Polygonum aviculare

À prupositu di Wikipedia
Polygonum aviculare
Polygonum aviculare
Classifica scentifica
Regnu Plantae
Classa Pinopsida
Divisioni Tracheophyta
Sottudivisioni Spermatophytes
Ordini Caryophyllales
Famiglia Polygonaceae
Genaru Polygonum
Nomu binuminali
Polygonum aviculare
Carl Linnaeus, 1753

Polygonum aviculare hè una spezia di pianta chì faci parti di a famiglia di i Polygonaceae.

Discrizzioni[mudificà | edità a fonte]

Polygonum aviculare hè una pianta arbacea annuali appartinendu à a famiglia di i Polygonaceae. Si caratterizeghja da i so piccioli smilzi è pasciulanti, pudendu aghjunghja sinu à 50 centimi di lunghezza. I so fogli sò lanceulati, di culori verdi è disposti di manera altirnata longu à u picciolu. I fiora di Polygonum aviculare sò chjuchi, di culori biancu o rusulinu pallidu, è ragruppati in gaspi terminali.

Ripartizioni[mudificà | edità a fonte]

Polygonum aviculare hè una spezia cusmupolita, prisenti in numarosi righjoni di u mondu. Omu a trova in particulari in Auropa, in Asia, in Africa, in America subrana è in Australia. 'Ssa pianta hà una grandi capacità d'adattamentu è pò culunizà diffarenti tipi d'ambienti, tali i pratulini, i campi cultivati, i bordi di stradona è i tarreni abbandunati.

Polygonum aviculare hè prisenti in Corsica.[1]

Biulugia[mudificà | edità a fonte]

Polygonum aviculare si ripraduci par u più par via di graneddi. A fiuritura hà locu da ghjugnu à sittembri, è i fiora sò inamacati da l'insetti. I graneddi sò dopu dissiminati da u ventu, l'animali o l'attività umani. 'Ssa pianta hà una crescita rapita è pò ghjirminà prestu dopu à a pirturbazioni di a terra. Hè ancu capaci à diffonda si da a frammintazioni di i so piccioli pasciulanti.

Tassunumia[mudificà | edità a fonte]

Polygonum aviculare hè u nomu scentificu accittatu pà 'ssa spezia. Hè ancu cunnisciuta sottu à altri noma scentifichi, tali Persicaria aviculare è Polygonum heterophyllum.

Cunsirvazioni[mudificà | edità a fonte]

Polygonum aviculare hè cunsidarata com'è una spezia cumuna è largamenti sparta. Ùn hè micca attualmenti minacciata è ùn faci micca l'ughjettu di misuri di cunsirvazioni particulari. Eppuri, par via di a so capacità à culunizà prestu i mezi disturbati, pò divintà una pianta invadenti in certi ecusistemi fragili. Hè dunqua impurtanti di surviglià a so prupagazioni è di piglià misuri di gistioni apprupriati s'eddu hè nicissariu.

Rifarimenti[mudificà | edità a fonte]

  • Jeanmonod D. & Gamisans J. (2013) Flora Corsica (2 ed), Edisud.

Noti[mudificà | edità a fonte]

  1. Jeanmonod & Gamisans (2013).

Altri prugetti[mudificà | edità a fonte]