Ghjuvanna d'Arcu

Ghjuvanna d'Arcu, detta a pulzella d'Orléans (Domrémy, 6 di ghjennaghju 1412 – Rouen, 30 di maghju 1431), fù una eroina naziunale francese. [1]
Beatificata in u 1909, fù pruclamata santa da u papa Benedettu XV in u 1920.
Ricuperò à a Francia parte di u territoriu cascatu in manu à l’inglesi durante a Guerra di i cent’anni, cuntribuendu à rialzà ne a sorte, guidendu vitturiosamente l’armate francese contr’à quelle inglese. Catturata da i Burgugnoni davanti à Compiègne, Ghjuvanna fù vinduta à l’inglesi da Ghjuvanni di Lussemburgu, vassallu di u rè d’Inghilterra. Quessi li fecenu un prucessu per eresia, à a fine di u quale fù cundannata à u focu è brusgiata viva u 30 di maghju 1431. In u 1456 u papa Callistu III, à a fine d’una siconda inchiesta, dichjarò a nullità di quellu prucessu.
Beatificata in u 1909 da Piu X è canunizata in u 1920 da Benedettu XV, in u 1922 Ghjuvanna fù pruclamata santa patrona di a Francia.
Zitellina è ghjuventù
[mudificà | edità a fonte]Ghjuvanna nasci à Domrémy (oghje Domrémy-la-Pucelle), da Jacques Darc è Isabelle Romée, in una famiglia di paisani di a Lorena, ma apartenente à a parochja di Greux è à a castellanìa di Vaucouleurs, sugetta à a suvranità francese. Ghjuvanna, secondu e testimunianze di u tempu, era una zitella assai divota è caritatevule; malgradu a tennera età visitava è cunsulava i malati è ùn era raru ch’ella offrissi u so lettu à i senza casa per dorme ella stessa in terra, sottu à u camminu.
À l'età di tredici anni cuminciò à sente "voci celestiali" à spessu accumpagnate da un lume è da visione di l’arcanghjulu Michele, di santa Caterina è di santa Margherita, cum'ella dichjararà dopu. A prima volta chì 'sse “voce” li si palesonu, secondu u so stessu racontu fattu durante u prucessu per eresia subitu à Rouen in u 1431, Ghjuvanna si truvava in l'ortu di a casa paterna; era meziornu d'un ghjornu d'estate: bench'ella fussi surpresa è impaurita da 'ssa spirienza, Ghjuvanna decise di cunsacrà si cumpletamente à Diu fendu u votu di castità «per tuttu u tempu ch'à Diu li piaciaria».
D'estate di u 1428, per via di a guerra di i cent’anni chì oppunia u regnu di Francia à quellu d'Inghilterra è di Burgogna, a so famiglia fughjì da a valle di a Mosa versu Neufchâteau, per scappà à e devastazione pruvucate da e truppe di Antoine de Vergy, capitanu burgugnone. Era da pocu principiatu u 1429 quandu l’inglesi eranu oramai vicini à occupà cumpletamente Orléans, assediata dapoi uttrovi di u 1428: a cità, nant’à a riva sittintriunale di a Loira, per a so pusizione geugrafica è u so rollu ecunomicu, avia un valore strategicu cum'è via d’accessu à e rigione meridiunale; per Ghjuvanna, ch’averia da diventà figura emblematica di a storia di Francia, quessu fù u mumentu – spinta da e “voce” ch’ella dicia di sente – per corre in aiutu di Carlu, Delfinu di Francia, in a guerra per u tronu contr’à l’inglesi è i so alliati burgugnoni.
Cum’è Ghjuvanna stessa dichjarerà sottu à l’interrugatoriu, à u principiu mantense u più strettu ritegnu nant'à ste apparizione supranaturale, chì à u principiu li parlavanu di a so vita privata è chì solu dopu l’avarianu purtata à lascià a so casa per guidà l'armata francese. Eppuru,i so parenti duvitenu avè l'intuizionie di u cambiamentu chì si facia in a zitella, forse ancu alertati da qualchì cunfidenza ch’ella stessa s’era lasciata scappà, cum'averia ramintatu parechji anni dopu un amicu soiu di Domrémy, è decisenu di dà la in sposa à un ghjovanu di Toul. Ghjuvanna ricusò a pruposta di matrimoniu è u so fidanzatu la citò in ghjudiziu davanti à u tribunale vescuvile. Ascultate tramindui e parte, u tribunale dete raghjone à Ghjuvanna, postu chì u fidanzamentu era accadutu senza u so accunsentu.
Vinta ancu a resistenza di i parenti, a zitella ebbe torna libertà d’azzione è poti dedicà si à a so missione. A prima tappa di u so viaghju a purtò sin’à Vaucouleurs induve, cù l'appoghju di u ziu Durand Laxart, riescì à scuntrà u capitanu di a piazzaforte, Robert de Baudricourt. Quessu, à u primu scontru, u 13 di maghju 1428, a biffò rimandendu la in casa cum’è una povera pazza. Per nunda scuraghjita da 'ss'insuccessu, Ghjuvanna si ne andò altre duie volte ind'ì u capitanu di Vaucouleurs è quessu, forse impressu da u cunsensu ch’ella sapia racoglie tantu trà u pòpulu quant'è trà i so omi, cambiò parè nant’à u so contu, sin'à cunvince si (micca prima d’avè la sottuposta à una spezia d’esorcismu da parte d’un curatu lucale, Jean Fournier) di a so bona fede è d’affidà li una scorta per accumpagnà la insin'à u suvranu, cum’ella dumandava.
E prove guerriere
[mudificà | edità a fonte]U viaghju di Ghjuvanna da Vaucouleurs à Chinon per scontrà si cù u «gentile Dalfínu», per aduprà e so stesse parolle, suscitò da per ellu micca pocu interessu. Viaghjendu trà i cunfini sempre incerti è micca netti trà paesi francesi è angloburgugnoni per ondeci ghjorni, purtendu cun ella a prummessa d’un aiutu supranaturale chì saria statu capace di vultà a sorte di a guerra, a piccula truppa rapprisintava l’ultima speranza per u partitu chì sustinia sempre u «rè di Bourges», cum’ellu era disprezzivamente chjamatu Carulu VII da i so dettrattori. U Bastardu d’Orléans mandò dui fidati soii à Chinon, induve a Pulzella era ghjunta dopu à esse passata per Gien, per coglie infurmazione, è u paese sanu ne stava à aspettà e prove.
Note
[mudificà | edità a fonte]- ↑ 'Ss'articulu pruvene in parte da l'articulu currispundente di a wikipedia in talianu.