Erba santa

À prupositu di Wikipedia
L'erba santa
Achillea ligustica
Classificazione scentifica
Regnu Plantae
Divisione Magnoliophyta
Classa Magnoliopsida
Ordine Asterales
Famiglia Asteraceae
Generu Achillea
Nome binuminale
Achillea ligustica
Aiton, 1753
L'erba santa

L' Erba santa (o arba santa) (achillea ligustica) hè una pianta chì face parte di a famiglia di l'Asteraceae.

Discrizzione[mudificà | edità a fonte]

L'erba santa hè alta 30 à 90 cm. U fustu hè drittu. A pianta musca forte. Fiurisce da ghjunghju à aostu. I fiori sò bianchicci. U fruttu hè un acheniu di circa 1,5 mm.

L'erba santa si scontra da 200 à 1700 metri. Si trova in e rigione mediterranie, à spessu in i prati o à u cantu di i stradoni.

U so numeru crumosomicu hè: 2n=18.

Ripartizione[mudificà | edità a fonte]

L'erba santa hè originaria di a rigione mediterrania, più precisamente di a Liguria in Italia. Hè ancu prisente in altri paesi mediterranii tali a Francia, a Spagna è a Grecia. Omu a trova per u più in e pratuline, i pasciali, i bordi di stradelli è i terreni abbandunati. Priferisce e terre belle assiccate è assuliate.

L'erba santa hè prisente in Corsica ed hè assai cumuna.[1]

Tassonumia[mudificà | edità a fonte]

Achillea ligustica hè u nome scentificu accittatu per 'ssa spezia. Hà ancu statu discritta sottu à altri sinonimi, in particulare Achillea ligustica subsp. ligustica, Achillea cuneata Sch.Bip., Achillea nobilis subsp. ligustica (All.) Bonnier, Achillea sicula Raf. 'Ssi sinonimi facenu riferimentu à variazione geugrafiche o morfulogiche minore di a spezia.

Cunsirvazione[mudificà | edità a fonte]

L'erba santa ùn hè micca cunsiderata cum'è una spezia minacciata. Hè largamente sparta in a so area di ripartizione naturale è ùn face micca l'ogettu di misure di cunsirvazione specifiche. Eppuru, per causa di a distruzzione di u so ambiente naturale duvuta à l'urbanisazione è à l'agricultura intensiva, certe pupulazione lucale ponu esse affittate. Hè dunque impurtante di prisirvà e pratuline è e zone naturale induve 'ssa pianta cresce cù u fine di garantisce a so sopravvivenza à longu andà.

Usi[mudificà | edità a fonte]

Gastronumia[mudificà | edità a fonte]

In Corsica, l'erba santa hè imprudata in certi paesi per fà e fritelle, à spessu u venneri santu.[2]

Medicinali[mudificà | edità a fonte]

In Corsica, si facianu l'inguenti incù l'erba santa per curà e storte.[3][4] Ci conta dinù Arnestu Papi ch'in San' Ghjuvanni era per appuntu u mumentu di coglie l'erbe salutifere è in particulare l'erba santa:

« U ghjornu o a vighjilia di San Ghjuvanni hè u mumentu santu par codda l’arbi è l’arbetti chì curani i malatii o chì pruteghjani da i malanni. Uni beddi pochi hani virtù straurdinarii. I chjamani « arbi di San Ghjuvanni ». I più cunnisciuti sò l'arba di San Ghjuvanni, « l’arba santa », « a matricaria », o « a matrunella », o « a camumiglia », « a calendula » o « baraculi », « a salvia », « l’eddara », « l’erba di taglia », o « l’artimisia (...).[5] »

À i ghjorni d'oghje, si face in Corsica incù l'erba santa un oliu essenziale.

Lessicolugia[mudificà | edità a fonte]

L'erba santa hè ancu chjamata l'erba sumerina.

Note[mudificà | edità a fonte]

  1. Jeanmonod & Gamisans (2013).
  2. Simonpoli (1982), p. 69.
  3. Simonpoli (1982), p. 69.
  4. L'infurmazione mintuvate qui ùn sò cunsigli riguardu à a medicina è pudarianu esse falsi. I continuti ani solu un fine illustrativu è ùn si ponu in nessuna manera sustituisce à un avvisu medicale.
  5. http://ernestpapi.free.fr/Mesi,%20santi.%20Mois,%20saints.htm Mesi è santi].

Bibliugrafia[mudificà | edità a fonte]

Da vede dinù[mudificà | edità a fonte]

Altri prugetti[mudificà | edità a fonte]