Lingua tedesca

À prupositu di Wikipedia

Tedescu (Deutsch)

Altri nomi: alemanu, alimanu
Parlatu in: Germania, Svizzera, Austria, Liechtenstein, Lussemburgu, Belgica (cantoni orientali), Francia (Alsazia e Lorena), Danimarca, Romania, Namibia, Stati Uniti d'America, Italia (Pruvincia di Bolzanu), Sudafrica, Cile, Brasile, Repubblica Ceca, Ungheria, Russia, Kazakistan, Togu, Camerun, Tanzania, Qingdao e l'isule di l'Uceania (diffusione reghjonale).
Parsoni: 110 milioni
Classifica: 10 (secondu altre fonti 11)
Tipulugia: SVO isulante - tonica
Filugenesi: Indoauropeanu






Statutu officiale
Nazioni: Austria
Belgica
Germania
Liechtenstein
Lussemburgu
Svizzera
Rigulatu da: nisciuna rigulazioni officiali
Codici di classificazioni
ISO 639-1 de
ISO 639-2 ger
ISO 639-3 deu
SIL GER (in inglesu)
Estrattu in lingua
Dichjarazioni univirsali di i diritti di l'omu - Art.1
Alle Menschen sind frei und gleich an Würde und Rechten geboren. Sie sind mit Vernunft und Gewissen begabt und sollen einander im Geiste der Brüderlichkeit begegnen.
Lingua - Alencu d'e lingue - Linguistica
Lu logu di Wikipedia Visitighja la Wikipedia in Tedescu!

Distribuzione geugrafica di lu tedescu
Quista pagina pudaria cuntena carattari Unicode.

U tedescu (nome nativu: Deutsch, [dɔʏ̯tʃ]) hè una lingua indoeurupea chì appartene à u ramu occidentale di e lingue germaniche. Hè a lingua incù u più grande numeru di locutori nativi di u cuntinente europeu[1] è di l'Unione eurupea,[2] parlata com'è prima lingua è ricunnisciuta com'è lingua ufficiale in Germania, in Austria, in Svizzera è in Liechtenstein.

Trà e lingue di u gruppu germanicu hè a lingua più diffusa in u mondu dopu à l'inglese.

Distribuzione geugrafica[mudificà | edità a fonte]

U tedescu hè parlatu per u più in l'Europa cintrale: in Germania, Austria è Svizzera.

In Italia u tedescu hè ricunnisciutu com'è lingua ufficiale rigiunale incù à u talianu in Trentino-Altu Adige, induv'ellu hè parlatu per u più in a Pruvincia autonoma di Bolzano. Gode inoltre di u status di coufficialità in a Val Canale in Friuli-Venezia Ghjulia. Dialetti ascrivibili à a famiglia linguistica di u tedescu sò parlati da e minuranze walser di u Piemonte è di a Valle di Aosta, da quelle mochene di u Trentino è da quelle carnico-germaniche di Sauris, Timau in u Friuli è Sappada. Sempre à a famiglia di e lingue germaniche appartene a lingua cimbra, parlata da a minuranza linguistica di i cimbri prisente trà Venetu è Trentino.

U tedescu hè inoltre parlatu in parte di a Rumania, di a Polonia (Voivodato di Opole), di l'Alsazia è di a Lorena (Francia) è hè parlatu in i Stati Uniti (New York, Pennsylvania è Ohio). Ancu exi pussidimenti culuniali di a Germania, com'è per esempiu a Namibia, anu una nutevule percentuale di a pupulazione chì ancu oghje parla u tedescu.

Incù circa 112 milioni di parlanti distribuiti in 38 Stati, hè una lingua pluricentrica com'è l'inglese. Ci sò infatti isule linguistiche tedesche in tutti i cuntinente è parechji di ste cumunità esistenu da parechji seculi.

Sicondu Ethnologue a lingua tedesca hè a 11ª lingua parlata com'è prima lingua per dimensione. Hè parlata glubalmente in 43 Paesi da 90,3 milioni di persone.[3]

Riguardu à l'Africa, u tedescu hè parlatu da circa 25-30.000 persone com'è lingua matre in l'exi culonia tedesca di a Namibia.

Origine[mudificà | edità a fonte]

L'aria germanofuna in u Sacru Rumanu Imperu intornu à u 962.
A pupularità diffusa di a Bibbia tradutta in tedescu da Martin Lutero aiutò a diffusione di u tedescu mudernu.

Hè pussibule à esaminà u sviluppu storicu di a lingua tedesca à traversu a so suddivisione in i siguenti periodi:

  • Altu tedescu anticu (750-1050)
  • Altu tedescu mediu (1050-1350)
  • Altu tedescu mudernu (1350-1750)

U gluttonimu pruvene da a parola germanica þeudiskaz, incù u quale in u Medievu si disignava a lingua di u þeudō, vene à dì di u populu (una lingua germanica, senza distinzione) cuntrastendu la à u latinu. Da þeudiskaz sò derivati u tedescu deutsch, u nederlandese duits (chì in questa lingua si riferisce à u tedescu), l'inglese dutch (chì si riferisce à u nederlandese) è u latinu theodiscus, da u talianu tedescu è u francese tudesque (oghje si riferisce à tuttu ciò chì riguarda i populi germanichi durente l'altu medievu; "tedescu" in francese hè allemand, derivatu da u populu di l'Alemanni). Ancu u nome di u populu di i Teutoni deriveghja da sta radica.

Tedescu mudernu[mudificà | edità a fonte]

Alimagna[mudificà | edità a fonte]

Quandu Martin Lutero tradusse a Bibbia (u Novu Tistamentu in u 1522 è u Vechju Tistamentu, pubblicatu in parechje parte è cumplittatu in u 1534), basò a so traduzione principalmente annantu à u linguaghju standard di a burocrazia in Sassonia (sächsische Kanzleisprache), cunnisciutu ancu com'è Meißner-Deutsch (da a cità tedesca di Meißen). Stu linguaghju era basatu annantu à i dialetti altu-orientali è centru-orientali tedeschi è cunsirvava moltu di u sistema grammaticale di u mediu altu tedescu (differamente da i dialetti tedeschi parlati in l'Alimagna cintrale è sittentriunale, chì tandu avianu dighjà cuminciatu à perde u genitivu è u passatu remotu). À l'iniziu e copie di a Bibbia avianu una longa lista di glosse, chì traducianu e parole scunnisciute in a rigione incù i termini usati in u dialettu rigiunale. I cattolichi à l'iniziu rifiutonu a traduzione di Luteru è pruvonu à crià u so propriu standard cattolicu (gemeines Deutsch) — chì, quantunque, differia da u "tedescu prutistante" solu in parechji picculi ditagli. Ci hè vulsutu finu à a mità di u XVIII seculu per crià un standard tuttu à fattu accittatu, punendu fine à u periodu di u novu altu tedescu.

Finu à u 1800 circa, u tedescu standard fù soprattuttu una lingua scritta: in l'Alimagna sittentriunale urbana, eranu parlati i dialetti lucali bassu-sassone o bassu-tedescu; u tedescu standard, chì era nettamente differente, era spessu imparatu com'è una lingua straniera incù una pronuncia incerta. E guide priscrittive di pronuncia cunsideravanu a pronuncia tedesca sittentriunale com'è standard. In ogni modu, l'attuale pronuncia di u tedescu standard varieghja da una rigione à l'altra.

Svizzera[mudificà | edità a fonte]

Ripartizione di e lingue ufficiale in Svizzera (2000).

A lingua tedesca hè una di e quattru lingue naziunali in Svizzera à tempu cù u francese, u talianu è u rumanciu (in ordine per numeru di locutori materni).
I svizzeri germanofuni cumunicheghjanu trà di elli usendu in grande maiuranza un gruppu di dialetti tedeschi, à spessu definiti di manera unitaria svizzeru tedescu (Schwitzerdütschtedescu alemanu). L'usu di u dialettu s'intensificò à causa di a vulintà di differenzzià si da i tedeschi in seguitu à a spinta pangermanista chì cuinvolse i tedescofuni frà u fine di u XIX seculu è u periodu naziunalsucialistu, quandu in Svizzera u tedescu standard era più diffusu. In cunsequenza di 'ssu prucessu, u dialettu s'hè prestu diffusu ancu in i mass-media elettronichi è in a sucità di u spittaculu à parte da a siconda mità di u Novicentu. Grazia à quest'evuluzione, u svizzeru-tedescu hè oghje imprudatu automaticamente in guasi tutti i rigistri linguistichi di u parlatu.

In 17 cantoni di a Svizzera si parle solu tedescu. In u Cantone Ghjura esiste un unica cumuna di lingua tedesca (Ederswiler). Inoltre, u Cantone Vallese, u Cantone Berna è u Cantone Friburgo sò bislingue, tedescu è francese, mentre u Canton Grigioni hè l'unicu trilingue: tedescu, talianu è rumanciu. A percentuale di e lingue non naziunale parlate com'è prima lingua in e case svizzere hè crisciuta di manera impurtante durente l'ultimu mezu seculu, da menu di unu per centu in u 1950 à novi per centu in u 2000, per u più à spese di u tedescu. In u 2000 u tedescu era parlatu da u 63,7% di i svizzeri (in calata rispettu à u 72,1% di u 1950), inclusi i residenti in u paese senza cittatinanza elvetica (23% di a pupulazione in u 2009). S'ellu si tene invece contu solu di i citatini svizzeri, a cunsistenza di i germanofuni colla à u 72,5% (censimentu di u 2000).

Europa[mudificà | edità a fonte]

Cunniscenza di a lingua tedesca in Europa è in i territorii circustanti.

U tedescu hè parlatu soprattuttu in Germania (induv'ellu hè a prima lingua per più di u 95% di a pupulazione), Austria (89%), Svizzera (65%), in a maiò parte di u Lussemburgu è in u Liechtenstein - quest'ultimu hè u solu paese à u mondu induve u tedescu hè l'unica lingua ufficiale è parlata.

U tedescu hè ancu una di e trè lingue ufficiale di Belgica, à tempu cù l'olandese è u francese. I locutori sò cuncintrati soprattuttu à l'internu di a cumunità germanofuna di a Belgica, è custituiscenu circa u 1% di a pupulazione di u paese.

Altri cumunità europee di lingua tedesca si trovanu in Italia sittentriunale (Sudu Tirolo è in parechje cumune situate in altre pruvince), in e rigione francesi di Alsazia è Lorena è in parechji centri di cunfine in a Contea di u Jutland meridiunale in u Danimarca.

I cumunità di lingua tedesca si ponu truvà ancu in certe parte di a Ripublica Cecca, in Sluvacchia, Ungaria, Polonia, Rumania, Serbia, Russia è Kazakhstan. L'espulsione furzata di i tedeschi dopu à a siconda guerra mundiale è l'emigrazione di massa versu l'Alimagna in l'anni '80 è '90 di u XX seculu anu però riduttu molte di queste cumunità.

Grammatica[mudificà | edità a fonte]

A lingua tedesca hè una lingua flessiva-fusiva.

Per via di a prisenza di i casi è di a declinazione di i sustantivi (però moltu ridutta in a lingua muderna) è di l'agettivi, u tedescu hè una di e lingue germaniche muderne incù a grammatica più cumplessa.

I casi in tedescu sò quattru: numinativu, genitivu, dativu è accusativu. I sustantivi (chì, com'è e parte di u discorsu sustantivate, si scrivenu sempre incù l'iniziale maiuscula[4]) prisentanu trè generi: maschile, feminile è neutru.

U paradigma di i verbi tedeschi irrigulari hà quattru forme, differamente da l'inglese, chì ne hà trè: l' Infinitiv (infinitu), l' Indikativ Präsens (indicativu prisente), l' Indikativ Präteritum (preteritu, vale à dì indicativu imperfettu/passatu remotu) è u Partizip II (participiu passatu). U Plusquamperfekt (piu ch'è perfettu, currispundente à l'indicativu trapassatu prossimu/trapassatu remotu), u Futur I (futuru simpliciu) è u Futur II cumplettanu u quatru di i tempi di l'indicativu.

U Konjunktiv I (prima cunghjuntivu) hà quattru tempi (prisente, perfettu, futuru I, futuru II); u so usu hè piuttostu raru è si limiteghja generalmente à a furmazione di u discorsu indirettu di solitu in cuntesti furmali è ufficiali (com'è, per esempiu, a stampa).

U Konjunktiv II (sicondu cunghjuntivu) hà dui tempi (preteritu è più ch'è perfettu). I so usi currispondenu à quelli di u cundizionale (valore di pussibilità) è di u cunghjuntivu imperfettu (valore d'irrialità) di u corsu; si pò truvà, sicondu, incù valore di Konjunktiv L'in u casu quest'ultimu ùn sia micca distinguibile da u prisente indicativu.

Hè dinò tipicu di u tedescu è di e lingue germaniche, in generale, l'usu di custruzzione analitiche, rializate per via di l'usu friquente d'ausiliarii (com'è sein esse, haben avè è werden diventà) per sprimà i differenti tempi verbali.

Fonulugia[mudificà | edità a fonte]

A pronuncia di u tedescu suvita guasi sempre regule pricise.

Vucale[mudificà | edità a fonte]

  • U tedescu distingue trà vucale longhe è vucale breve: in generale e vucale suvitate da una cunsunante sola sò longhe, mentre quelle suvitate da doppia cunsunante sò breve, com'è wen [veːn] è wenn [vɛn].
  • Una regula fundamentale dice ch'è e vucale longhe sò chjuse mentre e vucale breve sò aperte. L'unica eccezzione hè a ä longa [ɛː], chì hè guasi sempre aperta.
  • Un casu speciale hè a è atona [ə], tipicamente in i suffissi di a flessione (, -en) o in i prefissi be- è ge-. Hè una vucale pocu percettibile è à volte (in u suffissu -en) inesistente. E una vucale cintrale media (schwa), simile à a vucale turca ı o à a è muta francese.
  • Quandu una sillaba principia incù una vucale, hè sempre preceduta da una cunsunante non scritta, l'occlusiva gluttidale [ʔ]. In a so pronuncia e corde vucale (chjuse prima) si aprenu incù una piccula splusione per dà via à u fiatu chì forma a vucale (per esempiu: beeile (dich)! [bə'ʔàɪa/uə] "spiccia ti!"). Per sta caratteristica di a pronuncia e sillabe danu l'imprissione d'esse più staccate ch'è in altre lingue.
  • y currisponde à ü è si trova in parole d'origine greca, inglese o francese, è ùn hè micca usata in e parole tedesche originarie. A so pronuncia pò esse longa [yː] o breve [ʏ] in parole d'origine greca (com'è Olympiade), mentre currisponde à a pronuncia inglese o francese per e parole originarie di ste lingue.

Umlaute - metafunemi[mudificà | edità a fonte]

Sei funemi vucalichi sò designati cù i caratteri latini a, o, e, u incù dui puntini, graficamente equivalenti à a dieresi, chì però ùn indicheghjanu micca un iatu vucalicu, bensì una metafonesi o metafunia. U termine Umlaut (plurale Umlaute) ùn si referisce micca à i puntini, ma e vucale.

  • ü longa [yː], breve [ʏ] (più apertu); hè un sonu simile à l' u francese, vene à dì una u anteriore, incù un sonu mediu trà a "u" è a "i"

Dittonghi fonulogichi[mudificà | edità a fonte]

  • ei, à i [àɪ]. A siconda vucale hè abbastanza bassa, pronunciata com'è un' i piuttostu aperta.
  • au [àʊ]. A siconda vucale hè abbastanza bassa è s'avvicina à l'o di caos; per esempiu: Maus ("topu").
  • eu, äu [ɔɪ] oppuru [ɔʏ]. S'avvicina à u sonu oi di a parola corsa noi ma u sicondu elementu vucalicu hè attundulatu è più bassu. Bisogna à nutà ch'è solu in parechji dialetti tedeschi u dittongu hè effittivamente pronunciatu [ɔɪ]. Esempii: Deutschland, Freud è Fräulein. U dittongu äu s'usa ancu com'è forma metafunizata di au: per esempiu Mäuse, plurale di Maus (topu).

Altri cumbinazione vucaliche[mudificà | edità a fonte]

  • ie [iː] com'è in Siemens. S'è 'ssa cumbinazione hè eterosillabica (vene à dì i dui soni apparteninu à duie sillabe differenti) si pronuncia [je] (simile à u talianu) com'è in Italien, Brasilien, Spanien è altre parole d'origine straniera.
  • äi hè sempre eterosillabicu è e duie vucale si pronuncianu siparate: a prima hè sempre [ɛː], a siconda pò esse [iː] o [ɪ]. Esempiu: europäisch.

Cunsunante[mudificà | edità a fonte]

  • b [b] hè pronunziatu b di ballu; in fine di parola si disunorizeghja in /p/.
  • wu [vʊ] hè pronunziatu cum'è una u assai chjusa è attundulata.
  • c hè prisente solu in parole straniere è si pronunzia /ts/ davante à e vucale palatale è, i, ä, ö.
  • ch hè una siquenza chì currisponde à dui soni differenti, sicondu i soni chì precedenu o suvitanu. Ripprisenta una fricativa velare cionca [x] dopu à e vucale orale /o/,/à/, /u/ (cusiddettu "Ach-Laut"); u puntu d'articulazione diventa palatale, [ç], dopu à /i/ è /è/ (u cusiddettu "Ich-Laut").
  • chs si pronunzia /ks/. Per esempiu sechs (sei, numeru 6)→ /zɛks/
  • ck si pronunzia kk. Per esempiu Zucker → /'tsʊkɐ/.
  • di [di] currisponde à a di di dente, ma in u gruppu dt è in fine di parola si disunorizeghja in /t/.
  • dsch [ʤ] currisponde à u sonu in talianu di a g suvitata da e o i. Questu sonu ùn esiste micca in e parole native tedesche; hè imprudatu solu in parole d'origine straniera, cum'è per esempiu Dschungel, "giungla" (d'origine indiana, simile à l'inglese jungle). À spessu hè sustituitu da [ʧ] o da una via di mezu [tʒ].
  • f [f] si pronunzia cum'è in talianu, ma raramente. Ma s'è dopu si pronunzia incù funemi uniti cum'è ʒ è ð, sta cunsunante si trasforma è si pronunzia à a fine di una parola ɕ.
  • g [ɡ] hè sempre dura, mai affricatu cum'è in u corsu "giru"; per quessa ge hè pronunziatu ghe', inoltre ig à a fine di e parole hè pronunziatu [ɪç], per esempiu Honig [ˈaghjuːnɪç], cum'è fricativa alveupalatale cionca.
  • h [h]. Prima d'una vucale si deve sempre pronunzià, postu ch'è a h hè una cunsunante à u paru di l'altri è a so prisenza pò differenzià parole altrimente identiche (esempiu Hund = cane, und = è). A h dopu à una vucale hè muta è allunga a vucale stessa (Dehnungs-h), cum'è in wohl /vo:a/u/.
  • j [j] (in parechje varietà hè più forte [ʝ]), cum'è in Joghurt. Si pronunzia cum'è i prevucalica corsa (arimane) ma ci sò eccezzione per e parole d'origine straniera, in e qualie mantene u sonu di a lingua d'origine (per esempiu Job si leghje [ʤɔp] o, più cumunamente, [ʧɔp]).
  • k currisponde à /k/, per esempiu Kind /kɪnt/.
  • n [n] (nasale dentale è alveulare) si pronunzia cum'è in corsu cum'è in a parola nave; u gruppu gn si pronunzia /gn/.
  • ng [ŋ] (nasale velare) tantu in pusizione mediana ch'è finale.
  • p [p], cum'è in corsu pane.
  • ph [f], cum'è in Philosophie è altre parole d'origine greca.
  • qu + vucale si leghje [kv] (più pricisamente [kβ]) + vucale, cum'è in Quatsch [kvaʧ]. Quessa hè una caratteristica di a pronunzia chì si nota assai in l'accentu tedescu.
  • r [ʁ]. U sonu di a r in tedescu hè uvulare, simile à u francese è micca alveulare cum'è in talianu, eccituatu i dialetti meridiunali (Svizzera, Austria è Baviera). In cuntrastu cù u francese, in tedescu hà una pronunzia chì ùn hè micca cumplittamente fricativa.
  • s si pronunzia [z] cum'è in rusulata in principiu è corpu di parola (cum'è in sein, Hase) ma [ʃ] (cum'è sch) s'è à l'iniziu di una parola precede p è t (cum'è in Straßè); in e parole d'origine straniera si pò pronuncià cum'è in talianu.
  • sch [ʃ] currisponde à a sc corsa di "sciarpa".
  • tsch [ʧ], currispundente à u sonu di a c palatale taliana di "ciau" (cum'è in Deutschland).
  • t [t] currisponde à u sonu di a t taliana. In principiu di parola pò esse aspirata /tʰ/.
  • tz si pronunzia /ts/ cum'è in "scemu". Per asempiu jetzt.
  • v si pronunzia "f" cum'è in Volk ([fɔlk] "populu") in parole tedesche native, ma [v] cum'è in corsu in e parole d'origine straniera (soprattuttu latina), cum'è Verb, Vase.
  • w [v] A "w" hè letta cum'è a "v" taliana. Per esempiu, a parola Wasser (acqua) si pronunzia ['vɑsɐ].
  • x [ks] Si pronunzia cum'è in talianu, però solu cionca: Hexe (strega) /'hɛksə/.
  • z si pronunzia sempre aspra [ʦ] cum'è in spaziu è mai [ʣ] (cum'è in turchinu).

Altre regule[mudificà | edità a fonte]

  • À a fine di e parole o prima di una cunsunante sorda b, di, è g si disunorizeghjanu in [p], [t] è [k] (ig in pusizione finale si pronuncia però [ɪç]); ma ci vole à nutà sta tindenza ancu à l'iniziu di e parole, in particulare in Baviera è in Austria, vene à dì in u sudu, induve a siconda rutazione cunsunantica s'hè sviluppata è hà avutu pienu effettu annantu à e parlate rigiunale, ancu in parole in e quale u tedescu standard ùn l'hà subita (Gott, geben, Berg, (du) bist, etc.; s'è a rutazione avissi avutu pienu effettu, oghje averiamu Kott, kepen, Perk, (tù) pist, chì si scontranu però in e parlate di u sudu).
  • E cunsunante p, t, k subiscenu un'aspirazione cunsunantica (tipica, à l'iniziu, di e parlate di u nordu di a Germania), vene à dì sò suvitate da una lebbia h [h]. St'effettu hè più forte in e sillabe accintuate. Ùn cambia micca u significatu è per quessa à spessu hè omessu in a trascrizzione in u santacroce funeticu, ma hè una caratteristica chì si osserva moltu in l'accentu tedescu.
  • tz si pronuncia [ʦ], mentre ancu s'ellu hè resu difficiule in e parole incù zt, com'è jetzt, a (siconda in stu casu) t si deve sente.

Lessicu[mudificà | edità a fonte]

A maiò parte di u lessicu di a lingua tedesca deriveghja da u ramu germanicu di e lingue indu-europee, bench'è ci fussenu minuranze significative di parole derivate da u francese, u latinu è, ricentamente, da l'inglese. À listessu tempu, hè stunante com'è u tedescu riesce à sustituisce parole straniere incù u solu usu di u ripertoriu lissicale puramente germanicu: cusì Notker III di San Gallo riiscì à traduce i trattati aristutelichi in puru altu tedescu anticu intornu à l'annu 1000. Oghje pudemu truvà per esempiu Fernseher /'fɛɐnˌze:(ɐ)/, cumpostu da fern (luntanu) è sehen (vede), chì hè l'esatta traduzione di u cumpostu grecu-latinu televisione.

À prima vista u lessicu di u tedescu hè pocu accessibile. Ci vole però ancu à piglià in cunsiderazione ch'è una parte cunsiderevule di i sustantivi hè da ascrive à semplice traduzione litterale da u latinu. In modu indirettu, dunque, hè pussibule à scuntrà l'internaziunalità di i linguaghji. Sopratuttu l'usi di l'ambiente ecclesiasticu ricollanu à u latinu, p.es. die Wieder-aufersteh-ung (rè-surrect-eiu). Ancu e parole pristate da u latinu sò più frequente ch'è ciò chì si pudaria aspittà, p.es. nüchtern ("dighjunu", "micca briacu", da nocturnus), keusch ("castu", prubabilamente da conscius), die Laune ("u statu d'animu", da luna), die Ziegel (tegula), die Pfeife (pippa) oppuru kosten (omonimu di custà è di cumpone), kaufen ("cumprà", da caupo "oste") è cetera.

Sistema di scrittura[mudificà | edità a fonte]

Santacroce[mudificà | edità a fonte]

U tedescu hè scrittu usendu a santacroce latina (chì cumprende ancu e lettere J, K, W, X è Y). In più di e 26 lettere tipiche di molte santacroce europee, u tedescu improda i trè Umlautè vale à dì ä, ö è ü, è ancu a ligatura, ß (chjamata Eszett o ancu Scharfes S) chì ripprisenta a doppia s in certe parole.

  • A, Ä, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, Ö, P, Q, R, S, T, U, Ü, V, W, X, Y, Z.
  • à, ä, b, c, di, è, f, g, h, i, j, k, a/u, m, n, o, ö, p, q, r, s, t, u, ü, v, w, x, y, z.

Lettere speciale (Eszett è Umlaute)[mudificà | edità a fonte]

Ste lettere ùn alteranu micca l'ordine alfabeticu.

ß = Scharfes S oppuru Eszett (hà valore di una doppia s; nissuna parola hà sta lettera com'è iniziale è a riforma ortografica di u 1996 hà riduttu u so numeru, mentre Svizzera è Liechtenstein l'anu abulite).

Ä = à mit Umlaut.[5]

Ö = o mit Umlaut.[5]

Ü = u mit Umlaut.[5]

Da nutà chì, bench'è i dui puntini sianu guasi uguali à una dierese, hè scurrettu di pronunzià li perchè deriveghjanu sturicamente da un finominu di metafonia. In a scrittura Fraktur, si punia dui trattini (à l'iniziu una è, chì, sopra a lettera, pigliava a forma di duie sbarrette verticale; ancu oghje, moltu spessu, in a scrittura manuale, i tedeschi ùn scrivenu dui puntini, ma duie liniette verticale) sopra a vucale.

A riforma ortografica[mudificà | edità a fonte]

Incù l'ultima riforma ortografica di u 1996, a ß hè sustituita da una doppia s dopu à ogni vucale breve, com'è per esempiu in Fluss (fiume), Kuss (bacio) è dass (chì, cunghjunzione), mentre ferma dopu à a vucale longa, com'è Gruß (salutu), Fuß (pede) è (manghjava/manghjò). Da nutà chì ùn esiste micca una virsione maiuscula di a lettera ß (ùn occorre mai à l'iniziu di parola), è per via di cunsiquenza hè sempre scritta SS in e parole scritte interiamente à lettere maiuscule, oppuru s'usa listessu segnu. In Svizzera è Liechtenstein, infine, l'usu di a ß hè sparitu dipoi u principiu di u Novicentu (u Fogliu Federale svizzerudipoi u 1906; in u 1938 u Canton Zurigo ùn l'insignò più in e scole è l'altri cantoni ni suvitonu l'esempiu), finu à l'ultima riforma di u 2006 chì l'hà definitivamente eliminata. In i dui paesi si scrive ss, fora di in e pubblicazione rivolte à l'intreiu marcatu di lingua tedesca, chì suvitanu e norme di u tedescu standard.

Parintella incù altre lingue germaniche[mudificà | edità a fonte]

Ci sò molte parole tedesche chì sò imparintate incù quelle inglese (ricurdendu ch'è e duie lingue facenu parte di listessa famiglia linguistica). Molte di quesse ponu esse identificate faciule è anu praticamente listessu significatu. In particulare parechje parole indicate incù * si pronuncianu in listessu modu ma sò scritte in modu differente.

Tedescu Inglese Traduzione
Winter winter inguernu
Sommer summer estate
beste/r best migliore
grün green verde
haben (to) have avè
Finger finger ditu
Bett bed lettu
Haus* house casa
Hund, Dogge hound, dog cane
Eis* ice ghjacciu
lachen laugh ride
Schiff ship nave
singen, sang, gesungen sing, sang, sung cantu, cantai, cantatu
gut good bonu
Fuchs fox volpe
Mann man omu
Maus* mouse topu
zwanzig twenty vinti (numeru)
Buch book libru
kalt cold fretu
kühl cool frescu
Fisch* fish pesciu
warm warm caldu
trinken, trank, getrunken drink, drank, drunk biu, bii, bitu
Wald / Forst wood / forest furesta
wild wild selvaticu
machen, machte, gemacht make, made, made facciu, feci, fattu
gehen, ging, gegangen go, went, gone vogu, andai, andatu
Brot bread pane
Apfel apple mela
Garten garden ortu
Gold gold oru
Feuer fire focu
Wasser water acqua
Hundert hundred centu
Tausend thousand milla
Bruder brother fratellu
Wolf wolf lupu
Bär bear orsu
Giragge giraffe giraffa

Parechji parole anu cunsunante parechje in ste lingue è quessa hè divutu à a rutazione cunsunantica di l'altu tedescu.[6] Per esempiu in molte parole imparintate a cunsunante "b" intervocalica di u tedescu hè resa cù a "v" di l'inglese.

Tedescu: Liebe (amore) >> Inglese: love

Tedescu: geben (dà) >> Inglese: (to) give

Tedescu: Schiff (nave) >> Inglese: ship

Tedescu: lassen (lascià) >> Inglese: let

Confruntandu a lingua olandese incù quella tedesca è quella inglese si pò nutà in ella un "gradu" intermediu. Si ponu mintuvà parechji esempii per ossirvà 'ssu scambiu cunsunanticu:

Tedescu Olandese Inglese
vergessen (sminticà) vergeten (pron. /fɛrˈɣè:tən/) (to) forget
geben (dà) geven (pron. /ˈɣè:vən/) (to) give
helfen (aiutà) helpen (pron. /ˈhɛlpən/) (to) help
gut (bonu) goed (pron. [[/ɣu:t/) good
Buch (libru) boek (pron. [[/bu:k/) book

Ancu in a grammatica si pò nutà sta caratteristica: l'olandese hà oramai abbandunatu u cumplessu sistemu flessivu sempre in usu in tedescu affidendu si, com'è l'inglese, à e sole prepusizione per sprimà i varii cumplimenti indiretti, puru cunsirvendu però sempre qualchì residuu di e declinazione in parechjie sprissione idiomatiche o in a lingua scritta.

Essendu puru una lingua germanica muderna u tedescu hà cunsirvatu più caratteristiche ch'è e lingue indoeuropee antiche rispettu à altre lingue indoeuropee muderne, per esempiu i casi è trè generi, chì a rendinu in 'ssu sensu paragunevule à lingue com'è u latinu.

Premii Nobel per a litteratura di lingua tedesca[mudificà | edità a fonte]

Note[mudificà | edità a fonte]

  1. Tante lingue, una sola famiglia - Cummissione Eurupea
  2. German Language Guide. URL cunsultatu u 12-12-2009.
  3. Ethnologue Statistical Summaries
  4. per esempiu: das Ich, l'Eiu, oppuru das Essen, u manghjà.
  5. 5,0 5,1 5,2 In tedescu a parola "mit" significheghja "incù"
  6. Per u consunantismu tedescu si pò vede Fausto Cercignani, The Consonants of German: Synchrony and Diachrony, Milanu, Cisalpinu, 1979.

Da vede dinù[mudificà | edità a fonte]

Ligami esterni[mudificà | edità a fonte]