Gorgona

À prupositu di Wikipedia
Isula Gurgona
L'archipelagu Tuscanu

« Adsurgit ponti medio circumflua Gorgon inter Pisanum Cyrnaicumque latus »
(Claudiu Rutilio Namaziano, De reditu, I, 515, V seculu d.C.)

L'Isula di Gurgona (o Isula di Gorgona) si trova in u Mari Liguru di fronti à Livornu, à 37 km da a costa. Longa 3 chilomitri è larga circa 2, incù i so 220 ettari hè a più chjuca di l'Arcipelagu Tuscanu. È una frazzioni di a cumuna di Livornu, faci infatti parti di a IIa Circuscrizioni. Hè situata à 37 km da Livornu, à 39 km da Capraia è à 60 km da a Corsica.

Giugrafia[mudificà | edità a fonte]

Gurgona: Amministrazioni di a culonia penali

Incù l'isuli di Capraia, Pianosa, Elba, Gigliu, Giannutri è Monticristu custituisci u Parcu Naziunali Arcipelagu Tuscanu, natu par pruteghja ni l'ambienti naturali di grandi valori culturali è scentificu. Hè muntosa par u più è ricca di vegetazioni tipica di a machja meditarrania, ma ci si trovani ancu parechji esimplari di castagnu è alzu; u so rilievu più altu hè di 255 metri. Gurgona hè attualmenti sediu di una culonia penali, rializata inizialamenti com'è succursali di quidda di Pianosa in u 1869, ma u so centru civili hè u paesi di l'antichi piscadori, oghji cumpostu da 67 risidenti, frà i quali solu 7 viviani stabilamenti in l'anticu borgu di i piscadori.[1] Parcurrendu a linia di a costa, si scontrani sughjistivi inziccaturi è baii com'è quidda di Cala Sciroccu induva edda s'apri a Sapara di u Boiu marinu, un tempu rifughju di vechji marini. Versu punenti a costa cadi à piccu in u mari, mentri à livanti digrada furmendu trè vaddi cumpiendu incù picculi cali (Cala Maestra, Cala Marcona, Cala Sciroccu).

Clima[mudificà | edità a fonte]

L'isula si carattarizeghja par u tipicu clima meditarraniu, incù mudarati escursioni termichi diurni è staghjunali. Si virificheghjani sultantu raramenti intensi episodii di fretu inguirnali è di caldu intensu estivu; i pricipitazioni, schersi d'istatina, si cuncentrani privalintamenti di vaghjimu, incù massimu sicundariu à u principu di u branu. I tampiraturi medii di a stazioni metiurulogica ufficiali sò influinzati da l'altitudina, essendu datu a pusizioni vicinu à u rilievu più elevatu di l'isula.

Flora è fauna[mudificà | edità a fonte]

  • Limonium gorgonae (Limoniu di Gurgona)
  • Limonium savianum
  • Oxychilus gorgonianus (Sammartinu di Gurgona)
  • Podarcis muralis ssp. vinciguerrai (Aciartula di Gurgona)

Storia[mudificà | edità a fonte]

L'isula fù cunnisciuta in l'Antichità classica com'è Urgo[2],Gorgon[3] è Orgòn (in grecu Oργών).[4] U tuponimu cunsirvaria un'arcaica radica org- di urighjina prerumana (similamenti à tuponimi sardi com'è Orgosolu, Orgoi è Orgodoro), u quali significatu ùn hà alcun rifirimentu à i Gurgoni di a mitulugia greca.[5]

Gurgona fù dighjà abita da u Niuliticu, com'eddi attestani i scuparti di strumenti litichi fatti in u sittori miridiunali di l'isula. Fù in seguitu spuradicamenti friquintata da l'Etruschi è da i Rumani (vicinu à l'attuali abitatu si trovani resti di muraturi in opus reticulatum). Ghjà in u 416 Gurgona fù sediu di arimiti, com'eddu attesta Rutilio Namaziano in u De reditu so. In u 591 l'abbati Orosio ci fundò un munasteru, in u quali a ghjesgia si viniravani i reliquii di San Gorgonio, è chì fù visitatu da Caterina da Siena. Incù u biatu Bartolommeo Serafini, in 1374, l'isula fù abitata da i Certusini. Passata da u 1421 à Firenza, Gurgona, sughjetta à friquenti incursioni barbareschi, fù abbandunata in u 1425 da i pochi certusini sopravvissuti à i saccheghji. In u 1509 fù data in enfiteusi à i pisani Griffi, in una prova di ripupulà la è renda la più sicura incù un presidiu. In quiddu prugramma u granduca Cosimo I de' Medici in u 1567 feci risarciscia è rinfurzà l'antica torra pisana, dopu à avè dunatu l'isula in u 1564 à i Basiliani.

A Gurgona in a Divina Cummedia[mudificà | edità a fonte]

L'isula, incù quidda di Capraia, hè citata da Danti Alighieri in u Cantu XXXIII di l'Infernu, induva u pueta narra i vicendi di Ugolino di a Gherardesca:

« Ahi Pisa, vituperiu di i ghjenti

di u beddu paesi quà induva 'l sì sona,
dopu chì i vicini à te punir son lenti,
mova si à Capraia è à Gurgona,
è faccian siepe à Arno in annantu à a foci,
sì ch'elli annieghi in te ogni parsona!,
Ché s'è 'l conti Ugolino avia boci,
d'avè tradita tè de i castella,
ùn dovei tù i figlioli porre à tal' croci »

In u 1704 fù restituita da Cosimo III à a Certosa di Calci, chì ci custruì una nova torra par a difesa di a Cala Maestra. Nonustanti parechji provi di cultivazioni di i terri, i riligiosi, scuraghjiti, in u 1777 a ristituitini à u granduca Petru Leopoldo chì pruvò tandu di ripupulà la incù agricultori pruvinenti da a Lucchesia, i Citti di Lugliano, i Dodoli è i Frascati, sfranchendu li da i tassi. Vanificata a pussibilità di renda la agricula, l'unica industria lucali prisenti fù quidda di a pruduzzioni di anchjuvi salati chì erani scambiati da i marcanti inglesi incù i merluzza secchi di Terranova (stock fish). I Citti, un di i casati più diffusi à Lugliano, à l'iniziu di l'Ottucentu, pupulàni l'isula, dendu urighjina à l'attuali paesi di i piscadori. U granduca di Tuscana inviò circa dui centu paisani par cultivà l'isula, chì dopu divintarani piscadori. In u 1869 una parti di l'isula fù distinata à una culonia penali à l'apartu. A ghjesgia di San Gorgonio fù ricustruita è cunsacrata da u priori di a Certosa di Calci in u 1723 è divintò parochja.

U 17 dicembri 2011, una navi cargo persi à u largu di l'isula Gurgona, à causa di u gattivu tempu, dui semi-rimorchi chì traspurtavani fusti cuntinenti matiriali tossicu-nucivu[6], riaprendu u tema di i rifiuti in u mari Meditarraniu/tarraniu.[7]

Munumenti[mudificà | edità a fonte]

Annantu à l'isula, sempri incuntaminata, si trovani dui furtificazioni: a Torra Vechja, pisana, è a Torra Nova, medicea. Intarissanti hè a ghjesgia di San Gorgonio, furtificata. Più in altu hè situata Villa Margherita, custruita annantu à i resti rumani, induva hè stata allistita una culonia agricula. À a summità di l'isula si trova u cumplessu chì urighjinariamenti uspitava u Semaforu di l'isula di Gurgona, oghji autumaticu è prima gistitu da l'Aeronautica taliana.

Citazioni[mudificà | edità a fonte]

Accadi chì a Gurgona fussi citata in a litteratura è a cultura corsa. Par asempiu in L'angunia di un paisolu corsu di Antone Bonifaziu: "À dritta di Sant’Antuninu, versu U Macinaghju, portu di Ruglianu, si scorghje a torra detta d’Agnellu, a vicina Capraia è, più in quà ma assai più in fondu, a Gurgona, pocu luntana da Livornu."

Noti[mudificà | edità a fonte]

  1. "[missing title]".
  2. Gaio Pliniu Sicondu, Naturalis historia, III, 12.
  3. Rutilio Namaziano, De reditu, I, 515.
  4. Stefanu di Bisanzio, Ethnika.
  5. Riccardo Ambrosini in Relitti rumani di l'isula d'Elba, Lucca 1982.
  6. U Tirrenu, Fusti tossichi in mari. URL cunsultatu u 25 aprili 2012.
  7. u-mari-cadini-i-ondi/ "[missing title]" Check |url= value (help).

Da veda dinò[mudificà | edità a fonte]


Fonti[mudificà | edità a fonte]

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.