Pernis apivorus

À prupositu di Wikipedia
Pernis apivorus
Pernis apivorus
Classifica scentifica
Regnu Animalia
Imbrancamentu Chordata
Classa Aves
Ordine Accipitriformes
Famiglia Accipitridae
Generu Pernis
Nome binuminale
Pernis apivorus
Carl Linnaeus, 1758

Pernis apivorus hè una spezia d'acellu chì face parte di a famiglia di l'Accipitridae.

Descrizzione[mudificà | edità a fonte]

Pernis apivorus hè un rapace diurnu di a famiglia di l'Accipitridae, imparintatu à l'acule è à i milvi. Misurendu da 46 à 53 cm di longu per una largura da 115 à 130 cm, si distingue da u so corpu slanciatu è e so ale longhe è strette à e punte attundate, chì li danu un prufilu gracile è lebbiu in bulu. U so piumaghju hè varievule, ma à spessu brunu rossu sopra è più chjaru sottu, incù una coda grisgia chjara imbarrata di duie fine strisce bughje è terminata d'una larga fascia nera. I so ochji sò gialli è u so bizzicu à uncinu hè adattu à u so rigimu alimintare spicializatu.

Ripartizione[mudificà | edità a fonte]

Pernis apivorus nichja in Europa è in Asia timperata, di a penisula iberica à l'Altaï, è migra per inguernà in Africa subsahariana.

Pernis apivorus hè prisente in Corsica.[1]

Biolugia[mudificà | edità a fonte]

Pernis apivorus hè un spicialistu di i nidi d'ape selvatiche è di vespe, ch'è ellu caccia di terra grazia à i so artigli è u so odoratu fine. Cunsuma ancu e larve, e ninfe è l'adulti di 'ssi insetti. Caccighjeghja dinù à u bulu catturendu picculi mammiferi, rettili è acelli. U so furtu hè agile è zittu, incù sbattulumi d'ale prufondi è ariati frequente.

A riproduzione hà locu di veranu, incù a custruzzione d'un nidu simplice in un arburu. A femina dipone di regula dui ovi incubati dai dui parenti. I ghjovani si ne bulanu dopu à à l'incirca 40 ghjorni, ma fermanu dipendenti di i so parenti per nutrisce si mentre dinù parechje simane.

Tassonumia[mudificà | edità a fonte]

Pernis apivorus hè a sola spezia di u generu Pernis.

Cunsirvazione[mudificà | edità a fonte]

Pernis apivorus hè classificatu in categuria Preoccupazione minore da l'Unione internaziunale per a cunsirvazione di a natura (UICN), chì a so pupulazione hè stabile è stimata à parechje centinare di migliaie d'individui. Eppuru, pò esse minacciatu da a distruzzione di u so ambiente, l'usu di pesticidii è l'inticci incù e linie elettriche. L'azzione di cunsirvazione sibulate sò dunque necessarie per assicurà u so avvene à longu andà.

Riferimenti[mudificà | edità a fonte]

  • J.-C. Thibault & G. Bonaccorsi, The birds of Corsica, British Ornithologists’ Union, Check-list n°17, 1999
  • Jean-Claude Thibault, Connaître les oiseaux de Corse - Acelli di Corsica, Ed. Albiana, 2006

Note[mudificà | edità a fonte]

  1. Thibault & Bonaccorsi (1999), Thibault (2006).

Altri prugetti[mudificà | edità a fonte]