Silene sericea

À prupositu di Wikipedia
Silene sericea
Silene sericea
Classifica scentifica
Regnu Plantae
Classa Lycopodiopsida
Divisione Tracheophyta
Sottudivisione Spermatophytes
Ordine Caryophyllales
Famiglia Caryophyllaceae
Generu Silene
Nome binuminale
Silene sericea
Carl Linnaeus, 1753

Silene sericea hè una spezia di pianta chì face parte di a famiglia di e Caryophyllaceae.

Descrizzione[mudificà | edità a fonte]

Silene sericea hè una pianta erbacea vivace appartinendu à a famiglia di e Caryophyllaceae. Si caratterizeghja da piccioli ritti aghjunghjendu di regula un'altezza da 30 à 60 centimi. E casce sò lineare, opposte è appena pilute. I fiori, di culore biancu o rusulatu pallidu, sò ragruppate in infiuriscenze terminale. Ogni fiore prisenta cinque petali prufundamente frastagliati, dendu l'apparenza d'una curona.

Ripartizione[mudificà | edità a fonte]

'Ssa spezia hè originaria d'Europa, induv'ella hè largamente sparta. Omu a trova per u più in e pratuline, l'arici di fureste è e zone rucciose. Silene sericea hè ancu prisente in certe rigione d'Asia è d'Africa suprana.

Silene sericea hè prisente in Corsica.[1]

Biolugia[mudificà | edità a fonte]

Silene sericea hè una pianta vivace chì fiurisce di regula da maghju à lugliu. Si riproduce per u più in impullinazione entomophile, vene à dì grazia di l'insetti chì trasportanu l'amacu da un fiore à l'altru. I granelli sò dopu dissiminati da u ventu o da l'animali.

Tassonumia[mudificà | edità a fonte]

Silene sericea hè u nome scentificu accittatu di 'ssa spezia. Hè ancu cunnisciuta sottu à i sinonimi seguenti : Silene nutans, Silene alba è Silene nivea.

Cunsirvazione[mudificà | edità a fonte]

Benchì Silene sericea ùn sia micca cunsiderata cum'è una spezia minacciata, certe pupulazione ponu esse affittate da a distruzzione di u so ambiente naturale duvuta à l'urbanisazione è à l'agricultura intensiva. Hè dunque impurtante di prisirvà e zone induve 'ssa pianta hè prisente cù u fine di garantisce a so sopravvivenza à longu andà.

Riferimenti[mudificà | edità a fonte]

  • Jeanmonod D. & Gamisans J. (2013) Flora Corsica (2 ed), Edisud.

Note[mudificà | edità a fonte]

  1. Jeanmonod & Gamisans (2013).

Altri prugetti[mudificà | edità a fonte]