Carex flava

À prupositu di Wikipedia
Carex flava
Carex flava
Classifica scentifica
Regnu Plantae
Divisione Magnoliophyta
Classa Liliopsida
Ordine Cyperales
Famiglia Cyperaceae
Generu Carex
Nome binuminale
Carex flava
L. , 1753

Carex flava hè una pianta chì face parte di a famiglia di e Cyperaceae.

Descrizzione[mudificà | edità a fonte]

Carex flava hè una spezia di pianta erbacea appartinendu à a famiglia di e Cyperaceae. Hè caratterizata da toppi densi di foglie verde è smilze chì emergenu da rizomi suttarranii. E casce sò di regula lineare, piane è misuranu trà 20 è 40 centimi di lunghezza. I piccioli sò dritti, aghjunghjendu un'altezza da 30 à 60 centimi, è portanu e spighe fiurale.

E spighe fiurale di Carex flava sò cumpatte è globulose, cumposte da fiori masci è femini. I fiori masci sò situati in cima di a spiga, mentre ch'è i fiori femini si trovanu à a basa. Ogni fiore femina hè circundata da una brattea à forma di spata di culore bruni chjaru o brunu scuru.

Ripartizione[mudificà | edità a fonte]

Carex flava hè largamente sparta in Europa, in particulare in e rigione timperate di u cuntinente. Omu a trova ancu in certe parteu di l'Asia occidentale. Cresce per u più in e pratuline umite, i paduli, e zone custiere è e turbiere.

Carex flava hè prisente in Corsica.[1]

Tassonumia[mudificà | edità a fonte]

Carex flava hè stata discritta per a prima volta da Carl von Linné in 1753 in a so opera Species Plantarum. Hè ancu cunnisciuta sottu à u sinonimu Carex fulva.

Cunsirvazione[mudificà | edità a fonte]

Carex flava ùn hè micca cunsiderata cum'è una spezia in priculu. Hè relativamente sparta in a so area di ripartizione è ùn hè micca sottumessa à minacce magiore. Eppuru, cum'è numerose spezie di zone umite, pò esse affittata da a distruzzione di u so ambiente per causa di l'urbanisazione, l'assiccamentu di e zone umite è l'inguinamentu. Hè impurtante di prisirvà l'ambienti naturali induve Carex flava si trova cù u fine di garantisce a cunsirvazione à longu andà di 'ssa spezia è di mantene a biodiversità di l'ecusistemi induve ella ghjoca un rollu eculogicu impurtante.

Riferimenti[mudificà | edità a fonte]

  • Jeanmonod D. & Gamisans J. (2013) Flora Corsica (2 ed), Edisud.

Note[mudificà | edità a fonte]

  1. Jeanmonod & Gamisans (2013).