Tarpeia

À prupositu di Wikipedia
U suppliziu di Tarpeia in un dinariu (piccula muneta d'arghjentu di l'antica Roma).

Tarpeia era una verghjina vestali, figliola di u cummandanti di a citatedda rumana, Spurio Tarpeio, chì à i tempi di Romulu fù currotta incù l'oru da u rè sabinu, Titu Tazio è parmissi ch'è l'armati numichi intrissini in a citatedda furtificata incù l'ingannu.[1][2]

A lighjenda[mudificà | edità a fonte]

Suldati chì lanciani i so scudi annantu à Tarpeia (frammentu di u frisgiu di a Basilica Emilia - I seculu d.C.).
A rocca tarpea, com'edda apparisci oghji.

Titu Liviu conta:

« ...a ghjuvanetta era andata dopu à i mura à circà l'acqua par i culti rituali. Dopu avè la catturata, a sfracichetini sottu u pesu di i so armi è l'uccisini, sii par dà l'idea chì a citatedda era stata cunquistata più incù a forza chì incù qualsiasi antru mezu, sii par furniscia un asempiu in modu chì più nisciunu dilatori pudissi cuntà annantu à a parola data. »
(Liviu, Ab Urbe cundita libri, I, 11. Virsioni Guido Reverdito.)

A ghjuvanetta par u desideriu di pusseda i bracciuletti d'oru ch'eddi purtavani i sabini à u bracciu mancu,[3] avaria cusì apartu, a notti siguenti, a porta di a cità à i numichi cummandati da Titu Tazio, i quali, appena intruti, li ghjittàni, prima frà tutti u so cummandanti Titu Tazio, micca solu i bracciuletti d'oru ma dinò i so pisanti scudi, uccidendu la par via di u pesu è di u numaru di l'ughjetti chì l'aviani cuparta.[4][5] U stessu Tarpeo, u babbu di Tarpeia, fù accusatu di tradimentu è cundannatu.[6]

Plutarcu conta altri dui virsioni di a storia di stu parsunaghju mitulogicu feminicciu:

  1. a prima sustinia (sicondu a virsioni di un certu Antigono, forsi Antigono di Caristo) ch'edda era a figliola di u stessu Titu Tazio, u cummandanti di i Sabini, a quali fù custretta à viva incù Romulu è ebbi sta sorti par vulintà di u babbu;[6]
  2. a siconda racuntava a virsioni di un certu Similo, abbastanza invirisimili par u stessu Plutarcu, sicondu u quali Tarpeia avaria cunsignatu a rocca capitulina à i Celti Boii, micca à i Sabini, apposta chì s'era innamurata di u so rè.[7]

Si conta, infini, chì u fattu chì Tarpeia fussi stata sippiddita probbiu in i circonda di una rocca posta nantu à u Campidogliu, da a stessa ni presi u nomu: rupes Tarpeia o saxum Tarpeiumi o Tarpeius monsi (Rocca Tarpea o Sassu tarpeu),[8] alminu finu à quandu Tarquiniu Prisco o Tarquiniu u Superbu ùn fecini micca trasfiriscia i resti di a zitedda è didicàni u locu à Ghjovi. Sempri à u tempu di Plutarcu esistia una rupes Tarpeia nantu à u Campidogliu, da a quali erani ghjittati i parsoni malvaghji.[8]

Noti[mudificà | edità a fonte]

  1. Liviu, Ab Urbe cundita libri, I, 11.
  2. Dionigi d'Alicarnassu, VII, 35, 4; VIII, 78, 5.
  3. Plutarcu, Vita di Romulu, 17, 2.
  4. Plutarcu, Vita di Romulu, 17, 4.
  5. Floro, Epitoma de Titu Liviu bellorum omnium annorum DCC, I, 1.12.
  6. 6,0 6,1 Plutarcu, Vita di Romulu, 17, 5.
  7. Plutarcu, Vita di Romulu, 17, 6.
  8. 8,0 8,1 Plutarcu, Vita di Romulu, 18, 1.

Bibliugrafia[mudificà | edità a fonte]

Da veda dinò[mudificà | edità a fonte]