Una falata in u Maelstrom

À prupositu di Wikipedia
Illustrazione di 1919 di l'artista Harry Clarke per Una falata in u Maelstrom

Una falata in u Maelstrom hè una nuvella d'Edgar Allan Poe, publicata in u 1841, chì conta a storia d'un omu chì hà sopravvivutu à un maelstrom, un putente sbollaru marinu. A storia si svoglie in Nurvegia, annantu à a vetta d'una muntagna chjamata Helseggen. 'Ssa storia hè un rappellu ch'è à mezu à u XIXu seculu, omu ùn sapia ancora caratterizà certi finomini naturali, cum'è a furmazione di sbollari in mare. U racontu hè ancu una riflessione annantu à a natura umana di fronte à situazione estreme, è annantu à a capacità di l'animu umanu à imprudà a logica è l'ossirvazione per sopravvive in cundizione addispirate.

Riassuntu[mudificà | edità a fonte]

U narradore, accumpagnatu da u so guidu, osserva un paisaghju trimendemente cuntristatu, incù scugliere dramaticamente nere, l'oceanu urulendu è una timpesta scatinata.

U narradore principale hè un marinaru nurvegese, primaturamente invichjatu da una avvintura straurdinaria chì li hà sciappatu u corpu è l'anima. Conta a so storia à u so guidu, un omu cultivatu è imparziale. In u so racontu, u marinaru discrive a so vita cutidiana avvinturosa incù i so fratelli, pischendu frà l'isule induve e viulente turbulenze di u mare offrenu una bona pesca. Pussedenu una gueletta è prufittanu di un rifiatu di quindici minuti per lancià si à traversu u canale principale di u Maelstrom, sopra à l'imbutu, è prufittà di u ventu favurevule.

Un ghjornu, si ritrovanu chjappi in u Maelstrom. U guidu spirava ch'elli puderianu scappà da u Maelstrom, ma rializeghja prestu ch'elli infocianu drittu davanti è ch'è u currente cumencia à accelerà. Avianu lasciatu passà u rifiatu di a marea è u sbollaru di u Maelstrom scaricava tutta a so putenza.

U marinaru sopravvive à 'ss'avvintura terrificante ossirvendu l'ogetti chì cascanu in u sbollaru è rimarchendu ch'è certi ogetti, più cilindrichi, cascanu più pianamente. Lega tandu ellu stessu è u so fratellu à una botte, ma u so fratellu, paralizatu da a paura, ùn pervene micca à liberà si à tempu è hè aspiratu da u sbollaru. U marinaru, inquant'à ellu, sopravvive è hè salvatu da un battellu di pesca.

Analisi[mudificà | edità a fonte]

Illustrazione di Frederic Theodore Lix (1830-1897) o Jean-Édouard Dargent (Yan' Dargent, 1824-1899)

U racontu cortu hè un racontu à a prima persona, u narradore cuntendu a so storia à u so guidu. Hè un racontu di sopravvivenza, ma hè ancu una riflessione annantu à a natura umana è annantu à a capacità di l'animu umanu à imprudà a logica è l'ossirvazione per sopravvive in cundizione estreme. U racontu mette in luce a lotta trà l'omu è a natura, è a capacità di l'omu à superà ostaculi usendu a so intelligenza è a so perseveranza.

Annantu à u pianu litterariu, Una falata in u Maelstrom hè un esempiu classicu di l'incurpurazione da Poe di raconti di finomini reali è non fittizii in a fizzione. A nuvella offre un quatru per ciò ch'è puderia esse ch'è d'esse pigliatu in una forza tantu putente ch'è u Maelstrom eppuru di sopravvive per tistimunià ne. Mette in luce a capacità di Poe à mischià a rialità è a fizzione per crià un racontu cattivante è emuziunalemente putente.

Una falata in u Maelstrom hè un racontu cortu chì allieghja abilmente un racontu di sopravvivenza è una riflessione annantu à a natura umana. Mette in risaltu a lotta trà l'omu è a natura, è a capacità di l'omu à superà l'ostaculi usendu di a so intelligenza è a so perseveranza.

Traduzione di Matteu Cirnensi[mudificà | edità a fonte]

Una traduzione di Una falata in lu Maelstrom hè stata publicata da Ghjuvan Francescu Mattei-Torre di A Vulpaiola, dettu Matteu Cirnensi, in u 1925, da a stamperia A Muvra, à tempu cù a traduzione di un antru racontu cortu di Poe: U corbu. Eccu un'adattazione di 'ssa traduzione, incù una scrivitura più muderna:

Una falata in u maelstrom: illustrazione di Arthur Rackham (1935)

Eramu ghjunti in cima a a zenna a più alta. U vechju per qualchi minutu firmò spasimatu. — Ùn hè tantu — disse finalmente — v'averebbi guidatu quindi cume un zitellone, ma trè anni fà, m'hè accadutu un fattu straordinariu à tal puntu chì mai nimu n'hà vistu simile, o almenu ùn hà pussutu sopravvive per cuntà lu. E sei ore ch'hà duratu u spaventu m'hanu strappatu core è anima. Ùn sò micca cusì vechju ch'è voi cridete. Hè bastata una mezza ghjurnata per imbiancà sti capelli negri cume a pece, addibulì e mo braccie, è distende i mio nerbi, à u puntu chì tremu dopu avè fattu un picculu sforzu, è chì sò spaventatu da un'ombra. Ùn sapete micca, ch'un possu guardà da nantu sta teppa senza chì u capu mi girivuleghji.

S'era calatu per ripusassi nant'à una tippochjula, di tal manera, chì a parte pisia di u so corpu spiccava, è ùn era garantitu di una cascatoghja, chè per via di u puntu induve s'appughjava u so ghjovitu — a zenna s'alzava à quindeci o sedeci centu pedi di una ricciata di cotali è teppe — sopra à 'ss'immensu precipiziu di granitu lucighju è negru. Per ùn sò cosa, un averebbi vulsutu avvicinà mi à sei passi di a ripa. Veramente, era cusì affannatu, da a situazione in la quale si truvava u mio cumpagnu, chì mi lasciai cascà a ghjacara techja in terra, arrampichendu mi, à un muchju, è senza voglia di girà i mio ochji versu u celu. Circai in vanu di sbarazzà mi di l'idea ch'avia in capu, à sapè chì a forza di u ventu mettia u fondu di a muntagna in periculu. Mi ci volse u tempu per raghjunà mi è truvà u curaghju di mette mi arritu è vultà l'ochji versu l'orizonte.

— Vi ci vole à furzà, disse a mio guida, v'aghju cullatu quì per fà vi vede, cù asgiu, u teatru di u fattu di u quale vi parlava, è per racuntà vi tutta a storia, cù a scena stessa davant'à l'ochji.

— Avà simu, ripigliò cù minuzia, simu in la costa di a Norvegia, à u 68° gradu d'altitudine, in la pruvincia di Nortland in la lugubre pieve di Lofoden. A muntagna, nantu à quale simu si chjama Helseggen, a nuvulosa. Avà alzate vi un pocucciu; arrampicate vi à l'erba s'è vo vi sentite girà u capu — là, cusì — è po guardate aldilà di 'ssa cinta di vapori chì ci piatta u mare. Guardai, eiu l'ochji imbruniti, è vidi una gran stesa di mare; u so culore negru, mi fece pensa subitu, à a geografia di Nubianu è à u so mare di e tenebre. Era un panorama più terribilmente ruvinatu ch'ellu ùn hè pussibile à un imaginazione umana di cuncepì. À diritta è à manca, cusì luntanu chì l'ochju pudia ghjunghje, s'allungavanu cume i rampali di u mondu, è ligne d'un scogliu, negru pecidu è spichjente, di u quale l'oscurità era putentamente rinfurzata da e scosse chì cullavanu finu à a so cresta bianca è lugubre, chjurlendu è rughjendu eternamente. Ghjustu in faccia à a zenna nantu à quale eramu calati, à una distanza di cinque o sei miglia in mare, si scurgia un isula ch'avia l'aria d'un desertu, o piuttostu s'induvinava à u muntunamentu smisuratu di i sciappali in li quali era invultulata. À duie miglia circa più vicinu da a terra s'arrizzava un'altr'isulella più chjuca, orribilmente petricosa è sterile circundata di masse cuntinue di teppe negre. L'aspettu di l'oceanu, in la stesa cumpresa tra e ripe è l'isula più luntana, avia qualcosa di straordinariu. In su mumentu venia, da a terra una sventulighjata sì forte, chì un brick, à u largu, era a cappa, cun dui terzaroli in le so tele, à tal puntu chì a so cocca smaria à volta interamente. Purtantu un c'era nunda chì s'assumigliassi à una sventulighjata. Ma sulatimente è malgradu u ventu, u rumore di l'acqua, cortu, vivu è inchietu, in tutti sensi — poca sciuma, fora in lu circondu di i scogli.

— L'isula chì voi videte quallà, — ripigliò u vechju, ghjè chjamata Vurgh da i Norveggiani. Quella chì ghjè à meza strada ghjè Moskoe. Quessa hè à un migliu di Anbaaren. Quallà ci sò dinò Islesen, Hotholm, Heildhelm, Suarven è Bukholm. Più luntanu — trà Moskoe è Vurgh — ci sò Otterholm, Flinen, Sandflesen, Stokholm. Tali sò i veri nomi di sti lochi; — ma perchè vi aghju numinati, ùn la sò? Ci capite qualcosa voi? Videte forse qualchì cambiamentu nantu à l'acqua?

Eravamu dipoi dece minuti in cima à Helseggen, induv'eramu cullati partendu da Lofoden, di manera ch'ùn aviamu vistu u mare ch'è quand'ellu ci apparse in un lampu da a zenna a più alta. Quandu u vechju parlava, intesi un rumore assai forte chì andava crescendu, cume u mughju d'un innumerevule banda di boi. À listessu tempu vidi ciò chì i marinari chjamanu u carattere muvente di u mare, cambià si in furia, in currente. Mentre ch'eiu guardava, 'ssu currente divenne terribilmente rapidu. A so forza crescia spuntaneamente. In cinque minuti tuttu u mare finu à Vurgh, fù staffilatu da una furia indomita. Ma era trà Moskoe è a costa chì u rumore supranava — custì u gran canale di u fiume, siluratu da milla currenti cuntrarii, schiattava à l'impruvisu in frenetiche cunvulsioni — spattanscendu, sbullazzendu, fischjendu, girivuculendu, in sprupurziunati è innumerevuli vortici, è lampendu si cun foga versu l'este in una prestezza ch'ùn si vede ch'in li scatavolti d'acqua furiosi.

À u capu di qualchi minutu, a scena cambiò di u tuttu. A faccia intera di u mare venne unita è i vortici smarrinu unu à unu, quandu apparsenu, custì induve ùn avia mai vistu, sprupurziunati frisgetti di sciuma. Si frigii si stesenu dopu in longu, è mischiendu si frà elli si messe à girà cume vortici stanchi, è parsi furmà u germine d'un vortice più grande. Tutt'à un colpu, questu quì affaccò è pigliò distinta è definita forma, frà un circulu di più di un migliu di longu. A sponda di u vortice era marcata da una larga cinta di sciuma lucighja; ma solu, mancu un zinzicu, un schillia in la gola di u terribile ambutu, l'internu di u quale, fin tantu chì l'ochju pudia ghjunghje ci era fattu d'un muru liquidu, pulitu, lucicu è negru cume a scumunica. Tracciava eiu l'orizonte, un angulu di quaranta cinque gradi circa, chì girava nant'ad ellu per via d'un muvimentu chì sturdia è lampava in aria una voce spaventevule, mezu gridu, mezu ughjulu, tale chì a putente cataratta di u Niagara ella stessa, ùn ne hà mai lampatu simile versu u celu.

A muntagna trimava è e teppe ruminicavanu. Mi lampai à corpu altu è, in un accessu d'agitazione nervosa, m'arrampicai à un muchjatellu.

— Què, dissi à u vechju, ùn pò esse altru ch'è u vortice di u maelstrom?

— U chjamanu cusì qualchì volta; ma noi altri Norvegiani u chjamemu Moskoe-Strom, di l'isula di Moskoe chì ghjè situata à meza strada.

— Avà ch'avete vistu stu vortice, mi disse u vechju, s'è vo vulete chì noi sculiscimu daretu à sta teppa à l'ascosa, di manera ch'ellu s'ammutisca u fracassu di l'acqua, vi cunteraghju un fattu, chì vi cunvincerà, sopra à a mio pratica di u Moskoe-Strom!

Mi messi duv'ellu vulia, è allora cuminciò:

« Eo è i mio dui fratelli aviamu, avanti un batellucciu di settanta tunnellate, cù u quale piscavamu abitualmente trà l'isule, aldilà di Moskoe, vicinu à Vurgh. Tutti i rimoschi furiosi di u mare danu una bona pesca, purch'omu ci si pigli à tempu è ch'omu abbia u curaghju di pruvali la. Ma di tutti l'omi chì sò in la costa di Lofoden, noi trè solu faciamu 'ssu mistieru.

Ùn vi diceraghju micca a vintesima parte di i periculi chì noi avemu risicatu in 'sse pesche — ghjè un gattivu locu ancu cù u bellu tempu — Purtantu truvavamu mezu di sfidà u Moskoe-Strom senza accidenti. Qualchì volta chì u ventu ùn'era micca cusì vivu ch'è noi speravamu partendu, andavamu più adagiu ch'è n'ùn averebbe vulsutu, fin tantu chì u currente faccia più — difficile a manuvra di u nostru batellu.

U mio fratellu maiò avia un figliolu di diciott'anni, ed eiu dui zitelloni. Ci sarebbenu stati d'aiutu in simili occasioni sia per piglià e rame, sia per piscà in daretu. Ma veramente, benchì noi risicassimu a nostra pelle, un aviamu curaghju di risicà ancu a soia. Perchè, sia detta frà noi, ci era gran periculu, un periculu tremendu à piglià u mare.

Sò digià trè anni ch'hè accadutu ciò ch'aghju da cuntà vi. Ghjeramu u 10 lugliu 18.., un ghjornu chì i paisani di quì un scurderanu mai, perchè fù un ghjornu in lu quale suffiò a più orribile timpesta chì sia cascata in terra. Purtantu in la matinata, è ancu assai avanti meziornu, ci era statu un ventulellu, u sole era superbu, sicchè u più vechiu marinaru ùn averebbe pudutu prevede ciò chì accadì.

«Eramu passati tutt'è trè, i mio dui fratelli ed eiu, à mez'à l'isule versu duie o trè ore dopu meziornu, è in quattru milampi chjappemu u nostru batellucciu di bellissimi pesci, chì — l'aviamu rimarcatu — tutt'è trè — eranu bundanti 'ssu ghjornu cume mai c'era statu cuncessu di vede ne. U mio rilogiu marcava sett'ore quandu tiraimu l'ancura per riturnà ci ne in casa, di manera à fà u viaghju u più periculosu à traversu u strom quand'u mare era tranquillu, ciò chì serebbe duratu fin'à l'ottu.

«Partimu cù un ventulellu leggeru è favurevule... Ma tutt'à un colpu fumu piettati da una sventulighjata chì venia da Helseggen. Què era straordinariu — perchè mai fattu simile era accadutu — è eiu cuminciava à esse inchietu senza sapè perchè... In listessu tempu u ventulellu era cascatu, è stunati da a calma, suvitavanu imputenti u sensu di i currenti. Ma tuttu què ùn durò micca u tempu di a riflessione. Menu d'un minutu u ventu ci era à dossu — una siconda dopu u celu era oscuru — è venne subitamente cusì negru, chì, per via di i schizzilli chì ci saltavanu in faccia, ùn vidiamu più da un latu à l'altru.

«Vulè raprisentà un simile colpu di ventu serebbe scimità. U più vechju marinaru di Norveggia, ùn hà mai vistu simile. Aviamu arricatu tutta a tela, avanti chì u ventu ci pigliassi, ma da u primu sbuffulu, i nostri dui maghji casconu in mare, cume s'elli eranu stati segati à u pede — u maghju u più grande si n'avia purtatu via u mio fratellu chjucu, chì ci s'era appughiatu per prudenza.

«U nostru batellu era u ghjoculu più leggeru chì mai abbia sculisciatu nant'à u mare... Cume u mio fratellu maiò hà sfughjitu à a morte, ùn la possu spiegà? Inquantu à mè, appena cappiai u mio trinchettu — mi sdraiai nantu u ponte i pedi contr'à l'avanti è e mani arrampicate à u bullone, — à u pede di u maghju di trinchettu. L'istintu m'avia fattu agì di 'ssa manera — è ghjera ciò ch'avia di megliu à fà — perchè era troppu imbarazzatu per riflette à nunda.

«Durente qualchi seconda fumu cumplettamente incrusciati, cume a vi dissi, ma in tuttu quellu tempu un patansciai un'acca è m'arrampicai à l'anellu. Quandu m'avvidì ch'ùn pudia più stà cusì senza affucà mi m'arrizzai in dinuchjoni, tenendu mi sempre cù e mani, è alzai u capu. Tandu u nostru batellucciu fece una scossa, cume un cane chì sorte di l'acqua, è s'alzò sopra u mare. Mi sforzai allora di scuzzulà à la megliu a mio sturditezza è di ricuperà abbastanza i mio spiriti per vede ciò chì ci era à fà, quandu m'intesi tuccà e brecce. Era u mio fratellu ch'eiu cridia persu per mai in la burrasca; ma un mumentu dopu a mio cuntentezza si cambiò in orrore, quand'ellu m'ebbe dettu in l'arechje: u Moskoe-Strom.

«Nimu saperà mai ciò ch'eiu pensai à 'ssu mumentu. Trizinai da u capu à i pedi cume pigliatu da una suttrinnata di frebba. Capia abbastanza ciò ch'ellu vulia dì cun 'ssa parolla; sapia benissimu ciò ch'ellu mi vulia fà capì! Cù u ventu chì ci aripinghjia eramu distinati à u vortice di u Strom è nunda pudia salvà ci!

«Avete bè capitu, chì, passendu u canale di Strom, faciamu sempre strada sopra à u vortice ancu cù u tempu più serenu, è chì di più aviamu cura d'aspittà è di spià a requie di u flussu; ma avà curriamu direttamente nant'à l'abissu, è c'una timpesta tremenda! «Sicuramente, pensai, ci seremu ghjustu à u mumentu à a calmura è ci resta un pocu di speranza.» Ma, un minutu dopu, maledia d'esse statu abbastanza scioccu per sunnià d'una qualunque speranza. Vidia sciuplicatamente chì no' eramu cundannati ancu s'è noi fussimu stati un battellu d'un sò quantu cannoni!

«In 'ssu mumentu u primu furore di a timpesta era passatu o forse ùn la pudiammu sente, postu chì sfilavamu davanti. Ma di tutta manera, u mare, chì u ventu, avia dumatu da prima, pianu è scurnacciutu, si rizzava in muntagne immense. Un cambiamentu singulare avia scunvoltu ancu u celu. Intornu, in tutte e direzzioni, era sempre negru pecidu, ma quasi sopra à noi ci era natu un'apertura circulare — un celu chjaru, chjaru cum'è mai l'aghju vistu, schjarava tuttu intorn'à ad ellu assai schiettamente — ma Ghjesù Maria! Chì spettaculu à schjarì!

«Feci unu o dui sforzi per parlà à u mio fratellu, ma u scumbugliu, senza ch'eiu pudessi spiegà mi cume — era cresciutu à tal puntu ch'ùn li pobbi fà capì nunda, ben ch'eiu gridessi in l'arechja di tuttu u mio ardu. Tutt'à un colpu senti u so capu diventà pallidu cume a malamorte, alzò à l'eria e so dite cum'è per dì: ascolta!

«Subitu un capii micca ciò ch'ellu vulia dì, ma prestu un'idea spaventevule, si fece ghjornu in mè. Cacciai di stacca u mio rilogiu: ùn briunava più. Guardai e sfere à u chjaru di luna, è mi messi à pienghje lampendu lu in l'Oceanu. S'era restatu à sett'ore! Aviamu lasciatu passà a quiete di u flussu è u vortice di u strom era in la so furia!

Quandu una nave hè ben fatta, ben furnita è micca assai carca, è l'ame, cù u ventulellu è quand'ella hè à u largu, pare ch'ella scappi da sottu à chiglia — ciò chì pare stranu à un omu di terra è ciò chì si chjama in lingua marina, cavalcà (riding) — Cusì andava bè, fin chì noi camminavamu sottu à u ventulellu. Ma, avà, un mare immensu venia à pigliacci da daretu è ci cacciava cun ellu — altu altu — cume per puntacci finu à u celu. Un averia mai cridutu chì una lama pudessi cullà cusì in altu! Falavamu poi, fendu un giru, una schjattata, chì mi dava u vertiginu è mi facia girà u capu. Cume s'è in sognu cascassi da una gran zenna. Ma da l'altu di a lama, avia lampatu un'ochjata intornu à mè, è m'era bastatu. In un lampu vidi a nostra pusizione. U vortice di Moskoe-Strom era à un quartu di migliu circa, dirittu davanti à noi, ma s'assumigliava cusì pocu à u Moskoe-Strom di l'altre volte ch'ellu pò assumigliassi u vortice chè vo videte avà à u rimusciu di un mulinu. S'è un avia saputu induve eramu, è ciò chì n'aspettava, un averebbe più cunnisciutu u locu. Tale ch'eiu u vidi mi fece chjode l'ochji, senza vulè la, d'orrore; è e mio palpebre s'incullonu cume in un spasimu.

«Qualchì minutu dopu intesimu tutt'in un colpu u mare calmassi, è fummu inturniati di sciuma, u batellu fece un giru bruscu è partì cume una palla per una nova direzzione. À u stessu mumentu, u rimore di l'acqua si perse in una spezia d'urlu acutu, un sonu tale chì voi un lu pudete cuncepì mancu imaginendu chì e trombe di parechji millai di steamers stranieri cappiessinu à tempu u so vapore. Eravamu allora in la cinta muntagnosa chì facia cerchju intornu à u vortice; eiu cridia naturalmente ch'à u capu d'una seconda sarebbemu stati immersi in l'abissu à u fondu di u quale un pudiamu vede distintamente, per via di a furia prudigiosa cù a quale eramu traspurtati. U batellu ùn paria micca falà in l'acqua ma sgrisgialla cume una bolla d'aria chì currerebbe nantu à una lama. Aviamu u vortice à tribordu, è à babordu si rizzava u vastu oceanu chì noi aviamu lasciatu. Si rizzava cume un muru immensu turcendusi trà noi è l'orizonte.

«Què pò parè stranu, ma tandu, quandu fummu in la gola di l'abissu, mi sintii più di sangue freddu chè quandu ci abbicinavamu. Avendu fattu u mio dolu di tutta speranza, mi sbarazzai cusì d'una gran parte di u terrore chì m'avia schiacciatu da prima. Pensu ch'ell'era a disperazione chì incurdava i mio nervi.

«Piglierete forse què per una sfanfarunata, ma ciò chì vi contu hè a verità. Mi pigliai à pensà ch'era una cosa magnifica di more di tale manera; è quant'era tontu d'occupammi d'un cusì vulgare interessu di cunservazione persunale in faccia à una cusì prudigiosa manifestazione di a putenza di Diu...

«Quante volte fecimu u giru di sa cinta, hè impussibile ch'eiu a dica. Currimu, all'intornu, durante un'ora quasi; vulavamu piuttostu chè n'un gallighjavamu, è c'abbicinavamu di più in più di u centru di u vortice; è, sempre più vicinu, sempre più vicinu di a so spaventosa cresta interna.

«Durente tuttu su tempu un avia micca cappiatu u bullone. U mio fratellu era in daretu, tenendusi à una buttiglia viota ch'era bella attaccata sottu à a viletta. Era a sola cosa di u batellu chì un fussi stata spazzata da u colpu di ventu chì c'avia pigliatu all'impruvisu.

«Cume noi abbicinavamu di a margine di sta cisterna muvente cappiò a buttiglia è circò di piglià l'anellu chì in l'angoscia di u so terrore si sforzava di cacciami da e mani, è chì un era abbastanza larga per teneci tutt'e dui. Un aghju mai intesu dulore più acutu chè quandu u vidi fà simile cosa — ben ch'eiu vidi bè, ch'ellu era à su mumentu fora di sè, è chì a paura n'avia fattu un scemu compiu.

«Quantunque, un circà a cuntrastalli u locu. Sapìa bè ch'ellu importava pocu à quale sarebbe l'anellu. Mi n'andai dunque vicinu à a buttiglia. Un c'era difficultà à fà tale manuvra; perchè u batellu fughjia intondu, cù appiombu è abbastanza dirittu nant'à ad ellu, puntatu qualchì volta, quì è culà, da immensi vortici. Quandu m'era postu à u mio novu locu demu una gran scossa à tribordu è ci ficcaimu cap'avanti in l'abissu. Murmurai in furia una preghera à Diu, pensendu chì tuttu era finitu.

«Cume n'aviamu da schjattà in l'abissu, m'era arrampicatu à a buttiglia cù energia è avia chjosu l'ochji. Per qualchì minutu un ebbi voglia d'apreli aspettendumi à una distruzzione è stunatu d'un esse ancu à l'ultime angoscie! Ma u tempu passava è campava sempre. L'impressione di a falata era passata è u muvimentu di a nave s'assumigliava assai à ciò ch'ell'era quandu eramu stati pigliati da a cinta di sciuma. Pigliai curaggiu è guardai a scena una volta di più.

«Mai un mi scurderaghju di e sensazioni di spaventu è d'ammirazione chì pruvai guardendu intornu à mè. U batellu paria appiccatu, cume per maraviglia, à mezza strada di a so falata sopra à a pianura interna d'un ambutu d'una altezza prudigiosa, è di u quale e pareti, pulitissime, averebbenu pussutu esse pigliate per ebanu, senza a splendente furia cù a quale girivuculavanu, è a sfulgurente è orribile chiarura ch'elle ripercutianu sottu à i raggi di a piena luna, chì, da su tufone circulare, ruscellavanu in un fiume d'oru è di splendore longu à i muri negri è penetravanu finu à e più intime sfundature di l'abissu.

«Subitu era troppu imbacianitu per osservà n'importa chè cù esattezza. L'esplosione generale di sa magnificenza terrifica era tuttu ciò ch'eiu pudia vede. Nunda di menu, quandu pobbi diressi d'istintu i mio ochji versu u fondu di l'abissu. In sa direzzione pudia falà cù l'ochji senza ostaculu, per via di a pusizione di u batellu ch'era appena à a superficia di l'abissu. Curria sempre nantu à a so chiglia, c'è à dì chì u so ponte facia un pianu paralellu à quellu di l'acqua, cume un talurcu ghimbatu à più di quaranta cinque gradi. Di sa manera aviamu l'aria di teneci da a nostra parte. Un pudia impedimmi di rimarcà ch'un avia più incunvenienza à sustenemmi cù e mani è i pedi in sa pusizione chè s'è noi eramustati in pianu orizontale; è què tenia, suppongu, à a velocità cù a quale giravamu.

«Paria ch'i raggi di a luna circhessinu u fondu di l'abissu; purtantu un pudia vede nulla chjaramente, per via di una nebbia densa ch'imbughjulava tuttu, è nantu à a quale lucia un magnificu arcu balenu, simile à su ponte strettu è bacillente chì l'Arabi dicenu esse u solu passaghju trà u Tempu è l'Eternità. Sta nebbia o sta sciuma era forse nata da l'azzuffu di i muri di l'ambutu, quand'elli si scuntravanu è sbrisgiulavanu à u fondu; — in quant'à l'ughiulu chì cullava da sa nebbia versu u celu un cercheraghju à discrivevilu.

«A nostra prima schillata in l'abissu, da a cinta di sciuma c'avia purtatu à una grande distanza nantu à a pendita; ma dopu, a nostra falata si fece più pianu. Currimu sempre, sempre circularmente, micca cù un muvimentu uniforme, ma cù lampi chì talvolta ci zirlavanu à una centinaia di yards, è altre volte ci facianu fà un giru intornu à u vortice. À ogni tornu, c'abbicinavamu di l'abissu, pianu è bera, ma sensibbilmente.

«Guardai à u largu, nantu à u vastu desertu negru pecidu chì ci purtava, è m'abbidì chì a nostra barca un'era micca u solu oggettu ch'era cascatu in lu vortice. Sottu è sopra à noi, si vidia pezzi di navi, pezzatoni di legni, fusti d'arburi è altri affaricelli cume mobili, baulli rotti, botti, stoviglie. Aghju digià mustratu a curiosità sopranaturale chì s'era sustituita à i mio primi terrori. Mi parsi ch'ella aummentessi à misura ch'eiu m'abbicinava di u mio spaventevule destinu. Cumminciai à spià cù un stranu interessu i numerosi oggetti chì gallighjavanu intornu à mè. Ci vulia ch'avessi u deliriu, perchè truvava una spezia di divertimentu in u calculà a prestezza relativa di a so falata in lu vortice di sciuma.

«Stu pinu, mi dissi fra mè, serà certamente a prima cosa chì smariscerà in fondu.» Fui maravigliatu di vede, ch'un battellu olandese, avia u primu pigliatu fondu. À a longa dopu avè fattu qualchì cunghjettura di su genere, è essendu sempre sbagliatu. Su fattu — quellu di u mio sbagliu — mi lampò in riflessioni chì fecenu di novu trimà e mio osse è batte più forte u mio core.

«Un era micca un novu terrore, chì mi cummuveva, ma l'alba di una speranza — ancu più cummuvente —. Speranza mi venia in parte di a memoria, in parte di l'osservazione presente. M'abbidì di a grande moltitudine d'oggetti ch'empianu a pieghja di Lofoden è ch'eranu stati ingulliti è vomitati da u Moskoe-Strom. Se cose per u più eranu rotte o stracciate di manera straordinaria — scurticate, ranfiate, à tal puntu ch'un avianu più sumiglia di nunda. — Ma m'abbidì distintamente chì cert'altri un eranu micca guasti. Un pudia avà spiegammi sta differenza chè supponendu chì e cose guaste eranu e sole chì fussinu state assurbite tutt'affattu, l'altre essendu entrate in lu vortice, o à un'epica più avanzata di u flussu, o, chì dopu esse entrate in lu vortice, per una ragione o quell'altra, eranu falate più pianu ch'elli fussinu ricullati, burticinendu torna, finu à u paru di l'oceanu, senza avè a sorte di quelle ch'eranu state assurbite prima.

«Feci dinò trè osservazione impurtantissime: a prima — regula generale — più i corpi eranu grossi, più a falata era rapida — a seconda — chì di duie masse d'eguale stesa, l'una sferica è l'altra di n'importa chì forma, a sferica era a prima à smarì in lu vortice — a terza — chì di duie masse d'eguale volume, l'una cilindrica è l'altra di n'importa chì forma, u cilindru era assurbitu u più pianu.

Ci era una circustanza strana, chì dava gran forza à e mio osservazioni, è mi rendia ansiosu di verificà le. À ogni rivoluzione, passavamu davanti à una vota o à un maghju o à una verga, è purtantu a più parte di s'oggetti, nutendu à paru à noi quandu avia apertu l'ochji, avà, eranu assai sopra è paria ch'elli un avessinu mutatu d'un pelu.

«Un esitai più un minutu, sopra à ciò ch'avia da fà. Risolvì d'attaccammi à a buttiglia, ch'eiu abbracciava, di sciogliela è di lampammi in mare cun ella. Mi sforzai di chjamà u mio fratellu cù cenni, è feci ciò ch'eiu pobbi per falli capì ciò ch'eiu vulia fà. Credii à la longa ch'ellu avessi induvinatu u mio disegnu. Ma ch'ellu l'avessi o ch'ellu un l'avessi induvinatu, scuzzulò u capu cù disperazione è ricusò di chità u so locu. M'era difficiule di pigliallu cun mè malgradu ellu. M'attaccai à a buttiglia cù u canapu chì l'ammarrava, è, senza esità un minutu, mi lampai in mare.

«U risultatu fù quellu ch'eiu sperava — cume sò eiu chì vi racontu u fattu è cume voi cunniscite digià a manera cù a quale mi sò salvatu, è pudete prevede ciò chì m'hè accadutu dopu, accurtaraghju u mio discorsu per andà à a conclusione.

«S'era passatu digià circa un'ora dopu ch'avia lasciatu u battellu quandu questu quì falò à una gran distanza sottu à mè, fece, colpu per colpu, trè o quattru giri precipitati, è purtendusi cun ellu u mio fratellu, sparì in la sciuma. A buttiglia à a quale era liatu, nutava à mezza strada di a distanza chì separava u fondu di l'abissu da u locu induve m'era lampatu, quandu un gran cambiamentu ebbe locu in u circulu di u vortice. U latu di a parete di su grand'ambutu si fece di menu in menu scherpellatu. L'evoluzione di u vortice diventò di menu in menu furiose. Pocu à pocu a sciuma è l'arcu balenu smarinu è u fondu di l'abissu si ne cullò à paru.

«U celu era chjaru, u ventu era cascatu, è a luna si chjinava quandu mi truvai nantu à l'oceanu, ghjustu in vista di e coste di Lofoden, sopra à u locu induve era avanti u vortice di Moskoe-Strom. Era l'ora di a calmura — ma u mare si sullevava sempre in marosuli enormi, — seguitu di a timpesta —. Fui purtatu cù viulenza in lu canale di Strom è lampatu in qualchì minutu nantu à a costa. Un battellu mi piscò — stancu mortu — è avà chì u periculu era smaritu, u ricordu di s'orrori, m'avia fattu mutu. Quelli chì mi messenu à bordu eranu i mio cumpagni d'ogni ghjornu. Un mi ricunnobbenu micca di più ch'elli un averebbenu cunnisciutu un pelegrinu chì serebbe venutu da l'altru mondu. I mio capelli, chì a sera nanzu eranu negri pecidi cume ne parianu corbi, eranu bianchi cume voi i videte avà. Mi dissenu chì tutta l'espressione di a mio faccia avia cambiatu. Li cuntai u fattu — un ci volsenu crede. — U vi racontu, avà à voi, ma temu chì, cume i pescadori di Lofoden, un ci porghjite fede.

Riferimenti[mudificà | edità a fonte]