Scilla

À prupositu di Wikipedia
Scilla, placca di terracotta, di Melos, 460-450 a.C., scuparta à Egina, Londra, British Museum.

Scilla hè un mostru marinu di a mitulugia greca. Sicondu a virsioni più cumuna, Scilla hè figlia di u diu marinu Forcu (o Ladonu) è di Cetu. Sicondu a tradizioni ripurtata da l'Udissea, inveci, hè figlia di una dea, chjamata Crateide.

Altri lighjendi a dicini nata da Forbate è da Ecate, oppuri da quist'ultima è Forcu. Era ancu cunsidarata figlia di Tifone è Echidna, oppuri di Zeus è di Lamia; in stu casu, fù l'unica figlia à essa stata risparmiata da a stizza di a ghjilosa Era.

Mitu[mudificà | edità a fonte]

Scilla rapprinsintata annantu à un crateru grecu cunsirvatu à u Louvre.

À l'iniziu Scilla era una ninfa incù l'ochji turchini, figlia di Forcu è Cetu. Scilla campava in Sicilia (sicondu parechji virsioni in u sudu di a Calabria) ed era avvezza à ricà si nantu à a spiaghja di Zancle è fà u bagnu in l'acqua di u mari. Una sera, vicinu à a spiaghja, vedi appariscia da l'ondi Glaucu, figliu di Puseidonu, chì un tempu era statu un murtali, ma ormai era un diu marinu mità omu è mità pesciu.

Scilla, tarrurizata à a so vista, si rifughjò nantu à a vetta di un monti chì surghjia vicinu à a spiaghja. U diu, vista a riazzioni di a ninfa, principiò à urlà li u so amori, ma Scilla fughjì lascendu lu solu incù u so dulori.
Tandu Glaucu si cullucò à l'isula di Eea da a maga Circi è li dumandò un filtru d'amori par fà innamurà a ninfa d'eddu, ma Circi, disidarendu u diu par sè, li pruposi d'uniscia si à edda.
Glauco si ricusò di tradiscia u so amori par Scilla è Circi, furiosa d' essa stata rinviata à u postu di una murtali, volsi vindicà si.

Quandu Glaucu si ni fù andatu, priparò una puzioni malefica è si cullucò vicinu à a spiaghja di Zancle, lampò u filtru in mari è riturnò à a so dimora.
Quandu Scilla ghjunghjì è s'immersi in acqua par fà un bagnu, vedi crescia intornu ad edda mustruosi testi di ghjacari.
Spavintata, fughjì da l'acqua ma s'accorsi chì i ghjacari erani attaccati à i so ghjambi incù un coddu sarpintinu. Si resi contu tandu chì sinu à u bacinu era sempri una ninfa ma à u locu di i ghjambi spuntavani sei musi feroci di ghjacaru.
Par via di l'orrori di a situazioni, Scilla si lampò in mari è andò à viva in a cavità di un scogliu vicinu à a sapara ind'edda stava ancu Cariddi.

Scilla hè discritta da Omeru in l'Udissea, XII, 112 è sgg.

Scilla, com'è Cariddi, hè ancu u nomu di i più famosi traghetti di i Ferrovii di u Statu, in sirviziu in l'acqui di u Strettu di Missina.

Cultura di massa[mudificà | edità a fonte]

Bibliugrafia[mudificà | edità a fonte]

Citazioni[mudificà | edità a fonte]

Scilla hè stata citata calchì volta in a litteratura corsa, in particulari in a puisia anonima intitulata Libertà! publicata in l' Almanaccu pupulari di Corsica par 1931:[1]

Di fà li servi
è cosa chì ci stanca;
par noi, sempri
da Cariddi in Scilla.
Or ripigliemu
quilla bandera bianca,
u veru emblema
di a nostra libertà !

Da veda dinò[mudificà | edità a fonte]

Noti[mudificà | edità a fonte]

  1. (p. 88-89).

Liami esterni[mudificà | edità a fonte]

Catiguria:Criaturi di a mitulugia greca Catiguria:Ibridi mitulogichi

Fonti[mudificà | edità a fonte]

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.