Acciarinu

À prupositu di Wikipedia

L'acciarinu hè una piastra d'acciaghju usata per accende u focu, prima di l'invinzione di l'accindini.

Struttura è usu[mudificà | edità a fonte]

Cunsiste simpliciamente in una piccula piastra d'acciaghju timperatu, incù una superficia raspiosa, annantu à a quale era battuta a petra fucaia per ricavà ne e scintille incù e quale si pudia accende l'esca (per esempiu cutone imprignatu di nitratu di potassiu). Da a fiamma chì si pruducia si pudia accende un pizzatellu di legnu seccu è incun ellu accende dopu u focu in u camminu o u tabaccu in a pipa. A forma hè in generale allungata, à spessu à forma di fusu o di sbarretta, incù decurazione diverse sicondu u periodu storicu d'appartinenza.

Storia[mudificà | edità a fonte]

Acciarinu anticu (Museu di e Palafitte di Fiavè, Italia) custituitu da un manicu in ossu è d'una punta in petra battifocu
Acciarinu di l'epica longubarda

A fabricazione di l'acciarinu fù pussibule solu quandu a mitallurgia u permisse: ci vulia à dispone d'un acciaghju adattu è di l'abilità necessaria per rende lu bellu timperatu è quessa fù pussibule quandu e cunniscenze in a lavurazione di i metalli raghjunsenu un certu livellu: forse milla anni fà o forse ancu prima, podarse ghjà à l'epica di l'antica Roma. I primi accindini fubbenu invintati in a prima mità di l'Ottucentu, eppuru l'acciarinu fù sempre in usu per parechji anni. A cumplissità di l'operazione per l'accindera di u focu incù l'acciarinu è u fattu ch'ellì esistianu ghjà e fulminante ci pò dà un'idea di l'efficienza chì divianu avè quell'ultimi.

Prima di a comparsa di l'acciarinu s'usavanu sempre duie legni di differenti durezza energicamente strufinati inseme (di solitu per rutazione) è incù u calore pruduttu s'accindia primitive esche di varii tipi (di solitu vegetale secchi o pelu animale bellu asciuttu).

In Corsica[mudificà | edità a fonte]

L'acciarinu era adupratu à tempi antichi in Corsica per accende u focu: si battia a petra battifocu contr'à l'acciarinu è s'accindia cusì l'esca[1]

L'acciarinu hè citatu in u Dizziunariu corsu-francese di Matteiu Ceccaldi[2]: cù l'acciarinu ci vole a petra battifocu è l'esca.

Hè ancu imprudatu l'acciarinu in qualchì sprissione corsa. Per esempiu: fà batte l'acciarinu à qualchissia (fà lu aspittà indarnu)[3].

Note[mudificà | edità a fonte]

  1. Simonpoli (1982), p. 73.
  2. Matteu Ceccaldi (1974).
  3. U Muntese, p. 20.

Referenze[mudificà | edità a fonte]

Ligami esterni[mudificà | edità a fonte]

http://www.archeologiasperimentale.it/acciarinu.htm

Fonte[mudificà | edità a fonte]

'Ss'articulu pruvene in parte da l'articulu currispundente di a wikipedia in talianu.