Tiadoru Poli, banditu

À prupositu di Wikipedia

Tiadoru Poli, banditu hè un testu scrittu da l'autore in lingua corsa Santu Casanova (1850 -1936) è publicatu in a rivista L'annu Corsu in u 1932.

Tiadoru Poli, banditu[mudificà | edità a fonte]

Tiadoru fù elettu rè di a machja da tutti i banditi corsi riuniti in furesta d'Aitoni versu u 20 di u seculu passatu. Stu munarca curunatu sottu i pini era di Guagnu, paese ospitalieru cù i frusteri è sempre in verra trà di elli. Nantu sta tarra di libertà è di focu, e croce funebre par indicà u passageru duva l'omu era cascatu di malamorte nascianu da par elle cume i funghi. Sempre par mutivi insignificanti, parechji si facianu banditi per un lascià spegne a riputazione di fieri.

Tiadoru à l'età di vinti anni era toccu cuscrittu è fù chjamatu à rende si in Aiacciu par lascià u pilone è mette si i calzoni rossi. Avvezzu à sunà di a cialamella è a guidà e picurelle sottu à i faii cum'è Arminia, ricusò di risponde à l'appellu è si tinia sempre in guardia luntanu da i giandarmi. Questi par pone li e mani pigliavanu tutte e pricauzione parchì l'acellu era piriculosu ancu in cabbia.

Una bella sera, u marisciale è dui giandarmi si resenu in casa di u cuscrittu par dumandà li un pocu di furmagliu muntagnolu. Ellu, cu moltta grazia, dumandò quantu elli ne vulianu. "Duie picce", rispose u marisciale. Allora pigliò un spurtellu è si fece falà in cantina pa a catarazza. Quand'ellu cullava l'aguantonu à nome di a lege è li strinsenu e manette à i polsi.

Meza ora dopu partianu par Aiacciu cù u prighjuneru. Dopu tre ghjorni passati in Citadella, l'aria di a calcina è di a marina pisava troppu nantu a chjocca bullente di Tiadoru.

A mane di u quartu ghjornu surtì tranquillamente in cità è pigliò capu sù cum'è u muvrellu versi i so monti. Strada facendu, s'era pricuratu un fucile carcu à signalina. Quandi a notte cupria i monti è le case di Guagnu l'amicu intria in paese. Ghjuntu davanti à u prisbiteriu hà vistu u marisciale chì intria ind'è u curatu. U celu era stillatu è un focu illuminava a casa. Dopu un toccamanu trà u difinsore di l'ordine è quellu di a riligione si sò calati : u marisciale, faccia à porta chì era spalancata è u prete avia u davanti versu u camminu.

- Allora l'acellu hè in cabbia ? hà dettu u prete.

- L'avemu assicuratu par sette anni, hà rispostu u marisciale.

Appena prununciate ste parolle, un colpu più forte ca u cannone intrunò u prisbiteriu è tuttu u paese. U marisciale chì avia ricivutu tutta a carica in pettu ristò seccu nantu a panca. U prete si vultuliava in tarra gridendu : Aiutu, 'o paisani, chì sò mortu !

I paisani intrendu in casa videnu u prete cù e mani rosse da u sangue di u marisciale, dicianu à quellu :

- Ùn vi vargugnate di sta cusì tranquillu davanti à un spettaculu simile ?

- Aiutu, o cristiani, chi sò mortu ! gridava u prete.

È l'altru sempre intrepitu nantu a panca. Allora si resenu contu : u marisciale era mortu è u prete un avia niente.

Qui cumencia a carriera sanguinosa di Tiadoru chì tirava à i giandarmi innucenti cum'è à i torduli ! Trenta sei prucessi verbali di morte sò à u Parchettu ginarale di Bastia, tutti di giandarmi tombi da Tiadoru Poli.

Una notte, à Rusazia, un certu Scialdoriu è Acillone di Guagnu piglionu una ghjuvanotta par forza davanti a mamma chi si ristò sola in casa à vuciarà a figliola cum'è morta.

Ghjastimà vogliu par sempre
A Scialdoriu è Accillone.
Ch'ellu sgotti lu so sangue
Annant'à lu me ziglione !

Duie sere dopu, Acillone passendu per Rusazia, ricivi una fuciIta è scappo' à more in casa di a donna chì vuciarava a figliola. A voce publica accusava à Tiadoru di a morte d'Acillone, ma a virità ùn s'è mai sapiuta.

- Chì di cultellu ferisce, di cultellu perisce, dice un pruverbiu antichissimu.

Tiadoru cascò anch'ellu sottu e palle vindittere di i vultisgiatori corsi, in 1831. Ghjuntu un sabatu sera nantu e rive di u Liamone, chjappu da a puntura, si rifugiò in la capanna d'una vediva di Guagnu chì passava culà l'invernu cù e capre.

L'ammalatu passò a notte cun forte frebba. A matina, à ghjornu, a donna mandò u so pastore à Coghja par circà u pane racummandendu li d'ùn fà sapè à nimu chì Tiadoru era in capanna. Ma u pastore ch'ùn pudia stà senza parlà, quand'ellu ghjunse à Coghja, tutti i paisani eranu in ghjesgia ; soli trè vultisgiatori, Colonna, Fornari è Graziani sintianu a messa sottu à l'olmu chì era in piazza. U pastore chì ùn pudia più tene u sicretu, s'avicinò à quelli trè penitenti è li dumandò s'ellu c'era niente di novu in Coghja. Quelli intrigati da a dumanda dissenu : "Quì, ùn ci hè nulla. È tù sai qualcosa ?

- Eiu sò qualcosa, ma bisogna à tene u sicretu cum'è mè. - È chì sai ? Parla. - U pesciu grossu hè in la reta. - Quale, u pesciu grossu ? - Tiadoru hà la puntura in la capanna di a me patrona. Si vo falate u pigliate cum'è un mazzardu.

A pesca essendu grossa è bramata, i vultisgiatori partinu di corsa è in termine d'un quartu d'ora inturniavanu a capanna gridendu : "Attente Laurelli, attente Colombani, attente Catiglio ! Tutti pronti !"

Burghellu, u fratellu di Tiadoru, chì era in la machja, sintendu a chjama di Colonna s'alluntanò cridendu chì tutte e brigate fussinu culà. Videndu u casu persu, Tiadoru fece l'ultima tentativa par sorte fora, dopu avè tiratu sopra à Graziani. Questu avia u bracciu in pezzi ma l'altri dui fecenu focu è u banditu cascò à quattru passi da a capanna cù sò fucile tesu nantu un ghjinochju, in attu di difesa. I vultisgiatori stupiti ùn sapianu s'ellu era vivu o mortu.

Una zitella di a patrona guardava u banditu chì ùn si muvia. Colonna li disse : "Vai à vede s'ellu hè mortu."

- Si vo mi date u filare ch'ellu hà à u collu, ci vò !

- Vai puru chì u ti demu.

Quandi a zitella u tuccò, Tiadoru era mortu è un facia più paura à i vultisgiatori nè à i giandarmi.

À u colmu di a cuntintezza, l'eroi di a morte di Tiadoru Poli, chì duvia risunà in tutta l'Europa, saltavanu di gioia è vuciaravanu u mortu à nome di a mugliere :

Stava tutta addulurata
Di Tiadoru la cunsorte
Quandu intese la nuvella
Ch'ell'era firitu à morte.
Oh ! s'eiu un era in partu
Aggravata da i dulori
Vulia sfugà lu me sangue
Contru li vultisgiatori.

Par assicurà si ch'ellu ùn fessi focu ancu dopu mortu, i vultisgiatori li scarconu u so fucile eppo piglionu u mulu di a pastora, attaconu u mortu pa i pedi à croce di l'umbasti, è partinu versi Vicu gridendu à voce rivolta : "Compra stacci, ciarnigliuli, farru, acciaghju, chjodi, stacchette è carne fresca !"

A nutizia si sparse in tutta a pruvincia è da ogni paese currianu masci è femine, vechji è zitelli. Quandi u curteghju intria in Vicu era scurtata da più di duie milla parsone. Spostu in la ghjesgia di Vicu chì era nantu a strada, u mortu fù cunfidatu à guardia d'un certu Orsoni, anticu vultisgiatore chì facia u macillaru in Vicu.

Tiadoru, durante u viaghju nantu à a mula avia u capu rottu. Orsoni li saldò a firita cun arbe parfumate, li lavò tutta a faccia è li fece a strada in fronte chì avia una capillera nera è folta.

In la nuttata sei omi armati intrinu in ghjesgia, piglionu u mortu davanti à Orsoni, è un s'è mai sapiutu duv'ellu fù intarratu.

Quandi u tribunale ghjunse da Aiacciu in Vicu cù tuttu l'attiragliu, un truvonu ca i muri.