Vai al contenuto

Ciru II di Persia

À prupositu di Wikipedia
Ciru II di Persia

Ciru II di Persia, cunnisciutu ancu cum'è Ciru u Grande (in persianu anticu KUURUU SHA Kūruš, AFI: [ˈkuːruʃ]; Anshan, 590 A.C. – Iassarte, 530 A.C.), hè statu imperatore persianu è discendente di Ciru I di Persia, membru di a sterpa di i Teispidi chì da qualchì tempu cuntrullava a Perside.[1]

Cunnisciutu cum'è u fundatore di l'imperu persianu, Ciru succedì à u so babbu Cambise I, liberò i Persiani da a duminazione di i Medi è fù l'erede naturale di e grande munarchie di U Mediu Oriente. Eppuru, ùn hè micca sicura a so discendenza da Achemene: sicondu Winckler, Dario, parente di Ciru u Grande, durante u so regnu averia ordinatu di falsificà tutte l'iscrizzione di Pasargadae pè affirmà u so legame cù u capustipite di a dinastia achemenide.

Ciru II unificò sottu à u so regnu e diverse tribù iraniche, è dopu cunquistò Babilonia in u 539 A.C. senza cumbatte, ma cù una squaltra pulitica di prupaganda. Prufitò di a strategia pulitica particulare di u rè babilonese Nabunide, chì preferì u cultu di u diu lunare Sin à quellu di Marduk (cosa mal vista da u populu). Ciru II si dichjarò figliolu di Marduk, fendu cusì caccià da u populu u rè mesupotamicu è essendu statu accoltu cum'è salvatore. In u 538 A.C., emise un edittu chì permetteva à l'Ebrei depurtati à Babilonia non solu di riturnà in patria, ma dinù di ricustruisce u tempiu di Gerusalemme. Per quessa, hè l’unicu rè micca ebreu descrittu cum'è "messia" (משיח) da a Bibbia.

Cunquistò ancu qualchì rigione à e cunfine nordurientale di a Persia, assicurò u cuntrollu di a Siria è di a zona feniciu-palestinese, stendendu e cunfine di u so regnu, ch'ellu mantene unitu grazia à una pulitica savia, basata annantu à a libertà è u rispettu di e tradizione di i populi suttumessi. Murì in u 530 A.C. cumbattendu contru i Massageti guidati da a regina Tomiri è fù sepoltu in a so tomba celebre in Pasargadae (micca luntanu da Persepoli). U so successore fù u so figliolu Cambise II.

Ciru II hè ricurdatu cum'è un grande cunduttieru militare è un suvranu illuminatu, amante di l'arte è di a cultura. Hè cunnisciutu per avè messu in opera una pulitica libertaria è rispettatu i costumi è e religione di i terre cunquistate. Creò un sistema d’amministrazione centralizatu in Pasargadae, mentre ch’è i satrapi guvernavanu e pruvince di l'imperu, ciò chì funziunava in modu assai efficace tantu pè i guvernatori ch’è pè u populu.

A ghjuvantù

[mudificà | edità a fonte]

A so mamma era Mandane, figliola di Astiage, chì dopu hà tentatu d'ammazzà à Ciru stessu perch'ella avia avutu una visione chì u so nipote li averebbe usurpatu u tronu. Astiage avia cunfidatu stu prugettu à u fidatu Arpagu, ma quellu ùn vulia micca fà la è l'ingannò cun Metradate. Sapendu l'identità di u zitellu, Metradate ricusò d'ammazzà lu, purtendu lu prima in casa soia è sustituendu lu cù u so figliolu mortu natu pocu prima da a so moglia. Arpagu mandò tandu i guardii pè verificà chì l'infanticidiu era statu cumpiitu, mentre Ciru fù allevatu da Metradate.

Un ghjocu fece sì chì Ciru, diventatu capu di i zitelli di u paese, si scuntrava cù u figliolu di Artembare, un dignitariu persianu. Per quessa, Ciru fù purtatu davanti à u rè Astiage, chì però nutò e sumiglianze trà a so fisionumia è quella di u zitellu. Capiscendu chì l'omicidiu di u so nipote ùn era micca statu compiitu (sient'è u racontu di Metradate), Astiage cunvocò à Arpagu, ma dichjarò ch'ellu ùn vulia micca ammazzà u zitellu. Dopu, fece vene u figliolu di Arpagu, l'ammazzò è li fece manghjà e carne à u babbu, à l'insaputa, durante un banchettu: solu e mane, a testa è i pedi fubbenu sippelliti.

Cunsiderendu chì furmalmente Ciru era dighjà statu rè, Astiage, mal cunsigliatu da i Maghi, mandò Ciru ind'è i so genitori naturali, pinsendu chì ùn seria più un periculu per ellu. Siccome a moglie di u pastore si chjamava Kyno, i genitori di Ciru sparsenu a voce chì u so figliolu, abbandunatu, fù statu allevatu da una cagna.

I primi anni di regnu

[mudificà | edità a fonte]

In u 559, à a morte di Cambise I, Ciru divintò Gran Rè, bench'ellu fussi sempre un vassallu di i Medi. Ciru era rè di Anšan, induve si cunsirvavani e tradizione militare antiche chì i Medi eranu pirdendu. Appena cullatu à u tronu, Ciru circò di rinfurzà u putere di a so famiglia nant’à l’altre tribù persiane è, pè fà què, si appughjò à u novu rè di Babilonia, Nabunide, chì vulia espande versu livante u so imperu è abbatte i Medi. Cù u tempu, Nabunide riescì à alimentà a rivolta di Ciru contru à i Medi. Infatti, allora chì a lotta frà e tribù persiane era quasi finita, Ciru stendia a so ombra nant’à i Medi di Astiage, chì ùn pudianu più cuntà nant’à un’armata forte. In più, tutte e pupulazione lucale ùn eranu micca strettamente legate à u rè di i rè di Media, chì avia grandi difficultà à guvernà l’imperu. Astiage, figliolu di Ciassare, ùn gudia di u carismu paternu è neppuru di a so visione diplumatica. U vechju rè di i Medi, difatti, era statu prumotore, sicondu u testu di Erodotu, d’un sistema di "bilanciamentu di puteri" ante litteram trà e putenze rigiunale, cù u scopu di mantene u status quo è impedisce a rinascita d’una putenza egemunica com’è l’Assiria, chì era stata abbatuta appena tandu (614 a.C. - 609 a.C.). Sta pulitica assignava, in pratica, di "zona d’influenza" à e putenze siguente: Media (espansione versu l’India è u Pamiru), l’Egittu (espansione versu a Nubia è a Libia), Babilonia (espansione versu l’Arabia), Sparta (espansione versu a Grecia è i Balcani), a Lidia (espansione versu u Caucasiu è a Crimea). Ciru, appughjendu si à quandu à una, à quandu à un’antra putenza rigiunale, riescì à sottumette le tutte, ad una ad una.

A ribellione di Ciru è a vittoria nant’à i Medi

[mudificà | edità a fonte]

A ribellione instigata tandu da Nabunide infine accadì. A fonte storica principale hè u testu in accadicu di Sippar, cunnisciutu cum’è "Cronaca di Nabunide". Mentre chì Nabunide invadia i territorii di i Medi chì i Babilunesi reclamavanu da assai tempu, in Siria è in Kurdistanu (regione sittentriunale di l’attuale Iraccu, inchjudendu a rigione storica di l’Assiria), Ciru, cullatu à u tronu persianu in u 559 A.C., suppurtendu male a sughjezzione à u regnu di i Medi, si rivultò di lugliu di u 553 A.C. mentre chì u grossu di l’armata di i Medi — sicondu e fonte babilunese mintuvate in u cilindru di Abū Ḥabbah di Nabonidu — assediava a cità babilunese di Harran. Astiage, forse sottuvalurendu u periculu rapresentatu da Ciru, marchjò à tappe furzate versu Susa, capitale di l’Elam, cù una minima parte di l’armata, avendu lasciatu u grossu di e truppe per affruntà i Babilunesi.

Ciru si scuntrò cù i Medi sei mesi dopu à l’insurrezzione, dunque di ghjennaghju di u 552 a.C., vincendu in a cità di Hyrba, una lucalità sempre scunnisciuta à u cunfine trà Media è Ansan, in l’attuale rigione di u Kuzistanu iranianu, forse versu Nehavend o forse Javarsian (in sta zona, tra l’altru, si cumbattì ancu a battaglia decisiva chì visse l’Arabi sottumette i Sasanidi in u 642 D.C.). A Battaglia di Hyrba fù a prima di trè vittorie chì Ciru vincite nant’à i Medi è fù decisiva perchè e truppe persiane eranu superiore di numeru rispettu à quelle di i Medi.

U sicondu scontru ebbe locu à a "Collina di Pasargade", di veranu di u 552 A.C., è fù una nova scunfitta per i Medi, bench’è sta volta eranu in superiorità numerica. Ancu a Battaglia di a Collina di Pasargade fù una scunfitta decisiva per i Medi. A lucalità di u scontru ùn hè stata sin'ad avale identificata, bench’è i testi accadichi dicinu ch’ella si trova pocu à u nordu di a capitale achemenide Pasargade, forse in l’attuale Qaderabad.

Ùn hè ch'è cù a terza battaglia in a capitale di i Medi, Ecbatana (attuale cità iraniana di Hamadan), ch'è Ciru pigliò a suprana nant’à Astiage. Infatti, cù a diserzione di u generale di l’armata di i Medi, Arpagu, scunfittu in e duie battaglie precedenti, è a ribellione di e truppe di l’intera armata medi, li fù cunsignatu u stessu Astiage. Ciru pote cusì ghjunghje à Ecbatana, capitale di a Media, chì fù saccheghjata. A Media diventò cusì dipendente da a Persia, ma a vechja classa dirigente firmò accantu à quella persiana. Ci fù cusì una fusione trà i vincitori è i vinti, è e stesse strutture territuriale di i Medi, frà e quale a divisione di u territoriu in satrapie, fubbenu mantenute.

E cunquiste di Ciru

[mudificà | edità a fonte]
L’imperu achemenide à l’epica di Ciru II

Cù a cunquista di a Media, Ciru pigliava u titulu di "rè di i rè" è pudia avanzà pretese territuriali in tuttu u Mediu Oriente. Avendu cusì vultatu e spalle à Nabunide, Ciru si rindia contu chì pè a sopravvivenza ecunomica di l’Imperu Persianu era necessariu u pussessu di terre cum’è a Mesopotamia, a Siria, a Cappadocia, è dinù un accessu à u mare.

A cunquista di a Lidia

[mudificà | edità a fonte]
Carta di l'imperu persianu trà u 550 è u 331 A.C.

Dopu chì Ciru II di Persia sottumisse i Medi in u veranu di u 550 A.C., u rè di a Lidia, Cresu, apparentatu cù u rè medu detrunizatu, sustenì una campagna cumuna contra Ciru da parte di e nazione di l'alleanza creata prima da u rè medu Ciassare.

Ciru, sapendu bè ch'ellu ùn puderia micca vince contru à tutti l'avversarii à listessu tempu, prummisse à l'Egittu a restituzione di a terra d'Israele è à Babilonia a restituzione di l'Assiria (l'attuale Iraccu settentriunale). Ritirati l'Egittu è Babilonia da a cullizioni, firmava solu a Lidia, à chì s’era aghjuntu un forte cuntigente spartanu. Sparta avia armata una flotta chì ùn fù micca mandata solu perchè, intantu, Ciru avia pigliatu a capitale di i Lidi, Sardi, cum’ellu a conta Erodotu, avvignendu la da un camminu nascostu in a vegetazione.

Cum’è risposta, Ciru penetrò in l'Alta Mesopotamia (l'Alta Mesopotamia era un territoriu cuntrullatu da i Lidi, mentre a Bassa Mesopotamia era sottumessa à Babilonia) è, prufitendu di l'impussibilità d'interventu di i Babilonesi, suttumisse a Cilicia, a Cappadocia (chì fù a prima rigione di u Regnu di Lidia à esse invasa) è l'Armenia.

L’affruntamentu cù i Lidi ebbe locu di sittembre di u 547 A.C., cù a battaglia di Pteria, un locu furtificatu persianu situatu vicinu à u fiume Halys, cunfine naturale trà Media è Lidia. U scontru si risolse in un stallo. Dopu u cumbattimentu, Cresu preferì ritirà si è vultà si ne in Sardi, capitale di a Lidia, per riunì e forze. U "rè di i rè" ùn dete però treva à u nemicu: Ciru marchjò nantu à Sardi è a pigliò, dopu sedici ghjorni d’assediu (uttobre 547 A.C.). Di veranu di u 546, tutti i lochi furtificati di a Lidia è e cità greche nantu à u Mari Egeu si arresenu. U rè persianu fece di a Lidia duie satrapie (Sardis è Daskvilion) è Cresu, dopu à esse scappatu à u lignaghju fattu cullà da Ciru grazia à una timpesta furiosa chì spignite u focu, divintò cunsiglieri di u stessu Ciru è po di u so figliolu Cambise.

In l'ultimi decennii, a sturiografia tradiziunale di 'ssu periodu, basata quasi solu nantu à l’assai fantasiosu Erodotu, hè stata criticata è rivista, basendu si nantu à una lettura più precisa di e fonte neubabilonese. 'Ssi studi tendenu à attimpà di qualchì anni a cunquista di a Lidia è à attribuisce à u 547 a cunquista di Urartu, un regnu in u nordu di l'Anatolia, forse vassallu di i Medi.

A cunquista di i rughjoni urientali

[mudificà | edità a fonte]
Ciru II è l'abrei

Compia l'annessione di a Lidia è di a Frigia, dui rughjoni chì facenu parte oghje di a Turchia, ancu per ùn allarmà i regni chì si culligavanu contr'à ellu, Ciru vultò u sguardu versu l’uriente è suttumesse i territorii di l'attuali Afganistanu è Pacchistanu. Trà u 545 a.C. è u 539 a.C., intraprese a so azzione contr'à e pupulazione di l’Iranu urientale, cunquistendu a Drangiana. Passò dopu à suttumette l'Aracosia (attuale Afganistanu centroccidentale), a Partia (attuale Iranu nordurientale), a Proftasia (attuale Afganistanu centrale), a Sogdiana (attuali Uzbecchistanu, Tagicchistanu è Kirghizistanu), a Corasmia (rughjone anticamente cumpresu intornu à u bassu corsu di l'Amu Darya sin’à u lagu d’Aral, in l’oghjincu Turchistanu urientale), a Battriana (rughjone spartutu oghje trà u nordestu di l'Afganistanu è u centrusudu di u Turkmenistanu) è stese e fruntiere urientale sin’à i fiumi Oxus (attuale Amu Darya) è Iaxarte (attuale Syr Daria), induv'ellu creò una larga reta cunfiniaria di furtezze annantu à i picchi muntagnoli difficiuli da piglià d'assaltu, a più putente di i quali era Ciropuli (Kyropolis, attuale cità tagicca di Chodzent).

A cuncquista di Babilonia

[mudificà | edità a fonte]
Ritrattu di Ciru II in a battaglia

L'indibulimentu cuntinuu di Babilonia era evidente è impurtante. Cù e strade terrestre in manu à i Persiani, u cummerciu di e spezie è di a seta chì vinianu da l'India è da a China era passatu sott'à u cuntrollu di Ciru. In Babilonia, l'inflazione s'inalzò sin’à 400% è si signalavanu parechji casi di carestia. U regnu di Babilonia, una volta prusperu, si truvava avà isulatu è indibulitu da e tensione interne trà a casta sacra è u rè. U rè babilunese, dopu, era impegnatu à sottumette l'Arabia per pudè apre u cummerciu di e spezie cù l'attuale Yemen, quandu Ciru si vultò contr'à Babilonia. L’uperazione militare cumincionu trà nuvembre di u 540 nanzu à Cristu è ferraghju di u 539 nanzu à Cristu, cù una seria di scontri senza risultatu nantu à i Monti Zagros è nantu à l’altu corsu di i fiumi Tigri è Eufrate.

Difatti, dopu à avè sottumessu e pupulazione chì abitavanu a parte orientale di l’altupiani iranichi, Ciru pensò di prufità di a situazione è, usendu cum’è pretestu l’alleanza trà Babilonia è a Lidia, in u 539 nanzu à Cristu attaccò u Regnu di Babilonia. Currottu Gobrias, u guvernatore babilunese di u territoriu di Gutium (attuale Kurdistanu), l'armata persiana invadì u territoriu caldeu, penetrendu trà i dui fiumi di a Mesopotamia, tenendu l’Eufrate à riparu di l’armata à dritta è u Tigri à manca.

Vinti i Babilunesi vicinu à Òpis, à circa 120 chilometri à u nordu di Babilonia è à 30 chilometri à u nordu di l’attuale Baghdad, nantu à e rive di u Tigri, Ciru occupò a cità senza cumbatte a notte trà u 5 è u 6 d’ottobre di u 539 nanzu à Cristu, dopu avè cullatu u corsu di l'Eufrate, è si dichjarò successore di Nabunide per vulintà di u diu Marduk. Per ottene un cunsensu di a pupulazione babilunese, lasciò à u putere a vechja classa dirigente è prumesse di rispettà e credenze religiose di tutti, cumpresi i Babilunesi.

Cù a cuncquista di Babilonia, solu l’Egittu resisteva à a putenza persiana. Difatti, ancu e cità fenicie, chì facianu parte di u regnu di Babilonia, facianu avà parte di l’organisimu puliticu persianu. Cusì i Fenici entritinu à fà parte d’un imperu universale cù grande vantaghju per u cummerciu.

I preparativi di guerra contr'à l’Egittu è Sparta fùbbenu iniziati, ma a morte di Ciru li farà rimandà à i so successori: l’Egiziani fubbenu scunfiti in u veranu di u 525 nanzu à Cristu, prima nantu à u Torrente d’Egittu (attuale El Arish, un fiume di u Sinai chì marcava u cunfine trà l’Egittu è Israele), dopu à Pelusiu, micca luntanu da u delta di u Nilu. A Grecia, malgradu l’inviu di spie da parte di u rè Dariu I ancu in Magna Grecia, ùn serà mai cuncquistata.

L’ultimi anni di Ciru

[mudificà | edità a fonte]
A tomba di Ciru II in Pasargadae

Dopu à a cunquista di Babilonia, Ciru vultava in Iranu cum'è Rè di l’Universu, vale à dì cum’è detentore di tutti i tituli riali di a Mesopotamia è di l’Asia Minore. Ciru era rè di Sumer, d’Akkad, di l’Hittiti, di l’Assiri è di i Medi, oltre à quellu di i Persiani. Ma ùn riescì micca à fà a trasfurmazione pulitica di u Statu persianu ch'ellu avia à mente. Difatti, quandu in u 530 a.C murì cumbattendu e tribù di l’Asia cintrale (Massageti) chì minacciavanu e satrapie urientali, è u so prughjettu ùn era ancu compiu.

  1. 'Ss'articulu pruvene in parte da l'articulu currispundente di a wikipedia in talianu.