Carex halleriana

À prupositu di Wikipedia
Carex halleriana
Carex halleriana
Classifica scentifica
Regnu Plantae
Divisione Magnoliophyta
Classa Liliopsida
Ordine Cyperales
Famiglia Cyperaceae
Generu Carex
Nome binuminale
Carex halleriana
Asso , 1779

Carex halleriana hè una pianta chì face parte di a famiglia di e Cyperaceae.

Descrizzione[mudificà | edità a fonte]

Carex halleriana, ancu cunnisciuta sottu u nome di sisicciu di Haller, hè una spezia di pianta erbacea appartinendu à a famiglia di e Cyperaceae. 'Ssa spezia hè caratterizata da toppi di piccioli smilzi è dritti, misurendu di regula da 20 à 60 centimi d'altura. E casce sò strette, lineare è verde, aghjunghjendu una lunghezza da 10 à 30 centimi. L'infiuriscenze, chì appariscenu da maghju à lugliu, si cumponenu di piccule spighe dense di culore brune chjaru à brunu scuru. E spighe femine sò più longhe ch'è e spighe masce.

Ripartizione[mudificà | edità a fonte]

U sisicciu di Haller hè una spezia largamente sparta in Europa, in Asia è in Africa Suprana. Omu a trova in particulare in e rigione muntose, e pratuline umite, e zone padulose è i scarsali.

'Ssa spezia hè prisente in Corsica.[1]

Tassonumia[mudificà | edità a fonte]

U nome scentificu attualmente accittatu per u sisicciu di Haller hè Carex halleriana Asso. Hè stata discritta per a prima volta da u botanistu talianu Ignazio Asso in u 1779. 'Ssa pianta hà ancu statu designata sottu à altri nomi, tali Carex davalliana Sm., Carex remotiuscula Host, è Carex salisburgensis F. W. Schultz. Eppuru, 'ssi nomi sò avà cunsiderati cum'è sinonimi di Carex halleriana.

Cunsirvazione[mudificà | edità a fonte]

U sisicciu di Haller hè di regula cunsiderata cum'è una spezia di preoccupazione minore di u puntu di vista di a cunsirvazione. Benchì ella possi esse minacciata in certe rigione per causa di a distruzzione di u so ambiente naturale, hè dinù relativamente sparta è abundante. Eppuru, sforzi di prisirvazione è di prutezzione di u so ambiente sò necessarii per mantene e pupulazione di 'ssa spezia à longu andà.

Riferimenti[mudificà | edità a fonte]

  • Jeanmonod D. & Gamisans J. (2013) Flora Corsica (2 ed), Edisud.

Note[mudificà | edità a fonte]

  1. Jeanmonod & Gamisans (2013).