Zittula

À prupositu di Wikipedia
(Reindirizzamentu da Pichjasorda)
A zittula
Sitta whiteheadi
Classificazione scentifica
Regnu Animalia
Divisione Chordata
Classa Aves
Ordine Passeriformes
Famiglia Sittidae
Generu Sitta
Nome binuminale
Sitta whiteheadi
Whitehead, 1883

A Zittula corsa (Sitta Whiteheadi)[1] hè una spezia d'acellu chì face parte di a famiglia di i Sittidae. A zìttula corsa hè un acellu rarissimu chì ùn esiste ch'è in Corsica ed hè un simbulu di l'avifauna di Corsica. Hè un tipu di zittula abbastanza chjuca, misurendu circa 12 cm. E parte superiore sò grisge azurate, iinvece e parte inferiore sò bianche grisgiogne. U masciu si distingue di a femina per via di a so calotta cumplittamente nera. A spezia hè sedentaria, territuriale è poca sbetica. Si nutrisce à spessu altu in i pini larici, cunsumendu per u più pignottuli, ma chjappendu dinù qualchì insettu bulante. A staghjone di riproduzione hà locu trà aprile è maghju. U nidu hè postu in u fustu di unu vechju pinu, è a cuvata conta cinqui à sei ovi. I ghjovani si sbabbanu 22 à 24 ghjorni dopu a so nascita.

Descrizzione[mudificà | edità a fonte]

A zittula hè longa 12 cm. Hè un acellu lungarinu. U so pesu hè 12 grammi. U so culore generale hè grisgiu, u sopra essendu grisgiu-turchinu. I lati di u capu è a gola sò bianchi. L'ochji di a zittula sò neri. U bizzicu hè finu, drittu è abbastanza longu. Hè niricciu. A coda hè corta. Ci hè pocu dismurfisimu sessuale ind'è a zittula, ma ci hè una striscia nera annantu à u capu ind'è u masciu, invece ind'è a femina, 'ssa striscia hè grisgia.

Eculugia è cumpurtamentu[mudificà | edità a fonte]

Cumpurtamentu[mudificà | edità a fonte]

Cum'è tutte e zittule, a zittula corsa pò tramutà si à capu in ghjò longu i rami, è si trova raramente in terra. Hè unu acellu territuriale è pocu sbeticu. Campà in coppii monugami chì stanu tuttu l'annu annantu in u stessu territoriu di trè à deci ettari, i dui acelli di u coppiu u difendendu da l'intrusi, ch'ellu fussinu di listessa spezia o d'un'antra. U duminiu vitale, u spaziu induv'elli stanu in general l'acelli à u senu di u so territoriu, hè di dimensione varievule, sicondu a staghjone è l'età di l'acelli, ma soprattuttu sicondu l'abundanza di i pignottuli.

Cibu[mudificà | edità a fonte]

A zittula manghja invertebrati è insetti. D'inguernu, i varmi sò scarsi è a zittula si nutrisce di i granelli di i pini larici, chì ci sò in abundanza da nuvembre sin'à marzu. D'inguernu, quand'è u tempu hè dolce è asciuttu, i pignottule s'aprenu è lascianu scappà i granelli. In tempu di neve o di fretu invece, e pignottule fermanu chjuse è e pichjarine ùn ponu manghjà si i granelli. Per via di quessa, a zittula hà imparatu à mette da cantu, quandu u tempu hè asciuttu, i granelli sopra i branconi, sottu à e scorze, o ancu in i tavoni di l'arburi, per pudè li manghjà più dopu. Hè cusì chì a zittula pò durà è passà l'inguirnata, ancu s'ellu accade ch'ellu ci fussi u nivone.

Tassonumia è sistematica[mudificà | edità a fonte]

Scuperta è studiu di a spezia[mudificà | edità a fonte]

A zìttula fù rimarcata prima da un viaghjadore inglese, John Whitehead, durente un viaghju in Corsica. Whitehead truvò una zittula u 12 ghjugnu di u 1883 è a vultò in Ingliterra, ma senza sapè chì 'ss'acellu ùn era micca cunisciutu à l'epica da a cumunità scentifica. Fù qualchì mese dopu chi u cunservatore di e cullezzione d'acelli in u British Museum of Natural History, Richard Bowdler Sharpe, hà pussutu discrive per a prima volta a zittula in a litteratura scentifica. Sharpe chjamò a zittula sitta whiteadi in l'onore di John Whitehead. A pichajrina hè stata cunsiderata parechji anni dopu, cum'è una spezia endemica di Corsica.

A zìttula di Corsica face parte di a famiglia di e sittidae, chì cumporta vinti quattru spezie d'acelli cunnisciute in Africa, in America, è in Eurasia. Parte è più si trovanu in l'emisferu nordu. Ci sò e differenze morfulogiche frà e diverse sittidae ma anu in cumunu una coda corta è e patte forte, ciò chì li permette di falà in i fusti di l'arburi à capu in ghjò.

Minacce è cunsirvazione[mudificà | edità a fonte]

Effettivi è statutu[mudificà | edità a fonte]

Un estimu di u 1960-1980 ricensa 2000 à 3000 coppii, scumpartuti annantu à 240 km2 quand'elli si contanu invece circa 3000 coppii annantu à più di 430 km2 in u 1950. In u 2000, Thibault è i so coautori stimanu l'effettivi à 2075-3010 coppii[2]. In u 2013, sicondu l'UICN, Thibault è coautori stimanu a pupulazione di a zittula trà 3100 è 4400 individui maturi, vene à dì 4600 à 6600 acelli in tutale. Un estimu di 2011 di l'areale di ripartizione purtava quessa à 185 km2[3]. A zittula era cunsiderata da l'Unione internaziunale per a cunsirvazione di a natura cum'è "guasi minacciata" in u 1988, di "preoccupazione minore" in 2004, 2008 è 2009. Dapoi u 2010, a zittula hè cunsideratu cum'è "vulnerabile", Thibault è coautori stimendu u so declinu à 10 % durente e deci annate precedente in unu articulu pubblicatu in u 2011[4].

Minacce[mudificà | edità a fonte]

A ghjandaghja ('Garrulus glandarius'), quì a sottuspezia 'corsicanus', endemica di Corsica, conta frà i predatori di i ghjovane zittule corse.

A zittula conta frà i so predatori u pichjarone ('Dendrocopos major') chì pò attaccà i nidi è i ghjovani acelli, allarghendu ne a cavità di u nidu per accede à a pruginitura di e zittule. Ùn sò micca tutti l'individui chì attaccanu i nidi, chì è zittule è pichji ponu qualchì volta ancu nichjà in listessu arburu. U Topu mascheratu ('Eliomys quercinus') hè dinù un pussibule predatore, essendu dighjà statu ossirvatu durmendu in un nidu è suspittatu di parechje perdite[5]. In una minima misura, u falcu stantarolu ('Accipiter nisus') puderia cuntà frà e so prede a zittula corsa : resti di zittula sò stati signalati in l'alimentazione di unu di 'ssi acelli di preda in u 1967, è Hans Löhrl mintuveghja in u 1988 ch'è e zittule corse ch'ellu alleva in cattività si nascondenu s'elle vedenu un rapace. A Ghjandaghja ('Garrulus glandarius') puderia dinù esse unu predatore più o menu impurtante di i ghjovani à u spiccà di bulu[6].

Riproduzione[mudificà | edità a fonte]

Lucalisazione è custruzzione di u nidu[mudificà | edità a fonte]

Sitta whiteheadi

E zittule corse masci principianu à cantà versu a fine di dicembre, ma a staghjone di riproduzione hà locu d'aprile è di maghju. L'annate di forte produzzione di pignottuli ingenereghjanu una riproduzione prumaticcia. L'annate di debule produzzione, e zittule devenu aspittà ch'è l'insetti fussinu prisenti in grande quantità. A spezia dipende per nichjà di i vechji coniferi dui à trè volte cintenarii à u fustu abbastanza tenneru, vene à dì morti, tarulati o essendu stati in parte saiittati. A zittula priferisce l'arburi morti chì tenenu sempre qualchì branca, chì pònu serve di posta di cantu, d'appustamentu o per surviglià u circondu, ma l'altezza di u fustu, a cupertura in pini in u circondu o u diamitru di u fustu ùn sò micca essenziali.

Un studiu di u 2005 mintuvava ch'è i nidi di diversi coppii eranu situati da 284 à 404 metri l'uni da l'altri sicondu l'annate (trà 1998 è 2003)[7]. I dui membri di u coppiu scavanu u nidu, riimprudendu à spessu e cavità abbuzzate da i pichjaroni ('Dendrocopos major'), ma evitendu u grande risicu di predazione di l'anziani nidi di quelli acelli. Ci ponu esse duie intrate à a cavità s'è u fustu hè particularmente tarulatu. L'intrata misura trà 3 è 4 cm di larghezza, è a cavità in media 56 x 109 mm per una prufundità media di 12 cm[8]. U nidu hè postu trà 2 è 30 metri sopra à terra. Hè custituitu da diversi elementi vegetali (spine di pinu, curteccia è casciappule) è tapizzatu di materie più dolce, cum'è piume, marmuzzu, crinu o lichenu.

Ovi è allevu di i ghjovani[mudificà | edità a fonte]

A femina face l'ovi à a fine d'aprile o à u principiu di maghju, da quattru à sei (in media 5,1[9]) ovi ovali bianchi è tacchi di brunu o di rossu, soprattuttu annantu à l'estremità larga, incù qualchì piccule marche brune o grigi o violettu scuru. John Whitehead cumpara in taglia l'ovi à quelli di a Cappellina ('Parus major')[10]. Sicondu Francis Jourdain chì paraguneghja 42 ovi (14 cullittati da Whitehead, i 28 altri da ellu stessu), misuranu in media 17,18 x 12,96 mm. U pesu mediu, calculatu per 17 di 'ssi ovi, hè 82,2 milligrammes[11]. A cuvatura dura da 14 à 17 ghjorni. Hè fatta da a femina sola, ch'è u masciu nutrisce in media 3,2 volte per ora. U bizzicu è l'ala di i piugoni crescenu di manera rigulare, tantu ch'è u tarsu si stabilisce à parte si di u dodicesimu ghjornu. A calotta diventa più bughja l'ondicesimu ghjornu, è i ghjovani anu un piumaghju cumplettu à u capu di vinti ghjorni, in media[12].

A nichjata conta in generale 3 à 6 (in media 4,3) ghjovani à u spiccà di bulu, chì chettanu u nidu à l'età di 22 à 24 ghjorni[13]. S'è a prima nichjata fiasca o hè persa, u coppiu ne riface una siconda trà u 28 maghju è u 16 ghjugnu ; u terzu di 'ssi nichjate di sustituzione hè effittuatu in un antru arburi. D'una annata à l'altra, circa a mità di i coppii cambianu d'arburi per nichjà[14]. I ghjovani aghjunghjenu a so maturità sissuale in l'annata è si ponu riproduce da l'annata dopu a so nascita. U tassu annuale di sopravvivenza hè statu stimatu à 61,6 % per i masci (più di trè individui annantu à cinqui passanu l'annata)[15]. A spiranza di vita hè male cunnisciuta ma a marcatura culurata hà mustratu ch'è certi individui ponu ghjunghje sin'à l'età di sei anni.

Areale è ripartizione[mudificà | edità a fonte]

U pinu larice (Corsica)

À i ghjorni d'oghje, a zittula corsa hè a sola spezia d'acelli endemica di Corsica. U so areale ricopre a maiò parte di l'isula, assai muntagnosa. Si trova 'ss'acellu dapoi a furesta di Tartaghjine à u nordu insin'à quella di l'Uspidale à u sudu, ma hè particularmente abondante in i massicci di Monte Cintu, di Monte Rutondu, di Monte Rinosu è di l'Alcudine. Si ponu mintuvà dinù duie pupulazione isulate, in Castagniccia in u nordestu di l'isula, è in a muntagna di Cagna à u sudu.

A zittula corsa priferisce e fureste di pini larici (Pinus nigra laricio), cumpurtendu dinù qualchì chjarina. 'Sss'ambiente hè abbastanza asciuttu d'istate (trè simane à dui mesi di sicchina) è cunnosce forte acquate di vaghjimu o d'inguernu (800-1 800 mm per annu). A zittula hè sedentaria. Campa in generale in e valle incasciate trà 1 000 è 1 500 metri d'altitudine trà aprile è uttrove, ma pò esse scuntrata da 750 à 1 800 metri d'altitudine, bench'è e fureste menu spesse in altura li cunvenghinu menu. Fala più in ghjò d'inguernu, è pò stà tandu in e fureste miste à pini larici è marittimi (Pinus pinaster) o i boschi di ghjallichi (Abies alba). Ma l'indizii di u so pupulamentu sò significativamente più debuli ch'è in i boschi di pini larici puri. A zittula scansa dinù i boschi duminati da l'arburi assai casciuti o mischiati cun elli.

A zittula hè una spezie endemica di Corsica. Hè prisente tuttu l'annu in l'isula. A zittula stà in e fureste di pini è di preferenza in e fureste di pini larici, cum'è a furesta di l'Ospidale, Bavella o a furesta di Tartaghjine, à una altezza situata trà 1000 è 1500 metri. Pò accade, ma più raramente, chì a zittula sciglissi u pinu maritimu. A zittula priferisce u pinu larice, chì ne manghja i granelli è sò più tenneri ch'è quelli di quess'altri varietà di pinu. A zittula sceglie di preferenza u fustu tarulatu di un pinu làrice, o un brancone troncu o carbunatu da a saietta, per fà ci u so nidu. Piace di più à a zittula l'arburi chì anu u fustu incù un diamitru impurtantu. U nidu si cumpone di una parte dura è di una parte più soffice. A parte dura cumporta murzu è pizzatelli di legnu. A parte molla invece cumporta piume è peli. Accade qualchì volta ch'è a zittula si pigliessi u nidu abandunatu di un pichjettu. U nidu hè fattu à un'altura trà 1,5 metru è 30 metri. D'invernu, per via di u fretu cagiunatu da a neve, a zittula chetta e pinete è si stalla più in bassu, à spessu in e castagnicce. A populazione di pichjarine hè stimata frà 1600 è 2700 coppii (Thibault 2005). S'hè usservatu una piccula calata di a pupulazione isulana 'ssi ultima anni. 'Ssa piccula pupulazione hè debule è minacciata da l'incendii è a sparizione di i pini larici, in certi lochi.

A superficia di u rughjone di un coppiu di pichjarine hè circa 3 à 10 ettari.

I vechji pini assicureghjanu à a zittula un cibu abundante, è a spezia hè assente di i sittori induve l'arburi facenu menu di 28 cm di diamitru, è induve u pinu lariciu hè minuritariu riguardu à altre essenze. I lochi i più suscettibili d'aggrundà a zittula corsa contanu arburi maiò (alti più di 16 m} è di grossu diamitru (superiore à 58 cm). A priferenza di l'acellu per u pinu lariciu riguardu à u pinu marittimu si puderia spiigà per a durezza di i granelli di u sicondu. In una pruspittiva storica, Thibault è coautori spieganu in 2002 ch'è "a zittula corsa è u pinu lariciu, prubabilmente prisenti in l'isula dapoi almenu u mezu di u Quaternariu, hanu duvutu affruntà ci l'ultime fluttuazione climatiche di u Pleistocene, e quale hanu cagiunatu prufonde mudifiche in a cumpusizione è a ripartizione di a vegetazione. Hè verisimile ch'è a zittula hà sopravvivutu in i pini larici durente tutta 'ssu periodu."[16]

Lessiculugia[mudificà | edità a fonte]

A zittula hè ancu chjamata a pichjarina, pichjasorda. Hè chjamata dinù a furmicula in u Cruzinu.

Note[mudificà | edità a fonte]

  1. 'Ss'articulu pruvene in parte da a wikipedia in francese.
  2. Thibault è coautori (2000)
  3. Thibault (2011).
  4. Thibault (2011).
  5. Thibault & Villard (2005).
  6. Thibault è coautori (2000)."
  7. Thibault & Villard (2005)
  8. Thibault & Villard (2001)
  9. Thibault & Villard (2005).
  10. Whitehead (1885).
  11. Jourdain (1911).
  12. Villard & Thibault (2001).
  13. Thibault & Villard (2005).
  14. Thibault & Villard (2005).
  15. Thibault & Jenouvrier (2006).
  16. Thibault è al. (2002)

Referenze[mudificà | edità a fonte]

  • Thibault, Jean-Claude, A zittula è u pinu lariciu (in francese), Stantari, 1, 2005, pagine 26-32
  • Thibault, Jean-Claude, L'acelli di Corsica, PNRC, 1983 (in francese)

Ligami[mudificà | edità a fonte]

Da vede dinù[mudificà | edità a fonte]