Romulu è Remu

À prupositu di Wikipedia

A storia legendaria di i fundatori di Roma, Romulu è Remu, face parte di a mitulugia rumana.[1] L'episodiu u più cunnisciutu di a ligenda custituisce u mumentu induve i cuppioli neunati sò abbandunati è sò racolti da una lupa chì l'allata. L'accidiu di Remu da u so fratellu è altri raconti di a so storia anu inspiratu l'artisti di tutti i tempi. Dapoi l'Antichità, l'imagine di i cuppioli allatati da una lupa hè un simbulu di a cità di Roma è di u so populu.

Benchì a storia si svoglie nanzu à u fundamentu di Roma ver' di u 750 av. G.-C., u più anzianu racontu scrittu di u mitu data da a fine di u IIIu seculu nanzu à a nostra epica.

U racontu tradiziunale[mudificà | edità a fonte]

A vestale Rea Silvia, da Jacopo della Quercia.

Statutu di u racontu[mudificà | edità a fonte]

I storichi rumani, cumincendu incù Titu Liviu, mettenu l'incalcu annantu à u caratteru pueticu è legendariu di 'ssu racontu fundatore:

"Inquantu à i raconti relativi à u fundamentu di Roma o anteriori à u so fundamentu, ùn cercu nè à dà li per veri nè à smentisce li: u so agradimentu deve più à l'imaginazione di i pueti ch'è à u seriu di l'infurmazione. Omu accetta ch'è l'Anziani mischianu i dii à l'affari umani per dà di più maistà à a so cità [...] Eppuru qualvoglia sia l'attinzione o u valore ch'omu accorda à 'ssi raconti è à altri simili, ùn li accurderaghju micca assai impurtanza. Ameriu à l'incuntrariu ch'è l'interessu si cuncentra annantu à u clima suciale è murale, annantu à l'individui, annantu à i mezi civili è militari chì anu permessu è sviluppatu a putenza rumana."

Titu Liviu, Storia rumana, Prefaziu di u Libru I.

A lupa[mudificà | edità a fonte]

Dinaru di Domizianu figurendu à u rinversciu Romulu è Remu incù a Lupa. À u prima pianu, l'imbarcazione arenata à u tagliu di u Tiberu (77 o 78 ap. G.-C.).

Centenonialis emessu sottu à Custantinu I trà 330 è 336, incù a dea Roma à a testa è a lupa è i cuppioli à u rinversciu. (cuniatura di l'attellu di Lugdunum Liò).

Romulu è u so fratellu cuppiolu Remu sò i figlioli di a vestale Rea Silvia è di u diu Marti. Però, una variante di a ligenda cuntata da Plutarcu indicheghja ch'è i cuppioli serianu i figlioli di Vulcanu chì si seria manifistatu sottu à a forma di un fallu - imagine di un Focu divinu - à u quale si seria unita a serva di a figliola di u rè. 'Ssa virsione puderia esse originale innanzu ch'è Marti ùn piglia un'impurtanza più grande à Roma è ùn lu suppianta. Rea Silvia hè a figliola di Numitor, u rè di a cità latina legendaria d'Alba Longa (fundata da Ascagne, figliolu d'Enea) è spussissatu di u tronu da u so fratellu Amulius. Quellu, timendu ch'è i so niputini ùn riclaminu u so duvutu criscendu, piglia pretestu ch'è elli sò i figlioli di una vestale, chì avia fattu votu di castità, è ordineghja ch'elli sianu lampati in u Tiberu.

Ma l'ordine hè male eseguitu, è i neunati sò abbandunati in una sporta annantu à u fiume, sopravvivenu (incù a prubabile prutezzione di i dii), è sò scuperti sottu à una fica selvatica (u Ficus Ruminalis) situatu davanti à l'intrata di a sapara di u Lupercale, à u pede di u Palatinu, da una lupa chì l'allata. Un pichjettu, l'acellu di Marti, veghja annantu à elli.

Titu Liviu è Plutarcu mintuveghjanu un'antra spiigazione di a ligenda: i cuppioli serianu stati scuperti in a sapara di u Lupercale da u pastore Faustulus, custodiu di e mandrie d'Amulius. Quellu l'avaria cunfidati à cura di a so moglia Larentia, una prustituta - ch'è i pastori chjamavanu lupa. Seria dunque da un ghjocu simbolicu ch'è altri autori latini avarianu criatu u mitu di a lupa biulogica mamma di Remu è Romulu, tirendu partitu di a putenza trimenda di l'animale à prò di a so cità.

Sient'è un'antra virsione rapurtata da Plutarcu in A Vita di Romulu i cuppioli serianu i zitelli di una schiavu è di u diu Marti. Una storia curiosa di u sessu virile di u diu Marti falatu da u camminu è gallighjendu in a pezza hè avanzata, u schiavu rimpiazzendu a principessa Rea Silvia chì ricusava di assolve u desideriu di u Diu. Difatti serianu d'Amulius, tandu rè d'Alba Longa, po cunfidati à u pastore Faustulus.

Più tardi, i cuppioli, à i quali hè svilatu u sicretu di a so nascita, tumberanu Amulius (scannatu da Remu sient'è certi, infilzatu da a spada di Romulu sient'è d'altri) è ristureranu u so babbone Numitor annantu à u tronu d'Alba Longa.

Una spiigazione raziunalistica di 'ssa ligenda richjama ch'è a parola latina lupa pussede dui sensi, "lupa" è "prustituta", allusione à u mistiere di prustituta ch'è asercitava Laurentia, a cunsorte di Faustulus.

Variante ellinistica[mudificà | edità a fonte]

Sient'è Titu Liviu, Romulu è Remu anu vissutu una zitillina è un'adulescenza tutalmente campagnole, in cumpagnia di Faustulus. "'Ssa vita attiva i sviluppa fisicamente è muralmente". Plutarcu dà inquantu à ellu una virsione assai differente di 'ssu periodu di a vita di i dui fratelli. In u so racontu, luntanu da esse abbandunati da tutti, Romulu è Remu sò discretamente aiutati da u so babbone Numitor, chì furnisce u cibu à i parenti aduttivi. Più dopu, sò cundutti à Gabies, induv'ellu li si dà un'educazione chì currisponde à u so statutu suciale reale.

Fundazione di a cità di Roma[mudificà | edità a fonte]

I vulturi[mudificà | edità a fonte]

Remu è Romulu dicidenu di fundà una cità è sceglienu per lucalisazione "u postu induve elli eranu stati abbandunati è induve elli avianu passatu a so zitillina". Sient'è Titu Liviu, hè u drittu di numinà a cità è dunque quellu di guvirnà la chì seria à l'origine di u cunflittu fratricide. L'Urbs (a Cità) hè fundata u 21 d'aprile 753 av. G.-C. (à u principiu di u calindariu rumanu).

Per sparte si, i cuppioli cunsultanu l'auspici ; Romulu si piazza annantu à u monte Palatinu, Remu annantu à l'Aventinu. L'interpritazione di l'auguriu hè prublematica : Remu u prima sculonna sei vulturi, ma Romulu finisce per ossirvà ne dodici.

A morte di Remu[mudificà | edità a fonte]

U storicu latinu Titu Liviu mintuveghja duie virsione di a morte di Remu. Sient'è a prima, Remu casca mentre l'azzuffu chì suvita a conta di l'auspici ; sient'è l'altra, Romulu, più trafunchjulu, prova à ingannà u so fratellu annantu à l'esitu di una sfida, quellu di sapè quale di i dui serà u prima capace di sculunnà i vulturi in a valle Murcia (quella di u futuru circulu Maximus). Una disputa scoppia è Remu franca per derisione u vicu sacru (pomoerium) ch'ellu vene di traccià Romulu, chì u tomba sottu à u colpu di a stizza - sient'è un'antra virsione, u micidiale seria un sicariu etruscu, Celer. Romulu averia tandu briunatu: "Sic deinde, quicumque alias transiliet moenia mezuhà." ("ne serà listessa per tutti quelli chì oseranu à francà i me rampali"). Omu conta ch'è finalmente, pigliatu di rimorsu, Romulu sutterra u so fratellu sottu à a cullina di l'Aventinu incù tutti l'onori.

A custruzzione di a cità[mudificà | edità a fonte]

Romulu intraprende a custruzzione di a so cità, ch'è ellu chjama Roma, siont'è u so propiu nome, dice a ligenda. Sient'è altre ipotese, u nome di a cità nuvella vineria da l'etruscu "rumon" (fiume) fendu riferimentu à u fiume Tiberu o da a parola osca "ruma" (cullina) fendu riferimentu à e sette culline.

Assai in freccia, a nuvella cità attira vagabondi è schiavi, chì ci trovanu rifughju. Sient'è Plutarcu, ognunu di elli apporta da u so paese d'origine una manata di terra per tirà la in a fossa di tradizione etrusca, chjamata Mundus è scavata à a lucalisazione di u Comitium situatu à u centru di u perimetru di i rampali.

U rapimentu di e Sabine[mudificà | edità a fonte]

U rapimentu di e Sabine annantu à un dinaru rumanu di l'annu 89 avanti a nostra epica, Albertu 1198
U rapimentu di e Sabine, da Pietro da Cortona (1629).

Ma a nuvella cità, locu di rifughju di l'omini oramai liberi augurendu di cambià d'esistenza, manca tuttu à fattu di donne. Una carenza chì cundanna u prugettu à cortu andà. Cum'è i tentativi di matrimoniu in e "cità" di u circondu trovanu tutte disprezzanti ricusi, Romulu dicide di arrubà e donne. Pretestendu a scuperta fortuita di un altare cunsacratu à una divinità, instaureghja a festa di "Consualia" in onore di Nettuniu u 18 di aostu è ci invita e Sabine è i populi di parechje "cità" di u circondu : Cænina, Crustumerium, Antemnæ. Quandu invece l'attinzione di l'omini hè sviata, e donne sò tolte per surpresa.

Plutarcu s'interroga à longu annantu à u numeru esattu di rapimenti : 30 vergine, chì detenu i so nomi à e 30 curie rumane sient'è certi, 527 sient'è Antias, 683 sient'è Juba. Più luntanu, avanza u numeru di circa 800. U biografu rispinghje cum'è un essendu micca verisimile l'asserzione sient'è a quale u so numeru si seria limitatu à 30 è l'intenzione prufonda di Romulu seria statu "menu di i matrimonii ch'è a guerra". Priciseghja dinù ch'è nissuna di e femine tolte ùn era maritata, fora di Ersilie, catturata per isbagliu.

L'azardu di i rapimenti induce un mischiu trà e classe suciale. Une poche di e vittime, di altu rangu, "sposanu" Rumani di bassa cundizione, ma "e più belle femine eranu riservate à i capizzoni". Cusì Thalasius, à u quale tocca una femina di assai grande bellezza è chì serà felicitatu per a so furtuna da un curtegiu spuntaniu è ammirativu quandu omu porta a ghjuvanetta ind'è ellu. Seria l'origine di a sprissione pronunciata mentre i matrimonii sulenni, in i quali omu mima u rapimentu di a spusata. Un'antra spiigazione seria ch'è "Thalasius" fubbe u signale di u scoppiu di i rapimenti.

A riazzione di i vicinanti inghjuliati[mudificà | edità a fonte]

Furiosu, i populi inghjuliati formanu una cualizione dirighjita contru à Roma è purtata da u rè di Cure Titus Tatius. Romulu principia da sfracicà i suldati di C? nina, taciuta u so capu Acron è piglia li cità d'assaltu. Attaccatu per surpresa da l'Antemnates, ellu i/e/li/le sfracicheghja dinù è piglia li cità. Ma à a dumanda di a so moglia, d'origine sabina, Ersilie, Romulu i/e/li/le risparmiu, accorda u so perdone è u drittu di cità à Antemn?.

Grazia à u tradimentu di a ghjovana Tarpeia, e Sabine pervenenu à intruduce si in a cità è à impatrunisce si di a citatella di u Campidogliu. Di circondu buscule, Romulu, dopu à un'invucazione à Ghjove, pervene à rilancià e so truppe à l'assaltu. U cumbattimentu hè assai indecisu. À tale puntu ch'è sò e cunsorte sabine di i Rumani chì si interposent trà i dui campi, mittendu un termine à i cumbattimenti.

Rumani è Sabini s'aduniscenu, u guvernu hè cuncintratu in Roma chì doppia a so taglia è i Rumani piglianu u nome di Quirites (di Cures) in onore di i Sabini. Romulu scumparte tandu a pupulazione rumana in trenta curie è dà à quelle u nome di donne sabine.

Doppia munarchia è organisazione di a sucità[mudificà | edità a fonte]

U pastore Faustulus purtendu Romulu è Remus à a so moglia, Nicolas Mignard (1654)

Roma hè situata à a limita di duie grande culture - etrusca è italica - ma si vole libera. Hè dinù situata à a cruciata di e vie cummerciale trà a Tuscana è a Campanie ; per via di quessa i so abitanti duvianu esse pronti à impone si per via di a forza è a viulenza. Ragruppendu, l'omini liberi di diverse origine, era tantu necessariu di crià à pocu à pocu un sistemu di regule ghjuridiche è di norme di cumpurtamentu, permittendu di gistisce a vita in 'ssa nuvella cumunità.

Omu forma cusì trè centuries di cavalieri : i Ramnes (chì tiranu u so nome di Romulu), i Titienses (di Titus Tatius) è i Luceres (da un suldatu di Romulu chì morse à u cumbattimentu contru à i Sabini).

I dui rè, Romulu u Rumanu è Titus Tatius u Sabinu, regnanu inseme "in perfettu accordu" mentre parechji anni. Titu Liviu raporta eppuru, incù una certa irunia, ch'è dopu à a morte accidentale di Titu in u corsu di una summossa à Lavinium, "Romulu pintì menu ch'è ellu avaria duvutu 'ssa svintura". L'allianza incù Lavinium hè rinnuvata.

À a testa di una truppa di 300 suldati (listessi ch'è quelli minziunati più altu) tuttu vutati à a so persona, i celeres, Romulu passa u restu di a so vita à fà a guerra contru à i so prossimi vicinanti etruschi : Fidènes, è soprattuttu Véies, una cità à a quale ellu finisce per accurdà, contru à cessione di territorii, una tregua di centu anni. U spartimentu di e terre dopu à a vittoria contru à Véies, dicisu unicamente da Romulu li hè fatale.

Lascia un Statu abbastanza forte è impressiunante militaramente per vive in pace mentre quaranta anni sottu à u regnu di u so successore, Numa Pompilius, ghjenneru di u rè Titus Tatius.

Un certu Quintus Ogulnius Gallus è u so fratellu Gnaeus, di a ghjente Ogulnia, tribuni di a plebe ver' di 300 avanti G.C. promulgonu i Lex Ogulnia è cullittonu l'amende inflitte à l'usuriaghji. Incù 'sse somme, fecenu numerosi imbellimentu in Roma è in particulare fecenu piazzà vicinu à a fica sacra di u Ruminal una statua di a lupa allatendu Romulu è Remu.

Quirinus[mudificà | edità a fonte]

Romulu è Remu di Rubens. (1614 - 1616)

Sient'è a ligenda, Romulu ùn hè micca mortu, ma hè solu sparitu un ghjornu in una timpesta viulente ed hè statu purtatu à u celu quand'ellu ispettava e so truppe vicinu à u padulu di a Capra. Seria diventatu u diu di i valurosi Rumani è di a so cità. Hè più tardi assimilatu à Quirinus. Titu Liviu dinù, dopu à avè richjamatu ch'è "Romulu cuntava più partitanti in u populu ch'è frà i patriziani", conta una vuciata più sordida siont'è a quale Romulu seria statu tuttu simpliciamente massacratu da i patriziani, è suppone ch'è a so aputeosi sottu à u nome di Quirinus fubbe un stratagema puliticu destinatu à appacià u populu.

In un cuntestu chì prefigura i cunflitti trà a plebe è u patriciatu, u racontu di a cumparsa divina di Romulu à Proculus Julius pare, malgradu a so inverusimiglianza, d'avè calmatu l'animi :

"Rumani, dice ellu, Romulu, babbu di a nostra cità, hè scesu di suttrattu da u celu, stamane, à u puntu di u ghjornu, è s'hè offertu à i me ochji ; è, cum'è mi teniu davanti à ellu, pienu di tema è di rispettu, è dumandavu instamment u favore di fighjulà lu in faccia: "Và, mi hà dettu, è annuncia à i Rumani ch'è a vulintà di u celu hè di fà di a me Roma a capitale di u mondu. Ch'è elli praticheghjanu dunque l'arte militarescu. Ch'è elli sapianu è ch'è elli imparanu à i so zitelli ch'è nulla putenza umana ùn pò resiste à l'arme rumane. " À 'sse parole, dettu/dice ellu, s'inalzò in l'arie è si ne andò. "

- Titu Liviu, Storia rumana, Libru I, 16.

"Ciò chì hè straurdinariu, cunchjude Titu Liviu, hè ch'è omu aghji credutu à 'ssa storia è ch'è a cridenza à l'immurtalità di Romulu aghji cunsolatu u populu è l'armata."

Etimologia[mudificà | edità a fonte]

I nomi di Romulu è Remu sò stati avvicinati di quellu di u nome indoeuropeu di u "cuppiolu" ymmó-. Più esattamente, u nome di Remu, hè esciutu da l'incrociu di yemus "cuppiolu" (indoiranianu yamá-) incù Rōm (ul) usu.

Romulu è l'eredità indoeuropea à Roma[mudificà | edità a fonte]

Romulu è Remu - Bronzu Lupa Capitolina di u Palazzo dei Conservatori à Roma.

A ligenda di a nascita di i cuppioli ùn hè micca tuttu à fattu originale è avia corsu in u Latium induve omu trova e storie simile. Prulonga una data indoeuropea. Sient'è Dominique Briquel, Romulu seria passatu di figliolu di u Focu divinu à quellu di u diu Marti. L'intruduzione di u diu da a guerra à l'epica classica si spiigheria da a vulintà di Roma di mette in davanti a forza militaresca.

U scenariu di u fundamentu di Roma da i cuppioli maschili cacciati fora in cumpagnia di a so mamma, ricolla, sient'è Ghjuvanni Haudry, per parte à u periodu a più alluntanatu di a tradizione indoeuropea. 'Ssa pratica hè bella cunnisciuta ind'è i populi primitivi, chì cunsidereghjanu ch'è unu di i dui cuppioli hè d'origine non umana è dunque priculosu. A lupa nutritrice è prutettrice di i Cuppioli rumani hè un trattu dinù anzianu. L'espulsione di i cuppioli è di a so mamma, chì sfocia à u fundamentu di una nuvella cumunità, hà i paralleli in u mondu germanicu.

Georges Dumézil hà mustratu ch'è a fundazione di l'Urbs da Romulu è l'episodiu di u rapimentu di e Sabine currispondianu à una "guerra di fundamentu" prisente dinù in a mitulugia germanica incù u cunflittu trà l'Ases è i Vanes, cunflittu chì si risolve da l'integrazione di e funzione di fertilità è di ficundità in u panteone divinu. À Roma, Romulu cuncentra annantu à a so persona e duie prime di e trè funzione indoeuropee.

A prima funzione hè a suvranità, in particulare da i so rapporti stretti incù Ghjove chì li accorda i so auspici. Incarna più in particulare a tindenza "magica", è ancu "terribile" di 'ssa prima funzione ; l'altra tindenza, di più "ghjuridica" di a suvranità, murtulaghju à u so successore, u rè Numa Pompilius, fundatore numerosi culti chì quellu di Fides, a divinità garante di i ghjuramenti. A siconda funzione hè ligata à a forza, à l'armata, postu chì 'ssu rè guerriere è cunquistadore hè figliolu di Marti. Infine a terza funzione d'abbundanza, di prusperità, hè arricata da l'assuciazione incù u rè di i Sabini Titus Tatius, chì u so populu incarneria l'opulenza. Jean Haudry discerne in l'accidiu di Remu un cunflittu trà duie cuncezzione di a realtà : a realtà unica di e sucità lignageres è a realtà dioscurica cum'ella a cunnosce Sparta.

Dominique Briquel avvicina dinù a morte di Romulu à quella di u rè diu Freyr Frotho in Scandinavia è di u rè Ara u Bellu in Armenia.

Scuperte putenziale di a sapara di u Lupercal è di a cappella di Romulu[mudificà | edità a fonte]

Rilievu rumanu di a cattidrale di Maria Saal mustrendu Romulu è Remu incù a lupa

U 20 di nuvembre 2007, u ministru talianu di a Cultura, Francesco Rutelli, annuncia a scuperta di a sapara induve i Rumani avarianu cilibratu a festa di i Lupercale è induve, sient'è a ligenda, avarianu vissutu Romulu è Remu. Sient'è u spicialistu Andrea Carandini, si tratta di una di e più grande scuperte archeulogiche mai fatte. L'identificazione da a sapara à u Lupercale ùn hà micca eppuru fattu l'unanimità, l'archeuloghi cum'è Fausto Zevi cunsiderendu ch'è ellu si tratta piuttostu di un nimfee dipendente di u palazzu imperiale.

In u 2020, i scavi sò purtati annantu à u comitium di u Foru Rumanu di Roma cù u fine di ritruvà ci un erosone - un edifiziu dedicatu à un eroi o una divinità - chì a so esistenza era suspettata dapoi u XIXu seculu da Giacomo Boni. Di frivaghju 2020, mettenu à u ghjornu "un sarcofagu di tufu (cunnisciutu da Giacomo Boni) di circa 1,40 metru di longu, assuciatu à un elementu circularu, prubabilmente un altare". Orbè, a lucalisazione di u sarcofagu è di l'altare currisponde à quellu discrittu da l'autore anticu Varron cum'è u locu induve Romulu seria statu tumbatu; è annantu à un basamentu più scentificu, hè dinù u locu ch'è a squadra archeulogica d'Andrea Carandini pinsava esse u vicu sacru/cunsacratu tracciatu da Romulu. Ciò chì face avanzà à l'archeuloghi di u Parcu archeulogicu di u Culosseu è di l'università A Sapienza di Roma ch'è u sarcofagu puderia esse a cappella di Romulu. Ci vole à nutà ch'è a prisenza di un munimentu dedicatu à un eroi mentre l'Antichità rumana ùn hè micca necessariamente una prova di l'esistenza storica di Romulu, apposta chì quest'ultimu serve soprattuttu à marcà u principiu di u calindariu rumanu è di a nascita pulitica di a cità. Sia a cappella di Romulu o innò, a scuperta hè in ogni casu ghjudicata "eccezziunale" da l'archeuloghi è deve suscità, sient'è l'archeulogu Paolo Carafa, un inevitevule dibattitu scentificu.

Adattamentu cinematugraficu[mudificà | edità a fonte]

  • Romulu è Remus, peplum di Sergio Corbucci, esciutu in u 1961.
  • Il primo re, filmu storicu di Matteo Rovere, esciutu in u 2019.

Note[mudificà | edità a fonte]

  1. 'Ss'articulu pruvene in parte da l'articulu currispundente di a wikipedia in francese.