Asio flammeus

À prupositu di Wikipedia
U ciocciu padulanu
Asio flammeus
Classifica scentifica
Regnu Animalia
Imbrancamentu Chordata
Classa Aves
Ordini Strigiformes
Famiglia Strigidae
Genaru Asio
Nomu binuminali
Asio flammeus
Erik Pontoppidan, 1763

U ciocciu padulanu (Asio flammeus) hè una spezia di aceddu chì faci parti di a famiglia di i Strigidae.

Discrizzioni[mudificà | edità a fonte]

U ciocciu padulanu hè una spezia d'aceddu di preda appartinendu à a famiglia di i Strigidae. Hè un aceddu di taglia media, misurendu à l'incirca 33 à 40 centimi di lunghezza. U so piumaghju hè par u più brunu pallidu incù tacchi bughji è strisci annantu à u sopra di u corpu. U so visu hè carattarizatu da grandi dischi facciali di culori biancu, inquatrati da chjerchji neri. I so ochja giaddi li cunfariscini un'apparenza trimenti.

Ripartizioni[mudificà | edità a fonte]

U ciocciu padulanu hè una spezia migratrici chì si trova in numarosi righjoni di u mondu. Omu u trova par u più in America subrana, in Auropa, in Asia è in Africa. Mentri i mesa d'istati, si ripraduci in i righjoni nurdinchi, mentri chì d'invernu, migra versu zoni più caldi. Prifirisci l'ambienti aparti tali i pratulini, i paduli è i terri agriculi.

Asio flammeus hè prisenti in Corsica: hè un visitadori rigulari.[1]

Biulugia[mudificà | edità a fonte]

U ciocciu padulanu hè un pridatori nutturnu chì caccighjeghja par u più à l'abbrucata è à l'alba. U so rigimu alimintari si cumponi par u più di picculi mammiferi tali i topa campagnoli, i tupanchjini è i topa. Pò dinò nutriscia si d'aceddi, d'anfibii è di mastaruculi. Grazia à a so visioni è à a arechja eccezziunali, hè capaci à sceglia i so predi in l'oscurità.

Tassunumia[mudificà | edità a fonte]

Asio flammeus hè u nomu scentificu accittatu pà 'ssa spezia. Esistini dinò sinonimi tali Otus flammeus è Syrnium flammeum. 'Ssa spezia hè stata discritta par a prima volta da u naturalistu danesi Erik Pontoppidan in u 1763.

Cunsirvazioni[mudificà | edità a fonte]

U ciocciu padulanu hè cunsidaratu com'è una spezia di cuncernu par causa di a diminuzioni di i so pupulazioni in certi righjoni. I principali minacci chì pesani annantu à 'ssa spezia sò a distruzzioni di u so ambienti naturali, a polluzioni è l'inticci incù veiculi. I misuri di cunsirvazioni sò missi in campu in numarosi paesi pà pruteghja 'ssa spezia, in particulari a criazioni di riservi naturali è a sinsibilisazioni di u publicu à a so impurtanza eculogica.

Rifarimenti[mudificà | edità a fonte]

  • J.-C. Thibault & G. Bonaccorsi, The birds of Corsica, British Ornithologists’ Union, Check-list n°17, 1999
  • J.-C. Thibault, Connaître les oiseaux de Corse - Acelli di Corsica, Ed. Albiana, 2006

Noti[mudificà | edità a fonte]

  1. Thibault & Bonaccorsi (1999), Thibault (2006).

Altri prugetti[mudificà | edità a fonte]