Erculu

À prupositu di Wikipedia
Scultura rumana, Museiu di u Louvre di Parighji
Statua d'Erculu à u Palazzu di u Melagranata (Ghjenuva), un edifiziu storicu esendu oghji u sediu di un grandi magazenu
Erculu è Lica d'Antonio Canova
Erma di Erculu barbutu in abitu di filosofu, da i Horti Sallustiani à Roma

Erculu (in latinu Herculesi) hè una figura di a mitulugia rumana, forma italica di u cultu di l'eroi grecu Erculu, introduttu prubabilamenti ind'è i populi Sanniti da i culoni grechi, in particulari da a culonia di Cuma, è ind'è i Latini è i Sabini da u cultu etruscu à Hercle.

Par antunumasia si difinisci cusì una parsona di grandi forza fisica è, à tempi antichi, u furzutu chì s'esibia in i circhi è in i fieri.[1]

Erculu in l'antica riligioni rumana[mudificà | edità a fonte]

Erculu briacu

Erculu hè notu in particulari par i "dodici lavori".

Numarosi sò i lighjendi riligiosi chì ani Erculu com'è prutagonistu. Figliu di Ghjovi, a matri di Erculu era a zitedda Alcmena; ebbi com'è moglia Deianira. Un ghjornu, duranti una di i so impresi, Erculu è Deianira diviani travirsà un fiumu tumultuosu. L'eroi l'attravirsò, ma lasciò chì a moglia fussi traghittata da un centauru battiddieri, Nessu, chì pruvò à rapiscia à Deianira. Erculu tandu culpì u centauru incù una frezza avvilanata incù u sangui di l'Idra. U centauru murenti si presi a so vindetta uffrendu à Deianira u so probbiu sangui, è cunvincendu la ch'eddu avia custituitu un putintissimu filtru d'amori chì avaria resu Erculu fideli ad edda par sempri. Un ghjornu Deianira ebbi u suspettu chì u so sposu fussi un pocu troppu intarissatu à un'altra donna. Cusì, deti à Erculu una camisgia annantu à a quali avia sparsu un pocu di u sangui di u centauru murenti. Ma u sangui era un putenti vilenu, chì era statu cuntaminatu da u sangui di l'Idra.

Quandu Erculu indussò a camisgia avvilanata, si cumpiì a vindetta di u centauru: cuminciò à essa preda di dulori lancinanti è sintì i carri brusgià li in modu talmenti insuppurtevuli da prifiriscia a morti. Ma nisciunu murtali pudia tumbà lu, è Erculu dicisi di dà si a morti da par sè, fendu si brusgià vivu annantu à una pira funiraria. Ghjovi, impiitusitu da a sorti di u so figliu predilettu, scesi da u celi è u presi incun eddu in l'Olimpu, punendu fini à a so angunia.

In l'Olimpu spusò Ebe, dea di a ghjuvantù. Ci sò parechji virsioni annantu à l'annivirsariu d'Erculu:

  1. l'annivirsariu di a nascita d'Erculu hè fistighjatu u quartu ghjornu di ogni mesi
  2. sicondu un'antra tradizioni Erculu nascì quandu u soli intrì in a decima custiddazioni (Capricornu)
  3. par altri quandu u soli entra in a dodicesima custiddazioni (Pesci).

Erculu in l'arti[mudificà | edità a fonte]

Pittura[mudificà | edità a fonte]

Erculu Sassano [2], 1569, affrescu à Villa d'Este, appartamentu infiriori, à Tivoli.

Scultura[mudificà | edità a fonte]

Tiatru[mudificà | edità a fonte]

U parsunaghju appartinenti à a mitulugia greca era statu ghjà prutagonistu di I Trachinie di Sofocle, in L'Eraclidi di Euripidi è ancu in Alcesti è Erculu, sempri di st'ultimu. U parsunaghju fù famosu ancu in u tiatru rumanu.

Cinema[mudificà | edità a fonte]

Da l'anni sissanta è dopu funi fatti numarosi filmi di genaru peplum (mitulogicu mistu à culussali) in i quali i prutagunisti, in più di Erculu, erani eroi cunnisciuti di a mitulugia greca è rumana, ma erani à spessu ancu invintati. Parechji trami sò basati annantu à avvinimenti di a vicenda mitica di u famosu parsunaghju, siguendu calchì volta ancu i tragedii di Eschilu o Euripidi, ma spessu i vicendi di l'altri filmi, moltu rielaburati da i scenighjatori, uttiniani difatti in pubblicu pocu successu. Quissa avviniti ancu par i parsunaghji di Maciste è di Ursus, eppuri u prima, essendu statu criatu da Gabriele D'Annunzio è intarpritatu in i primi filmi muti da Bartolomeo Paganu, ottensi quantunqua più successu.

Noti[mudificà | edità a fonte]

  1. ercole in «Treccani.it», Treccani. URL cunsultatu u 09-08-2009.
  2. u-Rè-Antichita-Tiburtine-cap-I-II-1607-edizioni-2012 Antonio_di u_Rè_Antichità_Tiburtine_cap_I_II_1607_edizioni_2012

Da veda dinò[mudificà | edità a fonte]

Fonti[mudificà | edità a fonte]

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.