Talasani (puesia)

À prupositu di Wikipedia

Talasani hè una puesia cumposta da Petru Borghetti (1894-1927). A puesia cumporta ottu sistini.

Talasani[mudificà | edità a fonte]

Vedu Parigi è sentu i so rimori
Parenu i so tetti pien' di fiori
A u chjar' alzà
Di u sole chì incanta ogni persona
Ma ind'u mio core solu u to nome sona,
O Talasà.
Eo ti vedu cun l'ochji di la mente
È nun ti vedu micca sulamente
Ripusà,
Inggrufulatu in la to conca fonda,
Faccia à Monte Cristu chì indi l'onda
Si ne stà ....
Certu la piazza biota à lu fucone,
Inde pusava nantu lu pancone,
Meiu babbà,
M'affoca lu core più ch'è altra cosa,
Perch'ormai lu corciu ne riposa
In campusà.
Sicura ch'è le croce infilarate
Di figliuluccia è di surelle amate,
Anc' avà.
Mi trapananu sempre lu mio core
È fin ch'io campu mai stu dulore
Passerà ....
Vedu dinò ancu à voi, morti d'eri,
Cascati in terreni furesteri
A prim' età
Vedu li vostri nomi scritti in oru,
Belli ancu senza a testa di lu morru.
M'inchjinu ; mà ....
... Mà vedu anc'una torra maestosa
Meza sfalata è tutta spavintosa,
Fidighjà
Versu li prati di San—Pellegrinu,
Ind'e si scatinò u nostru destinu
Tempi fà.
Eppo mi par' di vede un ornu biancu
Drittu, faccia à lu mare è spada affiancu,
Ramintà
À lu populu d'oghje imbastarditu
Quelli rummenti ind'è t'hai smarritu,
O Libertà !
Mà 'ss'omu drittu, fattu in petra bianca,
Cum'hè, o Talasani, chì ti manca ?
Dì, perchè ?
Fù purtantu un eroe di i più fieri !
Pensa ch'alzà un ricordu à De Giafferi,
Tocca à tè !!!

Da vede dinù[mudificà | edità a fonte]