baptistère paléochrétien à Ajaccio, https://www.inrap.fr/un-baptistere-paleochretien-ajaccio-4873
  11. Copia di archiviu [archiviu 2018-04-02; Ritruvatu 2019-01-03].

Da vede dinù[mudificà | edità a fonte]

Bibliugrafia[mudificà | edità a fonte]

  • Lucien Auguste Letteron in Histoire de la Corse Tome I, Bulletin de la Société des sciences historiques & naturelles de la Corse – Imprimerie et Librairie Veuve Eugène Ollagnier - Bastia, 1888 - Template:Gallica.
  • Geneviève Moracchini-Mazel in Les Églises Romanes de Corse, Klincksieck, CNRS - Paris, 1967.
  • Agostino Giustiniani, Description de la Corse : préface, notes et traduction de Antoine-Marie Graziani, ed. Alain Piazzola, 1993.

Ligami[mudificà | edità a fonte]