Arctia villica
| |||||
|---|---|---|---|---|---|
| Arctia villica | |||||
| Classificazione scentifica | |||||
| Regnu | Animalia | ||||
| Imbracamentu | Arthropoda | ||||
| Classa | Insecta | ||||
| Ordine | Lepidoptera | ||||
| Famiglia | Erebidae | ||||
| Generu | Arctia | ||||
| Nomu binuminale | |||||
| Arctia villica Gené, 1839 | |||||
Arctia villica (Linnaeus, 1758) hè una ciattula appartenente à a famiglia di l’Erebidae, sparta in Eurasia, è in Nordafrica. [1]
Discrizzione
[mudificà | edità a fonte]L’ale, cù un’apertura alare, tantu pè l’esemplari maschili chè pè quelli femini, chì si trova trà 45 mm è 60 mm, sò duie: l’anteriore sò nere o grisgicce cù tacche bianchicce, mentre quelle posteriore sò arancine è rosse cù piccule tacche nere. U pettu hè neru è l’addome hè rossu-aranciu. L’antenne sò filiforme pè e femine è pettinate pè i masci.
E crisalide, à a differenza di l’esemplari adulti, sò scarlatte, per imbiancà dopu sin’à ottene un culore più arancinu incù l’età. I bruchi sò neri cù ciuffi di peli castagni chjari, mentre a testa è e zampe sò russicce; a so lunghezza hè intornu à 12 mm.
Biulugia
[mudificà | edità a fonte]Com’è l’altre ciattule, l’esemplari d'Arctia villica si ponu vede sopratuttu di notte, attirate da a luce, ancu sì e femine bulanu dinù di ghjornu. Durante a ghjurnata stanu pusate nant’à e foglie. L’adulti di sta spezia bulanu da marzu à lugliu sicondu à u locu di u so ambiente. I bruchi, di culore castagnu è cuperti à peli, si nutriscenu di varie piante erbacee, principalmente radichju (Taraxacum), platanu (Plantago), urticule (Lamium è Urtica), achillea (Achillea), rubu (Rubus), è fraule (Fragaria). Cù l’arrivu di l’invernu ibernanu, ma sò abbastanza sensibule à u ghjacciu. Si ponu vede di veranu dopu u letargu mentr'elle si nutriscenu o cercanu lochi adattati pè ripruduce si è diventà ninfe, ancu sì u mese u più cumunu hè maghju.
Distribuzione è ambiente
[mudificà | edità a fonte]Questa spezia campa in i boschi è preferisce l’arie erbose è assulate, cù assai machjoni è sepe. A so distribuzione hè soprattuttu in Eurasia, da a penisula iberica in tutta l’Europa uccidentale è miridiunale, l’Anatolia, a Siberia uccidentale, in u Mediu Oriente è in Nordafrica. In Italia hè sparta in tuttu u territoriu, incù casi cunfirmati in quasi tutte e pruvince.
Note
[mudificà | edità a fonte]- ↑ 'Ss'articulu pruvene in parte da l'articulu currispundente di a wikipedia in talianu.