Erba bicchina

À prupositu di Wikipedia
(Reindirizzamentu da Erba sanghjuvannina)
L'erba bicchina
Hypericum hircinum
Classificazione scentifica
Regnu Plantae
Divisione Magnoliophyta
Classa Magnoliopsida
Ordine Malpighiales
Famiglia Hypericaceae
Generu Eryngium
Nome binuminale
Hypericum hircinum
Linnaeus, 1753

L' Erba bicchina (Hypericum hircinum) hè un tipu di pianta chì face parte di a famiglia di l'Hypericaceae.

Discrizzione[mudificà | edità a fonte]

L'erba bicchina hè uriginaria d'Africa, d'Europa è d'Asia. L'erba bicchina stà in i lochi freschi è umbrosi. I fiori sò gialli. Fiurisce da maghju à aostu.

Ripartizione[mudificà | edità a fonte]

Hypericum hircinum hè originariu d'Europa, induv'ellu hè spartu in numerosi paesi. Omu u trova in particulare in Francia, in Spagna, in Italia, in Alimagna è in Grande Brittagna. 'Ssa pianta affizziuneghja l'ambienti assuliati è e terre belle assiccate, tali e pratuline, l'arici di fureste è e ricce.

In Corsica[mudificà | edità a fonte]

L'erba bicchina hè cumuna in Corsica.[1] U nome corsu vene da u fattu chì 'ssa pianta hà un odore chì s'assumiglia à quellu di u beccu.

Biolugia[mudificà | edità a fonte]

Hypericum hircinum hè una pianta vivace chì fiurisce di regula da ghjunghju à sittembre. Si riproduce per u più grazia di l'insetti chì trasportanu l'amacu di un fiore à un'antru. I granelli sò dopu dissiminati da u ventu o l'animali. 'Ssa spezia hè adattata à cundizione climatiche varie, ciò chì li permette di culunizà sfarenti tipi d'ambienti.

Tassonumia[mudificà | edità a fonte]

Hypericum hircinum hè u nome scentificu accittatu per 'ssa spezia. Hè ancu cunnisciuta sottu à i sinonimi seguenti : Hypericum hircinum subsp. hircinum, Hypericum hircinum subsp. majus, Hypericum hircinum subsp. majus var. majus, Hypericum hircinum subsp. majus var. majus f. majus, Hypericum hircinum subsp. majus var. majus f. majus subsp. majus.

Cunsirvazione[mudificà | edità a fonte]

Hypericum hircinum hè cunsideratu cum'è una spezia di cuncernu per causa di a distruzzione di u so ambiente naturale. L'attività umane tale l'agricultura intensiva, l'urbanisazione è a smachjera di e terre cuntribuiscenu à a diminuzione di e so pupulazione. E misure di cunsirvazione sò necessarie per pruteghje 'ssa pianta è prisirvà a so diversità genetica.

Usi[mudificà | edità a fonte]

Avvertenza
Avvertenza
L'infurmazioni mintuvati qui ani sò solu cunsigli riguardu à a medicina è pudariani essa falsi. I continuti ani solu un fini illustrativu è ùn si poni in nisciuna manera sustituiscia à un avvisu medicali.

Medicinali[mudificà | edità a fonte]

In Corsica, si ni fecia una tisana in i tempi per luttà contru à a pena di corpu.[2]

Ci conta dinù Arnestu Papi ch'in San' Ghjuvanni era per appuntu u mumentu di coglie l'erbe salutifere:

« U ghjornu o a vighjilia di San Ghjuvanni hè u mumentu santu par codda l’arbi è l’arbetti chì curani i malatii o chì pruteghjani da i malanni. Uni beddi pochi hani virtù straurdinarii. I chjamani « arbi di San Ghjuvanni ». I più cunnisciuti sò l’arba di San Ghjuvanni, « l’arba santa », « a matricaria », o « a matrunella », o « a camumiglia », « a calendula » o « baraculi », « a salvia », « l’eddara », « l’erba di taglia », o « l’artimisia (...).[3] »

Lissicolugia[mudificà | edità a fonte]

L'erba bicchina hè ancu chjamata a bicchinella, u fiori sanghjuvanninu, l'erba sanghjuvannina o u pericu.

Note[mudificà | edità a fonte]

  1. Jeanmonod & Gamisans (2013).
  2. Simonpoli (1982), p. 31.
  3. http://ernestpapi.free.fr/Mesi,%20santi.%20Mois,%20saints.htm Mesi è santi].

Bibliugrafia[mudificà | edità a fonte]

Altri prugetti[mudificà | edità a fonte]